Sfânta Maria Magdalena (sec. I)

„Nu mă atinge” [Noli me tangere] - by Alexander Ivanov (1834-1836)

Biserica latină era obişnuită să le amintească în liturgie pe cele trei femei despre care vorbeşte Evanghelia şi pe care liturgia greacă le comemorează separat: Maria din Betania, sora lui Lazăr şi a Martei, nenumita păcătoasă „căreia i s-a iertat mult pentru că a iubit mult”, şi Maria Magdalena sau din Magdala, posedata salvată în mod miraculos de către Isus pe care ea l-a urmat şi i-a stat în preajmă împreună cu alte femei până la răstignire şi a avut privilegiul de a-l vedea înviat. Identificarea celor trei femei a fost facilitată de numele Maria comun cel puţin la două şi de părerea sfântului Grigore cel Mare care consideră că a fost indicată în toate pasajele evanghelice una şi aceeaşi femeie.

Coordonatorii noului calendar, reconfirmând comemorarea unei singure Maria Magdalena fără altă indicaţie, cum ar fi adjectivul „păcătoasă”, au intenţionat să celebreze femeia sfântă căreia Isus i-a apărut după înviere. În capitolul al şaptelea sfântul Luca, după ce a descris ungerea păcătoasei care pătrunde pe neaşteptate în sala ospăţului şi toarnă pe picioarele lui Isus unguente parfumate pe care apoi le şterge cu părul propriu, continuă astfel relatarea sa: „Apoi Isus mergea prin oraşe şi sate... şi cu el mergeau cei doisprezece, precum şi unele femei, care fuseseră vindecate de spiritele rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care fuseseră alungaţi şapte diavoli, Ioana... şi multe alte femei, care îi ajutau cu bunurile lor”.

Necunoscuta păcătoasă, care datorită căinţei desăvârşite a meritat iertarea păcatelor, este deosebită de Magdalena, foarte cunoscută, care îl urmează în mod constant pe Isus din Galileea în Iudeea, până la picioarele crucii, fiind cea care, graţie iubirii arzătoare, îşi primeşte răsplata în ziua învierii. Ea este în mod inconfundabil „lângă crucea lui Isus”, apoi în veghere plină de iubire „aşezată în faţa mormântului”, în sfârşit în zorii noii zile este prima care merge din nou la mormânt, unde ea îl revede şi-l recunoaşte pe Cristos înviat din morţi. Magdalenei, în lacrimi pentru că a văzut mormântul gol şi marea piatră dată la o parte, Isus i se adresează numind-o în mod simplu pe nume: „Maria!”, încredinţându-i anunţarea marelui mister: „Mergi şi spune fraţilor mei: mă urc la Tatăl meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi la Dumnezeul vostru!” Aceasta este Magdalena pe care Biserica o comemorează astăzi şi care, după o veche tradiţie greacă, s-ar fi dus să trăiască la Efes, unde ar fi murit. În acest oraş îşi stabiliseră locuinţa şi Ioan, apostolul predilect, şi Maria, Mama lui Isus.

(Sgarbossa M., Luigi Giovannini L., Sfântul zilei, Edizioni Paoline 1978; trad. pr. Iosif Agiurgioaei; sursă: http://www.ercis.ro).