Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu” (Lc 1,46).
Ea spune: Domnul m-a înălţat cu un dar atât de mare şi atât de nemaiauzit încât nu pot să îl exprim în nici o limbă, ci abia dacă iubirea îl poate înţelege în adâncul inimii. De aceea, mă străduiesc din toate puterile sufletului meu să-i înalţ un imn de mulţumire şi mă dăruiesc, cu tot ce trăiesc, simt şi înţeleg, contemplării măreţiei lui fără de sfârşit, căci duhul meu se bucură în dumnezeirea veşnică a aceluiaşi Isus, adică a Mântuitorului, cu care trupul meu a fost însărcinat prin zămislirea în timp.
Pentru că Cel Puternic mi-a făcut lucruri mari: sfânt e numele lui (Lc 1,49).
Aceasta se referă la începutul cântării, unde s-a spus: Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul. Numai acel suflet, căruia Domnul a binevoit să-i facă lucruri mari, îl poate preamări cum se cuvine şi să spună, îndemnându-i pe cei care împărtăşesc aceleaşi dorinţe şi intenţii: Preamăriţi-l pe Domnul împreună cu mine, să înălţăm numele lui împreună (Ps 33[34],4).
De fapt, cel care îl cunoaşte pe Domnul, dar neglijează să-l preamărească pe cât poate şi să sfinţească numele său, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor (Mt 5,19). Însă sfânt este numele lui (Lc 1,49), pentru că, din înălţimea puterii sale unice, el transcende orice creatură şi este separat infinit de universul pe care l-a făcut.
A venit în ajutorul lui Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa (Lc 1,54).
Este frumos ca Israel să fie numit slujitorul Domnului, adică ascultător şi umil, căruia i-a venit în ajutor ca să-l mântuiască, aşa cum spune Osea: Israel este slujitorul meu şi eu l-am iubit (Os 11,1).
De fapt, cine refuză să se umilească nu poate să fie mântuit şi nici să spună cu profetul: Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este ocrotitorul vieţii mele (Ps 53[54],6). Însă, cine se va umili asemenea acestui copil, acela va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor (Mt 18,4).
După cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui pentru totdeauna (Lc 1,55).
Nu este vorba aici de descendenţa trupească a lui Abraham, ci de cea spirituală, adică nu este vorba de urmaşii săi după trup, ci de cei care merg pe urmele credinţei sale, fie că sunt circumcişi sau nu. Căci nici el nu era circumcis atunci când a crezut, şi aceasta i-a fost considerată ca dreptate.
Venirea Mântuitorului este promisă, aşadar, lui Abraham şi urmaşilor lui pentru totdeauna, adică fiilor promisiunii, cărora li se spune: Dacă voi sunteţi ai lui Cristos, atunci sunteţi descendeţa lui Abraham, moştenitori după promisiune (Gal 3,29).
În sfârşit, este bine că naşterea Domnului şi cea a lui Ioan au fost vestite în mod profetic prin mamele lor, pentru că, aşa cum păcatul a început cu femeile, la fel, şi binele trebuia să înceapă de la femei. Viaţa care a fost distrusă prin slăbiciunea unei singure femei a fost redată lumii prin aceste două femei care cântă împreună. (Din Comentariul asupra Evangheliei după sfântul Luca de sfântul Beda Venerabilul, preot - Cartea 1, 46-55: CCL 120, 37-39).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu