 |
Isus în sinagoga din Nazaret.
|
Scandalul profetului
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (8 iulie 2018)
Lecturi: Ezechiel
2,2-5; 2Corinteni
12,7-10; Evanghelia Marcu
6,1-6; lecturi.
Omilie
În această duminică medităm
despre „scandalul profetului”: refuzului
cuvântului lui Dumnezeu din partea oamenilor. Este misiunea lui Ezechiel, a
apostolului Paul și chiar a lui Isus, așa cum ne este arătat în cele trei
lecturi de astăzi. La această sfântă Liturghie
suntem ajutați să ne acceptăm eșecurile, cu umilință și încredere, căci când
suntem slabi, atunci, împreună cu Cristos, suntem puternici.
Începem cu prima experiență „scandalizată” a profetului Ezechiel din prima lectura (Ez 2,2-5). Ne aflăm într-un moment
dramatic din istoria poporului. Este perioada cea mai tragică din istorie
poporului deportat în Babilon. Ezechiel se află printre exilați odată cu
deportarea din anul 597 înainte de Cristos. După trei sau patru ani de exil (în
iulie 593 î. C.) primește chemarea profetică, probabil când împlinea treizeci
de ani, vârstă la care, dacă era în țară, ar fi putut să înceapă slujirea
preoțească, căci este dintr-o familie de preoți. Poporul lui Israel se
răzvrătise împotriva lui Dumnezeu: „sunt niște fii încăpățânați, cu inima
împietrită” (v. 4). În loc de pedeapsă, Dumnezeu își trimite profetul: „eu te
trimit la fiii lui Israel, la neamuri răzvrătite care s-au răzvrătit împotriva
mea” (v. 3). Este trimis ca „fiu al omului”. Expresia se întâlnește mai bine de
o sută de ori în Ezechiel. Ea subliniază distanța dintre Dumnezeu și om. Este
fiul lui Adam tras din pământ [„Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din ţărâna
pământului” – Gen 2,7] și, prin
urmare, fragil, slab și firav. În ciuda faptului că starea sa de slăbiciune este
extremă, profetul este făcut apt să vorbească în numele lui Dumnezeu: „Eu te
trimit la ei şi tu le vei spune: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu»” (v. 4). Nu vor
putea să tacă, nici să ignore glasul profetului. Dumnezeu comunică o forță
divină: este Duhul său [rûah].
Cuvântul pe care el trebuie să-l proclame nu este al său, ci este al Domnului. Mesajul profetic este descumpănitor: cade
peste el (Ez 11,5); îl menține în picioare
(Ez 2,1) sau îl ridică (Ez 3,12), pentru că Dumnezeu nu
garantează succesul: „spini și mărăcini sunt pentru tine” (Ez 2,6). Misiunea sa este de a predica „fie că vor asculta, fie că vor
refuza” (v. 5). În încercări și în greutăți cuvântul lui Dumnezeu trebuie
anunțat „la timp potrivit și la timp nepotrivit” (2Tim 4,2). Altceva nu poate face! Dar el se prezintă ca un profet
înfrânt total de prima dată. Este scandalul profetului! Dumnezeu nu încetează
să ne vorbească chiar dacă refuzăm să-l ascultăm!
În a doua lectură luată din Scrisoarea a doua către Corintieni (2Cor 12,7-10) este revărsarea cu pasiune a
sfântului Paul ce s-a dedicat, fără rezerve, anunțului Evangheliei. El trasează
portretul unui apostol contestat, neînțeles și respins de către corintieni,
arătând misiunea de sacrificiu, de suferință și de dăruire pe care le comportă,
demascând jocurile de putere prezentate, în mod ascuns, de comunitatea din
Corint. Întâlnește multe dificultăți: „ca să nu fiu umplut de îngâmfare
din cauza revelaţiilor neobişnuite, mi-a fost dat un ghimpe în trup, un înger
al Satanei ca să mă pălmuiască, aşa încât să nu mă umplu de îngâmfare” (v. 7).
Expresia „un ghimpe în trup” se referă nu la vreo boală fizică sau psihică, dar
la o încercare pe care Paul a depășit-o prin puterea harului: „de trei ori l-am
rugat pentru aceasta pe Domnul să-l îndepărteze de la mine, dar el mi-a zis:
«Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune»”
(vv. 8-9). Fragilitate și infirmitate,
discutat și chiar disprețuit! Și totuși proclamarea sa are succes: este semn că
puterea lui Dumnezeu acționează și prin slăbiciunile lui Paul și a martorilor.
Har și putere tocmai în scandalul pe care îl provoacă! Credinţa şi harul
lui Cristos nu le pot primi decât aceia care îşi dau măcar seama de slăbiciunea
şi sărăcia lor! Apostolul se bucură nu de lipsurile sale, ci de faptul că
această lipsă îl dispune să primească puterea lui Cristos.
În Evanghelia după Marcu (Mc 6,1-6) vedem pe Isus confruntat
de lipsa de credință a oamenilor din satul său natal. În localitatea sa,
Cristos nu făcuse nimic extraordinar, încât trecea ca fiul lui Iosif, lemnarul,
şi al Mariei. Apoi, dintr-o dată, dispare din localitate. Pe neaşteptate, ajung
la Nazaret ecouri despre minunile pe care le făcea prin împrejurimi. În
toată Galileea domnea multă nedumerire cu privire la cele săvârşite de Isus, precum
învierea fiicei lui Iair, vindecarea femeii bolnave de hemoragie şi multe
altele. Faima sa se răspândise dincolo de ţinutul său de baştină şi a ajunsese
până la Ierusalim. Mulţi au alergat să-l asculte. Cei din Nazaret au auzit
probabil vorbindu-se despre învăţătura predicată de consăteanul lor şi despre
frumoasele parabolele pe care le povestea trezind entuziasmul oamenilor de bună
credinţă. În aceste împrejurări Isus se întoarce în localitatea sa. Ne putem
imagina ştirea provocată de intrarea lui Cristos în sinagoga din Nazaret într-o
zi de sâmbătă. Vizitatorii străini erau invitați să interpreteze Scriptura (cf.
Fap 13,15). Isus a primit, probabil,
o astfel de invitație. Nu predicase aici niciodată şi acum începe să comenteze
Scripturile într-un mod nemaiauzit. Apoi, vorbesc şi discută între ei. „Nu este
el lemnarul, fiul Mariei, fratele lui Iacob, al lui Ioses, al lui Iuda şi
Simon?” (v. 3). Este menţionată doar Maria, mama lui Isus. Probabil Iosif
murise. L-au văzut crescând și devenind
tâmplar. Unii au beneficiat de serviciile sale. Ce amestec are el că învață în
sinagogă? Ceea ce i se reproșează este cuvântul lui Dumnezeu! Fără a fi
calificat pentru aceasta: nu a făcut nici studii de rabin sau de cărturar. De
unde ar putea să aibă atâta înţelepciune, căci n-a studiat cu nici unul dintre rabini
cunoscuţi în regiune? Este un simplu laic.
Este atât de uman. Consătenii lui Isus iau în considerare doar aspectele
omeneşti. L-au judecat după aparenţe
numindu-l cu dispreţ „băiatul lemnarului” şi nimic mai mult! „Şi se
scandalizau de el” (v. 3), adică aveau dificultăţi în a-l crede, deoarece îl
cunoşteau bine pe Isus. Scandalul este refuzarea intervenției lui Dumnezeu în
acest eveniment sau în această persoană. Problema este a ascultătorilor lui Isus: sunt închiși în certitudinile și
în tradițiile lor…
Iată, deci, că se scandalizau pentru că nu-i cunoșteau misterul. Ei știu
totul despre Isus, rudele îi sunt
cunoscute, pot fi menţionate pe rând. Pentru locuitorii din Nazaret Cristos a fost un eșec. Decepționat, nu a
putut fii atins de către cei apropiați din cauza necredinței lor. Numai credința
ne poate ajuta să-l descoperim pe Isus ca Mesia. Este o problemă spirituală. Întrebarea
fundamentală pe care noi o găsim în toată Evanghelia sfântului Marcu este: cine
este Cristos? Și răspunsul ne este dat la picioarele crucii de către centurionul
păgân: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Mc 15,39).
Isus însuşi s-a mirat de necredinţa consătenilor. La Nazaret, poate
să-i vindece doar pe câţiva bolnavi: „nu a putut face acolo nici o minune,
decât doar şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat” (v. 5). Tocmai
pe cei care cereau ajutor atunci când trecea printre ei. Fericiţi vom fi noi
dacă, rupându-ne de mentalitatea celor din sinagoga din Nazaret, ne vom aşeza
alături de cei bolnavi care stăteau afară şi care cereau ajutor de la tânărul
profet care trecea pe lângă ei. Fericiți
suntem noi dacă îl vom primi pe Isus Cristos, ca Domnul vieții!
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu