pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (16 ianuarie 2022)
Lecturi biblice: Isaia 62,1-5; 1Corinteni 12,4-11; Ioan 2,1-11; lecturi biblice
Omilie
Astăzi începe timpul obișnuit al anului pe care îl trăim în fiecare zi. Datoria noastră este să ne deschidem tot mai mult către iubirea lui Dumnezeu, comuniunea cu el, pentru a constitui legătura profundă dintre oameni: e o nouă fraternitate. Simbolul care este folosit în lecturile de astăzi este uniunea căsătorească. Liturgia se deschide cu un fragment din profetul Isaia, unde Dumnezeu se prezintă poporului sub figura unui mire care se bucură de mireasa sa. În Evanghelie este nunta de la Cana unde participă Isus, împlinind prima sa minune – transformarea apa în vin. Vinul sărbătorii! A doua lectură face Biserica conștientă că cel mai prețios dar este Duhul Sfânt care îmbogățește comunitatea creștină cu daruri și carisme. Ne întrebăm: care este relația noastră cu Dumnezeu? Se spune că raportul nostru cu Dumnezeu este ca o uniune conjugală! Să vedem dacă este?!...
Prima lectură (Is 62,1-5) se adresează unei comunități ce se reduce la o mână de supraviețuitori. Israelul a trecut perioada întunecată a deportării babiloniene și se deschide la o speranța nouă. Profetul intervine pentru a aminti că Dumnezeu nu a încetat niciodată să-și iubească poporul. Dimpotrivă, în Sfânta Scriptură Dumnezeu se prezintă ca soțul care-și iubește soția. Domnul a făcut din Ierusalim cauza sa: asigură un viitor nou Ierusalimului simbolizat de noul nume pe care Dumnezeu i l-a pregătit. „Vei fi o cunună a frumuseţii în mâna Domnului […], căci ţi se va spune «Plăcerea mea este în ea» şi ţării tale, «Măritată», pentru că Domnul şi-a găsit plăcerea în tine şi ţara ta va avea un soţ” (v. 3-4). Va uita devastarea și jefuirea și va descoperi că are o nouă demnitate – a fi mireasa lui Dumnezeu: „Cum se căsătoreşte un tânăr cu o fecioară, tot aşa se va căsători cu tine cel care te-a zidit. Şi după cum se bucură mirele de mireasă, aşa se va bucura de tine Dumnezeul tău” (v. 5). La nunta din Cana se arată Mirele, Isus… Dumnezeu, prin profet, îndeamnă poporul să ridice capul pentru a privi momentul nunții: sărbătoarea iubirii depline dintre Dumnezeu și Israel, când iubirea va deveni bucurie, cântec, laudă. Pentru evreii care s-au întors din exilul babilonic această temă are rădăcini culturale străvechi. Tema nunții este adesea folosită în cărțile profetice pentru a vorbi despre legământul dintre Dumnezeu și poporul său: o alianță comparată cu o uniune de căsătorie. Este poporul reînnoit într-o mântuire ce e rodul dreptății, adică al fidelității față de Dumnezeu care implică noi relații de fraternitate și solidaritate. Ospățul euharistic e o anticipare umilă a nunții Mielului pironit pe cruce pentru omenire…
În a doua lectură (1Cor 12,4-11), sfântul Paul ne amintește tocmai că nu suntem abandonați. În comunitățile creștine este în primul rând prezența Duhului Sfânt. El este mereu activ în inimile noastre. Apostolul descrie mersul unei comunități care nu se bazează pe rituri de purificare, ci pe „vinul nou” al mântuirii. Aceasta constă pentru fiecare în a ști să descoperi „talente” – ceea ce se numește carisme – pentru a le pune în valoare, nu după propriile interese personale, ci pentru binele comun. Carisma înseamnă un dar gratuit al lui Dumnezeu. Nimeni nu este lipsit de aceste daruri. Paul se adresează unei comunităţi foarte dezbinate: cea a corintienilor. Pentru apostolul, Biserica este trupul lui Isus. Creștinii trăiesc prea adesea într-un mod individualist, fără o apartenență la o comunitate. Creștinul face parte dintr-un popor al lui Dumnezeu care este Biserica. Tot ceea ce facem trebuie să servească „pentru edificarea comunității” (1Cor 14,12). Apostolul insistă asupra faptului că în Biserică sunt diferitele slujiri, dar că ele pornesc toate de la acelaşi Duh Sfânt care animă și dă viaţă comunității: „fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele tuturor” (v. 7). Și carismele și slujirile sunt „spre edificarea trupului lui Cristos” (Ef 4,12), adică Biserica. „Însă toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, care împarte fiecăruia după cum vrea” (v. 11). Putem enumera darurile Duhului astăzi în biserică: oricare ar fi carisma, întotdeauna cel care acționează este Duhul Sfânt; datorită lui, munca misionarilor dă roade. Unitatea Bisericii începe de la noi, virtutea botezului. Suntem chemați să construim o istorie nouă. Fiecare dintre noi trebuie să își pună carismele cele mai bune, atribuite de Dumnezeu spre binele tuturor. Să ne întrebăm: ce fac eu, edifică Biserica sau nu, edifică pe alții sau nu…
Minunea din Cana Galileei este primul „semn” făcut de Isus ca simbolul îndepărtat al Euharistiei şi a binecuvântării date căsătoriei. Dacă este un semn, atunci este important să-i înțelegem sensul. Sfântul Ioan în Evanghelia sa (In 2,1-12) relatează cum Isus la începutul misiunii sale împlinește primul miracol la cererea mamei sale, invitată la nuntă într-un sat din Galileea, numit Cana. Domnul este invitat ca și discipolii săi. Maria îi spune lui Isus: „Nu mai au vin” (v. 3). În timpul mesei, Maria își dă seama că vinul este pe sfârșite. În forfota nunții, observă că ceva nu merge: vinul s-a terminat înainte de sfârșitul nunții. Dorind să scutească familia tânărului cuplu de necazuri, intervine la fiul său, care îi spune: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie; încă nu a venit ceasul meu” (v. 4). Răspunsul este plin de semnificaţii teologice. Numai Tatăl poate stabili „ceasul” lui Mesia și de aceea trebuie să se distanțeze chiar de mama sa. „Femeie” este vrăjmașa șarpelui ispititor din cartea Genezei: „Dușmănie voi pune între tine și femeie” (Gen 3,15). În răspunsul lui Isus există un indiciu pentru cei cărora li se adresează evanghelia, adică nouă: sensul ultim este descoperit în jertfa pascală – „ceasul meu”. Misiunea lui, de fapt, nu este aceea de a face reușite nunțile, ci de a transforma istoria noastră de lipsuri într-o istorie de mântuire. Căsătoria a doi tineri soți ne aduce aminte de relația conjugală care unește pe Dumnezeu cu poporul său.
Isus declară că nu este de acord cu mama lui, Maria, când, mâhnită, se teme că nunta se va termina prost din cauza lipsei vinului. Îi revine lui Domnului să dea vinul cel adevărat ca un dar al Tatălui. Faptul că amforele de piatră care trebuiau să conțină apă pentru purificare erau goale înseamnă că vechile rituri de purificare prescrise de lege veche deveniseră acum zadarnice, incapabile să comunice seninătate, bucurie, pace… „Isus le-a zis: «Umpleţi vasele cu apă!»” (v. 7). Apoi: „scoateţi acum şi duceţi stolnicului nunţii!” (v. 8). E cel mai bun vin! Nunta fără vin reprezintă starea tristă a poporului dezamăgit și nemulțumit care a înlocuit iubirea față de Domnul cu împlinirea prevederilor juridice. În consecință, cel mai bun vin dat de Isus reprezintă o mântuire care nu constă în primul rând în viața veșnică după moarte, ci într-o existență bazată pe dreptatea evangheliei care coincide cu iubirea. Maria nu este aceea care prin mijlocirea ei obține o schimbare în timpurile stabilite de Dumnezeu, ci aceea care este lângă Isus de la început, așa cum va fi la sfârșit, când va bate „ceasul” lui Isus, pe cruce, unde Domnul o va încredința ca mamă discipolului iubit – simbolul Bisericii.
Citim că „aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor în Cana Galileei” (v. 11). „La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul” (Gen 1,1) [en archè, în greacă]. La începutul semnelor care vor conduce la semnul suprem al crucii – este „ceasul” lui Isus – pe Calvar, când își va arăta iubirea dându-și viața pentru mireasa sa, Biserica, când soldatul „i-a străpuns coasta […] şi îndată a ieşit sânge şi apă” (In 19,34). La Cana se realizează doar un semn din nunta de pe Golgota până la nunta veșnică, ținta istoriei: „Duhul și Mireasa spun: «Vino!» […] «Vino, Doamne Isuse!»” (Ap 22,17.20).
Ce lipsește la nunta din Cana? Vinul sărbătorii!
Bibliografia [anul C]: Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu