Noutatea vieții creștinului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (15 mai 2022)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 14,21b-27; Apocalips 21,1-5a; Evanghelia Ioan 13,31-33a.34-35; lecturi biblice
Omilie
Suntem în a cincea duminica a Paștelui. „Face să cunoaștem un nou început” (sfântul Atanasie). Este evenimentul care dă naştere unei noi realităţi ce ne anunță că Dumnezeu are capacitatea de a face toate lucrurile noi: „am văzut un cer nou şi un pământ nou” (Ap 21,1), spune în a doua lectură. Misterul Pascal al lui Cristos – moartea, învierea și înălțarea lui la ceruri – reînnoiește întreaga creație. Oamenii devin parte din ea, unindu-se în Paștele lui Isus prin apa botezului, renăscându-se la o viață nouă. Tema liturgiei este sugerată de fragmentul evanghelic unde Isus dă discipolilor săi noua poruncă a iubirii: „vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii!” (In 13,34). Este vorba despre o iubire care se face activă în slujirea de evanghelizare. Este semnificativă experiența lui Paul și a lui Barnaba: „au adunat comunitatea şi au relatat tot ceea ce făcuse Dumnezeu cu ei şi cum le-a deschis şi păgânilor poarta credinţei” (Fap 14,27). Pentru omul credincios, Domnul este modelul și realizarea desăvârșită a iubirii! Este noutatea vieții creștinului!
În lectura întâia (Fap 14,21b-27), la încheierea primei călătorii misionare, cei doi misionari, Paul și Barnaba, vestesc evanghelia cu trudă și ardoare: „trebuie să trecem prin multe necazuri, ca să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu” (v. 22). Ei se străduiesc să rămână în relație cu cei care s-au convertit la Cristos. Acum organizează comunitatea creștină: „le-au hirotonit prezbiteri în fiecare comunitate şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat Domnului în care crezuseră” (v. 23). Prin mărturiile lor, vestea lui Isus se răspândește din ce în ce mai mult. „S-au îmbarcat pentru Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o împliniseră. Când au ajuns acolo, au adunat comunitatea şi au relatat tot ceea ce făcuse Dumnezeu cu ei şi cum le-a deschis şi păgânilor poarta credinţei” (v. 26-27). Pentru Paul marea mângâiere constă în faptul că păgânii primesc evanghelia. Darul Celui Înviat deschide noi căi și cere o disponibilitate curajoasă și liberă. Acțiunea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde se deschid ușile și lasă spațiu pentru Cuvântul Domnului. Ei vizitează comunitățile pe care ei înșiși le-au întemeiat, parcurg drumuri lungi, fiind atenți la orice dificultățile pe care le întâmpină. Tocmai în această comunitate, ca într-o familie unită, se descoperă frumusețea iubirii. Dumnezeu vrea să-și facă locuință printre oameni. Păgânii sunt chemați la mântuire în același mod ca și evreii. Domnul iubește pe toți oamenii. Ca și el, suntem invitați să iubim întreaga lume. Lucrul cel mai important este acțiunea lui Dumnezeu în aceste comunități.
A doua lectură este luată din Apocalipsul sfântului Ioan (Ap 21,1-5a). Pentru a o înțelege trebuie să ne amintim că a fost scrisă pentru creștinii persecutați. Este o viziune a cetății, noul Ierusalim – orașul păcii – marcat de un cer nou și un pământ nou. Marea – simbolul forțelor malefice – nu mai este, spune vocea călăuzitoare. Nu este o fantezie despre viitor, ci un text profetic spre a trăi responsabil în prezent. Este un mesaj puternic și solemn care anunță biruința iubirii asupra puterilor răului. Este bucuria Alianței. Această viziune indică orizontul final: e punctul spre care tinde istoria. Privilegiul de a fi cu Dumnezeu este pentru toți: „Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor” (v. 3). Este „cortul lui Dumnezeu”! Este prezența lui Dumnezeului-cu-noi. Este numele lui Emanuel: „iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu-cu-noi” (Mt 1,23; cf. Is 7,14). Amintește de promisiunea Celui Înviat: „iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20). Pentru Apocalips, „locuință” este noua versiune „a cortului întâlnirii” [shekinah, în ebraică] care îi însoțește în deșert pe Israel. În Ierusalimul ceresc nu există templu. Dumnezeu este accesibil în dimensiunea familială a unei case. Domnul însuși locuiește printre oameni și prezența lui este un izvor inepuizabil a unei iubiri efective, datorită căreia se reînnoiește tot ce este vechi: „Iată, le fac pe toate noi!” (v. 5). Cartea Apocalipsei ne spune că această iubire este oferită tuturor; nu exclude pe nimeni. Descoperim „noul Ierusalim” trecând dincolo de limitele poporului ales, cuprinzând toate popoarele.
În Evanghelia de astăzi (In 13,31-33a.34-35) suntem la ultima cină a lui Isus cu ucenicii săi – cina pascală. Domnul, după ieșirea lui Iuda din Cenacol, ia cuvântul spre a le oferi discipolilor cele mai recente și cele mai importante învățături. Adevăratul sens al propriei morți și trădări trebuie căutate în cea mai înaltă manifestare a iubirii și gloriei lui Dumnezeu. Domnul își dă viața gratuit din iubire pentru oameni. Iubirea pe care a trăit-o Isus este iubirea cu care Tatăl ne-a iubit. A recomandat-o Bisericii sale. Este iubirea cu care dăm mărturie despre frumusețea de a fi creștini. „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii!” (v. 34). Nu este o utopie să concretizăm această iubire dacă suntem capabili să recunoaștem că Dumnezeu este cel care acționează în noi. În poruncă nouă pe care Isus o lasă nu cere nimic nici pentru el, nici pentru Dumnezeu, ci doar pentru oameni. Încă o dată, Domnul se pune în slujba lor, oferindu-le propria capacitate de a iubi: „așa cum v-am iubit eu”. Nu omul, ci Isus este măsura iubirii. Fiind un gest de slujire – cum ar fi spălarea picioarelor – Domnul arată clar că iubirea se exprimă în slujire. Cine nu slujește nu iubește. Are loc o iubire cu trăsături unice: „iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit” (In 13,1). Isus spune: „să vă iubiţi unii pe alţii”, dar adaugă: „aşa cum eu v-am iubit pe voi” (v. 34). Dacă nu ar fi adăugat „așa cum”, am putea să căutăm criteriul iubirii în celălalt: te iubesc, dar așa cum mă iubești, nici mai puțin, dar nici mai mult. Domnul însă pune criteriul iubirii în modul în care i-a iubit. Provocarea lui Isus este teribilă: Domnul ne-a iubit și ne iubește fără măsură, fără a judeca, iertându-ne gratuit, irosind dragostea fără a cere nimic în schimb. Cere a găsi puterea de a trăi slujirea și gratuitatea și a-i asuma stilul: e stilul de simplitate și ospitalitate. Este cartea de identitate a ucenicilor: „prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (v. 35). A trăi înseamnă a merge pe urmele lui Isus, a trăi experiența întâlnirii cu Dumnezeu. Suntem chemați să primim aceeași iubire care nu se pretează pentru ea însăși, ci se „cheltuiește” pentru alții. Știm că nu fructele fac pomul să trăiască, dar sunt semne că pomul este viu. Nu faptele bune ne fac creștini, dar lucrările dau dovada că comunitățile noastre sunt animate de Duhul Celui Înviat. Creștinii nu sunt oameni diferiți de ceilalți, nu poartă semne distinctive, nu trăiesc în afara lumii; dar ceea ce îi caracterizează este logica iubirii gratuite: aceea a lui Isus și aceea a Tatălui!
În cele trei lecturi de astăzi reiese că creștinismul nu este o ideologie, adică o serie de dogme, rituri, precepte morale, de acceptat și de practicat, dimpotrivă, constă într-o nouă relație între oameni care împărtășesc aceeași credință, care îi implică în relația de iubire cu Tatăl. Este o școală unde creștinii, iubindu-se, învață să-și iubească aproapele astfel încât în societatea în care trăiesc să se apropie din ce în ce mai mult de ceea ce este Ierusalimului ceresc: „nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (v. 4). „Iată, le fac pe toate noi!” (v. 5). Este noutatea vieții creștinului!
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu