sâmbătă, 11 februarie 2017

Un apel la convertire (VI TPA [A] - 12 februarie 2017)

Un apel la convertire

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (12 februarie 2017)

Lecturi: Sir 15,15-20; 1Corinteni 2,6-10; Evanghelia Matei 5,17-37.


În duminica de astăzi, se amintește că toată creația, ființele umane, sunt făcute după „chipul lui Dumnezeu”, capabile să aleagă și să invoce înțelepciunea care vine de sus și să încerce să intre în relație cu Dumnezeu.


Idealul religios al evreului pios constă în observarea legii datorită căreia se realiza împlinirea voinței lui Dumnezeu. Meditarea, împlinirea legii, este pentru israelit „lumină pentru pașii săi”, „moștenirea” sa, „refugiul” și „pacea” sa (cf. psalmul responsorial Ps 118 [119]). Cuvântul din cartea înțeleptului, fiul lui Sirah (Sir 15,15-20), ne prezintă învățătura – Torah a lui Dumnezeu. Înțelepciunea se dă celor care se tem de Dumnezeu și îi păzesc poruncile ca un dar: „îi vei ţine poruncile” (v. 15). În aceste condiții, înțelepciunea vine în întâmpinarea prietenilor săi cu toată delicatețea unei mame care oferă celor dispuşi să primească învăţătura sa. Ben Sirah nu ignoră drama păcatului. Dar se încrede în înțelepciune. Dumnezeu a creat omul liber. Libertatea sa îl pune în fața a două căi, atât de dragi literaturii sapiențiale: „El a pus alături de tine focul şi apa […]; în faţa oamenilor sunt viaţa şi moartea (vv.16-17). Omul păstrează libertatea sa și îl face responsabil de actele sale bune și rele. E liber să aleagă. Este o alegere grea. Ce vei alege? „Focul sau apa”, „viața sau moartea”. În realitate, libertatea omului este darul infinitei înțelepciuni a lui Dumnezeu: „Mare este înţelepciunea Domnului!” (v. 18). Cuvintele înțelepciunii sunt o chemare la alegerea binelui.


Despre această înțelepciune creștină ne vorbește sfântul Paul în Scrisoarea către Corintieni (1Cor 2,6-10), în care ne invită să facem „alegerea lui Dumnezeu”. Dacă voi optați pentru fidelitatea lui Dumnezeu, intrați într-un nou mod de a vedea lucrurile: acelea a profunzimilor lui Dumnezeu. Refuzând această înțelepciune devenim și noi ca aceia care l-au „răstignit pe Domnul gloriei” (v. 8). Credința și refuzul se întâlnesc pentru chemarea la o hotărâre profundă și totală pentru Dumnezeu, pentru bine și pentru înțelepciune.


Isus este în fața noastră în această liturghie. În Evanghelia de astăzi (Mt 5,17-37) ne spune: Voi nu vă mulțumiți cu puțin, cu minimum. Dreptatea voastră să o depășească pe aceea a cărturarilor și fariseilor. Trăiți credința voastră până la sfârșit. Isus, în loc să desființeze Legea Vechiului Testament, el o conduce spre plinătatea ei. Îi smulge din caracterul legalist pentru a o cunduce într-o dimensiune calitativă, actualizând-o în dăruire. Verbul în greacă este expresia plinătății, mai mult decât împlinire.

Pe buze lui Isus este un apel la convertire, în viaţa reală, la fericire, fericirea inimii. Cristos îi cheamă să observe legea Domnului nu din pură ascultare și nici printr-un ritualism formal, ci din iubire și cu o inimă nouă. Mai este nevoie de solidaritate. Învăţăturile lui sunt un izvor de reînnoire spirituală şi umană. Viaţa nu este mortificată de poruncile lui Dumnezeu, dar ea are posibilitatea de a fi realizată pe deplin, în mod profund.

Astăzi Cristos ne invită să mergem mai departe: „Aţi auzit că s-a spus… Eu însă vă spun...”. Revine expresia de şase ori. Astăzi am auzit de patru ori. Duminica viitoare încă de două ori. Sunt celebrele antitezele a lui Matei. Vechea lege a fost un ghid. Cuvintele „dar eu vă spun” nu privesc cantitatea. Isus nu adaugă alte porunci pentru a caracteriza noutatea sa. Nu este vorba de obligaţii sau interdicţii. El eliberează, simplifică desişul, vegetaţia abundentă pe tărâmul moral, astfel încât să deschidă deasupra capului celui care crede o fâşie de cer senin. Nu este vorba de o mai mare severitate sau de noi norme pentru a strivi şi mai mult, ci este noutate interioară, cuvântul lui Isus însuşi: „dreptate superioară”. „Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (v. 20). O dreptate superioară care sălăşluieşte în inima omului şi nu doar în formalităţile sale exterioare.

Antiteza omuciderii și a împăcării are în centru preocuparea pentru iertare și iubire frățească (vv. 21-26). „Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!»… Eu însă vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată” (vv. 21-22). Isus cere paradoxal creștinului să nu se apropie de cult dacă mai întâi nu a refăcut pe deplin armonia cu aproapele său.

A doua antiteză se referă la adulter. „Aţi auzit că s-a spus: «Să nu comiţi adulter!» Eu însă vă spun că oricine priveşte o femeie dorind-o a şi comis adulter cu ea în inima lui” (vv.27-28). Reducând căsătoria la dăruire, Isus pune accent pe conștiință și hotărâre. Rădăcinile răului care se află în conștiința care „vede”, alege, înfăptuiește, trebuie să fie tăiate cu hotărâre.

A treia antiteză se referă la divorț. „S-a spus: «Dacă cineva îşi lasă femeia, să-i dea act de despărţire!» Eu însă vă spun: oricine îşi lasă femeia, în afară de caz de desfrânare, o face să comită adulter şi oricine se căsătoreşte cu una lăsată, comite adulter” (vv. 31-32). Isus vorbeşte despre căsătorie.  Învaţă şi susține, cu harul său, iubirea fidelă, sinceră, constantă, „pentru totdeauna”. Isus vrea să redea căsătoriei toată splendoarea sa de dăruire totală și bucuroasă ca semn al iubirii lui Dumnezeu.

Ultima antiteza se referă la jurăminte (vv. 33-37). „S-a spus celor din vechime: «Să nu faci jurământ fals, ci să ţii jurămintele făcute înaintea Domnului!» Eu însă vă spun: să nu juri deloc!” (vv. 33-34). Ipocrizia, răutatea, falsificările sunt elemente față de care Isus s-a arătat întotdeauna alergic. Este invitaţia la sinceritate, transparenţă, iubire de adevăr, pentru alţii, înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să fim bărbaţi şi femei de cuvânt.

Cine caută să urmeze aceste datorii de iubire, onestitate, adevăr, va fi pe deplin fericit dacă se va strădui să le trăiască şi să le împlinească în viaţa sa. Isus ne spune că vom obţine fericirea pe care o căutăm cu toţii.

Binecuvântat este cel care umblă în legea Domnului!

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014].





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu