„Capitalul” lui Dumnezeu
Lecturi biblice: Proverbe 31,10-13.19-20.30-31; 1Tesaloniceni 5,1-6; 1Tesaloniceni 5,1-6; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului din ultimele duminici ale anului liturgic ne invită la meditație asupra realităților ultime. Astăzi este tema întâlnirii finale cu Dumnezeu. În prima lectură este personificată imagine feminină asupra fidelității și al angajamentului față de valorile lui Dumnezeu: „Femeia de valoare cine o poate găsi? […] Inima soţului ei se încrede […]; dar cea care se teme de Domnul, trebuie lăudată” (Prov 31,10.11.30). Parabola talanților insistă asupra așteptării responsabile, căci se deschid noi orizonturi, pe care credinciosul este chemat să le scruteze neobosit: „cel care primise cinci talanţi s-a dus, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci; la fel cel cu doi talanţi, a câştigat alţi doi; dar cel care primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns banii stăpânului său” (Mt 25,16-18). O avere încredințată responsabilității omului: trebuie s-o facem să crească! În a doua lectură, apostolul Paul revine asupra caracterului imprevizibil al parusiei, adică a doua venire a lui Isus: „Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. […] Aşadar, să nu dormim precum ceilalţi, ci să veghem” (1Tes 5,5.6). Este învățătura centrală a parabolei evanghelice: să fim vigilenți, căci Dumnezeu ne-a dat fiecăruia un „capital” de gestionat!
Prima lectura din cartea Proverbelor (Prov 31,10-13.19-20.30-31) este concluzia cărți. Unii ar putea fi dedicat laudei femeii. Totuși, personificarea înțelepciunii lui Dumnezeu în figura unei femei, cu farmecul ei, e apropierea de Domnul permițându-le să se integreze în planul de armonie pe care Dumnezeu a voit să-l stabilească în creație. „Ea caută lână şi in şi face lucruri plăcute cu palmele sale. […] Mâinile ei se întind spre furcă şi palmele sale apucă fusul” (v. 13.19). Când înțelepții lui Israel scriu acest elogiu, toate treburile casei – inclusiv cumpărarea, vânzarea și confecționarea obiectelor de artizanat – erau responsabilitatea femeilor. Bărbații se dedicau vieții publice, în cetate. Pentru autor, este un elogiu adus femeii ideale dedicat muncii: acel tact, atât de rar și prețios, este un dar al lui Dumnezeu mult mai important decât frumusețea. Înțeleptul își încheie poemul. Se teme că tinerii discipoli vor fi duși de frumusețe! Este un pericol grav și îi avertizează: „falsă este graţiozitatea şi deşartă e frumuseţea femeii” (v. 30). Nu disprețuiește frumusețea, dar cu siguranță o depreciază, aruncă o judecată asupra ei. Valoarea femeii este descrisă – ea respectă pe Dumnezeu [„se teme de Domnul”], căci „frica de Domnul este începutul cunoaşterii” (Prov 1,7). Când tânărul își termină educația și se pregătește să-și întemeieze o familie, trebuie să-și amintească faptul că respectul pentru Dumnezeu este prima și cea mai înaltă valoare la femeia pe care o caută: o va găsi? Taina ascunsă a femeii constă aici: e pietatea ei – se roagă. Este imaginea adorației: ființa umană devene rugăciune.
În lectura a doua (1Tes 5,1-6) e îndemnul sfântului Paul către creștinii din Tesalonic de a pune în aplicare credința lor, în așteptarea venirii Domnului, într-o iubire generoasă și harnică. Aceasta este atitudinea pe care apostolul o sugerează creștinilor prin imaginea „copii ai luminii”: „voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei” (v. 5). Viitorul este numit „ziua Domnului”, adică întoarcerea triumfală a lui Isus, ziua victoriei. Creștinii trebuie să-l aștepte pe Dumnezeu, angajându-se pe deplin în toate. Două imagini ale irumperii sau izbucnirii bruște a „zilei Domnului”: e ca durerile ce lovesc pe femeia însărcinată și ca surprinderea neanunțată a tâlharului în noapte. „Ziua Domnului” este suferință și acțiunea de jaf a tot ceea ce este nepăzit; este „ceasul adevărului” pentru noi toți; nimeni nu va scăpa. „Căci voi înşivă ştiţi precis că ziua Domnului vine ca un hoţ în timpul nopţii” (v. 2). În iudaism, „ziua Domnului” era sinonimă cu răzbunarea și judecata (cf. Is 13,6.9; 22,5; 27,1; Ioel 1,15; 2,2; 4,15; Am 5,18-20; Sof 1,15). Noaptea era domeniul păcatului: noaptea ne ascundem, ne îmbatăm, dormim… Somnul este un simbol al morții, iar moartea ne prinde ca un hoț, fără să ne dăm seama. „Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei” (v. 5). Acum Paul vorbește în termeni de lumină și întuneric – deci în sens moral. Apostolul vede a doua venire a lui Isus ca un izvor de speranță. Expresia este semitică și înseamnă că conținutul „gândurilor” noastre trebuie să fie ca „ziua Domnului”: să avem sufletele pline de viitorul lui Dumnezeu. Evenimentele actuale nu trebuie să ne distragă de la „gândirea” veșnică. „Voi sunteți fii ai luminii”: lumina este Isus și trebuie să avem inimile pătrunse de evanghelie. „Să nu dormim precum ceilalţi, ci să veghem” (v. 6). Paul trage concluzia: nu trebuie să dormim, adică să nu alunecăm în rău; trebuie să începem din nou, să o luăm de la capăt. De aceea trebuie să ne trezim credința, să fim treji și să trăim sobru.
În Evanghelia după Matei (Mt 25,14-30), găsim sensul precis a trei cuvinte fundamentale, din această parabolă: timp, muncă și talent. Dumnezeu nu dăruiește nimănui viață fără să-i dea și mijloacele de a o realiză. În inima fiecăruia dintre noi, el pune unul sau doi sau cinci talanți. „După mult timp, a venit stăpânul acelor servitori şi le-a cerut cont” (v. 19). Absența lungă a stăpânului permite fiecăruia dintre noi să ne asumăm responsabilitățile. Ni se dă timp pentru a valorifica talanții care ne-au fost dați. Apoi, va calcula: „le-a cerut cont”. Dar în talanții care ne-au fost dați, Dumnezeu „insuflă” o putere misterioasă de productivitate. Domnul ne cere să avem curajul să îndrăznim și să riscăm totul. De ce să ne temem? În credință, ca și în iubire, nu trebuie să calculăm, nu trebuie să economisim, altfel pierdem și ruinăm totul. Este necesar să riscăm. „Bine, servitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!” (v. 21), îi spune slujitorului bun. Sfânta Tereza a Pruncului Isus știa bine acest lucru când spunea: „Vreau să-mi petrec cerul făcând bine pe pământ!”.
Isus ne atrage atenția asupra celui de-al treilea om, care primise un singur talant. Îl acuză pe stăpânul său că este aspru, exigent, că seceră unde nu a semănat. Vrea să-l poarte pe Dumnezeu la propriul său nivel. „Dar cel care primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns banii stăpânului său” (v. 18). Și-a înghețat patrimoniul. „Aruncaţi-l afară în întuneric: acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor!” (v. 30). Severitatea judecății nu trebuie să ne paralizeze, ci să angajeze. Omul nu este doar o persoană însărcinată cu paza și cu păstrarea unor bunuri ale lui Dumnezeu: misiunea sa este să schimbe lumea, cu seninătatea cunoașterii faptului că Domnul nu este un „stăpân”, ci „Tatăl nostru”, și nu privește la lucruri, ci la intenții, la inimă... Căci este „capitalul” lui Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu