Cristos, regele universului – iertare și domnie
pr. Isidor Chinez (20 noiembrie 2022)
Lecturi biblice: 2Samuel 5,1-3; Coloseni 1,12-20; Evanghelia Luca 23,35-43; lecturi biblice
Omilie
Anul liturgic se încheie cu această duminică. Tema de astăzi este regalitatea lui Isus. Punctul de pornire este cel al Vechiului Testament reprezentat de figura regelui David care este păstrător al promisiunilor lui Dumnezeu: descendența pe linia genealogică a regelui Mesia, cel așteptat de Israel. Evanghelia surprinde descoperirea regalităţii Domnului în cel mai dramatic moment al slujirii sale: moartea pe cruce. Se înțelege că tronul și regalitatea sa nu sunt ale lui David, așa cum credeau evreii: este crucea – un răscumpărător pe cruce! Reflecția apostolului încadrează regalitatea lui Cristos în termeni cosmici: regalitatea lui Isus nu este alcătuită dintr-un teritoriu închis în anumite granițe, ci e întreaga creație, vizibilă și invizibilă. Autoritatea Domnului este nelimitată. Cele trei lecturi alcătuiesc astăzi un întreg discurs teologic referitor la rolul lui Cristos în Biserică și în cosmos, pornind de la figurile Vechiului Testament care anunță lucrarea și identitatea lui Mesia. Isus este un rege al cărui tron este crucea. Dimensiunea se extinde la întregul cosmos, îmbrățișat de Isus pe cruce: căci „toate au fost create prin el și pentru el”. Depinde de noi: să recunoaștem pe Domnul în acțiunea mântuitoare trăind în iubire sau să ne închidem în egoism, refuzând vederea chipului lui suferind! Să-i încredințăm greșelile noastre și el ne va ierta, căci este regele universului!
În prima lectură (2Sam 5,1-3) se relatează ungerea lui David ca rege al Israelului, invitându-ne să citim regalitatea lui Cristos împreună cu cea a lui David. După ce evreii au fost divizați, căci Abner îl impune pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, ca rege peste Israel (cf. 2Sam 2,8) – acesta a domnit doi ani –, și în Iuda însuși David era rege, acum, ne spune cartea lui Samuel, drumul poporului atinge un punct de unitate: împărțirea tribală între triburile din sud și cele din nord este depășită: „iată, noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta!” (v. 1). Aceste cuvinte indică rudenia, ce îmi amintește de exclamația lui Adam: „os din oasele mele şi carne din carnea mea” (Gen 2,23), evocând chiar și o dimensiune conjugală. Această expresie înseamnă a fi toți membrii ai aceeași familii. Toți bătrânii, reprezentând toate triburile, fac alianță, chiar dacă în venele lor nu curge același sânge, nu sunt din aceeași familie cu David: în virtutea acestei alianțe devin una. Rudele de sânge, pentru evreul din Biblie, este cel care se bate până la moarte pentru a-l apăra. Textul de azi demonstrează câteva elemente ale regatului lui David care vor găsi deplină realizare în Cristos. Pentru a-și îndeplini misiunea, David trebuie să fie „uns” ca să i se comunice Duhul lui Dumnezeu, în virtutea căruia el devine „mesia” sau „unsul”. Sensul fundamental al ritualului ungerii este de a comunica o putere în numele Domnului. Alegerea îi aparține lui Dumnezeu: el alege. „Domnul ţi-a zis: «Tu îl vei paşte pe poporul meu, Israel, şi vei deveni conducător peste Israel»” (v. 2). „Bătrânii” lui Israel merg la David pentru a-i conferi domnia. „Regele David a încheiat o alianţă cu ei la Hebron înaintea Domnului” (v. 3). David va fi reprezentantul lui Dumnezeu în mijlocul poporului. „Unsul” este Isus Cristos, cel care garantează întregii lumi unitatea și pacea. Este reconcilierea adusă de sângele crucii sale: este un act de iubire.
În lectura a doua (Col 1,12-20) se evidențiază prerogativele regalității lui Isus. În ea autorul afirmă că Dumnezeu ne-a eliberat de puterea întunericului și ne-a transferat în împărăția Fiului său iubit, prin care avem iertarea păcatelor. Împăcând omenirea cu Dumnezeu, Domnul a devenit capul trupului, adică al Bisericii. Să reflectăm asupra verbului a fi familia lui Dumnezeu: este o participare la moștenire. „Moștenire” este numită o porțiune de pământ ce a fost atribuită la fiecare trib din țara făgăduită, iar acel pământ a devenit moștenirea lor. Doar membrii familiei au acces la moștenire într-o nornă anumită. „Aduceţi mulţumire Tatălui care v-a învrednicit să aveţi parte la moştenirea sfinţilor în lumină” (v. 12). Ce frumos este să descoperi astăzi că fiecare dintre noi a primit acest pământ fertil, în dar, prin har! Se subliniază acest aspect al gratuității: „el ne-a eliberat de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii sale” (v. 13). Ne spun că relația cu Dumnezeu este instaurată pentru că el ne-a eliberat de întuneric, din toate acele situații negative pentru a ne „transfera” în regatul sau împărăția Fiului său unic, Isus Cristos, care și-a dat viața pentru noi din iubire, căci „în el avem răscumpărarea, iertarea păcatelor” (v. 14). Ce frumos este! Paul afirmă că mântuirea este o lucrare a Domnului deja realizată: „i-a plăcut lui Dumnezeu să facă să locuiască toată plinătatea şi prin el să reconcilieze toate pentru sine, făcând pace prin sângele crucii sale, prin el, fie între cele de pe pământ, fie între cele din ceruri” (v. 19-20). Este o pacificare totală care implică omul, pământul și cerul. Să-i recunoaștem centralitatea lui Cristos, regele universului!
Relatarea pătimirii din Evanghelia după Luca (Lc 23,35-43) conține actul prin care cineva este investit sau proclamat cu o demnitate: învestirura lui Isus pe Calvar între conducătorii iudeilor (v. 35) și soldați (v. 36), urmată de episodul din doi tâlhari (v. 39-40). Asistăm la răsturnarea realității făcută de logica lumii ce iubește aparențele, dar urăște adevărul. Suntem în fața noutății: învestirea Fiului lui Dumnezeu se celebrează nu pe tronul regal, ci pe cel al crucii care, dintr-un instrument al morții dezonorant, devine tronul regalității lui Cristos. Inscripția de pe cruce – „acesta este regele iudeilor” (v. 38) – este echivalentul glasul Tatălui de la botez: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată bucuria” (Lc 3,22). Regalitatea este acum actul oficial pentru că respectă normele din Legea lui Moise [Toràh, în ebraică] care prescrie prezența a doi martori (cf. Dt 19,15; 17,6). Pe Calvar sunt doi martori, însoțitorii morții.
Cristos nu este un rege la modă. Bea până jos paharul batjocoriei și al derâderii. Înaintea acestui „spectacol” – „Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu” (Lc 23,46) – se află gloria lui Dumnezeu. Cuvintele lui mișcă! Conducătorii și soldații nu înțeleg slava Fiului lui Dumnezeu, în slăbiciunea sa, și îl batjocoresc, invitându-l să-și demonstreze puterea cu forța… Cei puternici sau soldații se închid la întâlnirea cu Domnul prezent pe cruce. Primul care recunoaște pe Isus de pe cruce că este un rege pe tronul său este un răufăcător răstignit împreună cu el: „Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta” [în regatul tău] (v. 42). Îi recunoaște regalitatea, se agață cu încredere de împărăția sa. El cere să fie amintit nu pentru acțiunile sale rele, ci pentru ceea ce el este acum, pentru credința sa care locuiește acum în el. Suferind cu Domnul, recunoaște în el mântuirea. Sfântul Luca plasează această ultimă parabolă despre milostivirea lui Isus pe cruce. Pironit pe cruce, tâlharul încearcă să-l apere, să-l ferească de batjocura altora, cu ultima voce pe care o are: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care suferi aceeaşi condamnare? Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru ce am făcut; dar el n-a făcut niciun rău” (v. 40-41). Iar „mulţimile adunate la această privelişte, văzând cele petrecute, se întorceau bătându-şi pieptul” (Lc 23,48). Îmi place această legătură între regalitate și iertare: Isus moare pe cruce, părăsit de toți și iartă pe toți. Pentru acest motiv este regele tuturor, nu numai al evreilor ci al întregului univers: este regele universului. Fiecare dintre noi avem nevoie de milostivirea Domnului. Iertare și domnie, căci este regele universului! Cine ar putea vreodată să spună că nu are speranță de mântuire?
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu