Când îngerul îi face cunoscut Fecioarei Maria misterul maternităţii sale feciorelnice, îi vesteşte, pentru a-i întări credinţa cu un exemplu, că o femeie în vârstă şi sterilă a zămislit, şi aceasta dovedeşte că Dumnezeu poate să facă tot ce vrea.
Îndată ce Maria a auzit aceasta, a plecat în grabă spre regiunea muntoasă, nu pentru că nu ar fi dat crezare profeţiei, nici pentru că nu ar fi fost sigură de această veste, nici pentru că s-ar fi îndoit de acest exemplu, ci pentru că era bucuroasă pentru promisiune şi doritoare să facă un serviciu, cu elanul bucuriei sale.
Încotro putea să se îndrepte cu atâta grabă ea, care era de acum plină de Dumnezeu, dacă nu spre înălţimi? Harul Sfântului Duh nu cunoaşte întârzieri, nici încetineli. Sosirea Mariei şi prezenţa Domnului îşi manifestă îndată binefacerile, căci, în momentul în care Elisabeta a auzit salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt (Lc 1,41).
Observă nuanţele şi semnificaţiile fiecărui cuvânt. Elisabeta a fost prima care a auzit vocea, însă Ioan a fost primul care a primit harul; ea a auzit după ordinea naturală, el a tresăltat datorită misterului; ea a simţit venirea Mariei, el pe cea a Domnului; femeia, sosirea femeii, copilul, pe cea a copilului; cele două mame vorbesc despre harul primit, copiii lucrează în sânul mamelor lor şi încep să realizeze misterul pietăţii, făcând ca ele să progreseze în acest mister; în sfârşit, cele două mame, printr-un dublu miracol, profeţesc sub inspiraţia copiilor lor.
Copilul a tresăltat de bucurie, mama a fost umplută de Duhul Sfânt. Mama nu a fost umplută înaintea fiului, ci, pentru că fiul era umplut de Duhul Sfânt, a fost umplută şi mama. Ioan a tresăltat de bucurie, şi duhul Mariei a tresăltat de bucurie. Când Ioan a tresăltat de bucurie, a fost umplută Elisabeta; totuşi, despre Maria nu ni se spune că a fost umplută de Duhul Sfânt, ci că duhul ei a tresăltat de bucurie, căci cel care este incomprehensibil lucra într-un mod incomprehensibil în mama sa. Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt după ce a zămislit; Maria, înainte de a fi zămislit. Fericită eşti tu, care ai crezut (Lc 1,45), i-a spus Elisabeta.
Dar fericiţi sunteţi şi voi, care aţi auzit şi aţi crezut, căci orice suflet care crede îl zămisleşte şi îl naşte pe Cuvântul lui Dumnezeu şi recunoaşte lucrările sale.
Sufletul Mariei să fie în fiecare dintre voi, ca să-l preamărească pe Domnul; duhul Mariei să fie în fiecare dintre voi, ca să tresalte de bucurie în Dumnezeu. Dacă, după trup, Cristos nu are decât o singură mamă, totuşi, după credinţă, toţi îl nasc pe Cristos, pentru că orice suflet îl primeşte pe Cuvântul lui Dumnezeu, cu condiţia să fie neprihănit şi lipsit de vicii şi să păstreze curăţia cu o pudoare intactă.
Orice suflet care va putea fi astfel îl preamăreşte pe Domnul, aşa cum sufletul Mariei l-a preamărit pe Domnul şi duhul ei a tresăltat de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul ei.
Într-adevăr, Domnul este preamărit, după cum aţi citit în altă parte: Preamăriţi-l pe Domnul împreună cu mine (Ps 33,4), însă nu pentru că cuvântul omenesc ar putea să adauge ceva Domnului, ci pentru că el este preamărit în noi. De fapt, Cristos este imaginea lui Dumnezeu; prin urmare, dacă sufletul săvârşeşte ceva drept şi sfânt, el preamăreşte acea imagine a lui Dumnezeu, după a cărei asemănare a fost creat; preamărind, aşadar, această imagine, el se înalţă, printr-o anumită participare, la măreţia ei. (Din Comentariu asupra Evangheliei după sfântul Luca de sfântul Ambroziu, episcop - Cartea 2,19.22-23.26-27: CCL 14, 39-42).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu