 |
| Învierea lui Lazar (1975) - de Dario Benetti |
Evanghelia Ioan 11,17-27: Când a venit Isus, a
aflat că era deja de patru zile în mormânt. Betania era aproape de Ierusalim,
cam la cincisprezece stadii. Și mulți iudei veniseră la Marta și Maria să le
consoleze pentru fratele lor. Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieșit în
întâmpinare. Maria însă stătea în casă. Așadar, Marta i-a spus lui Isus:
„Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Însă și acum știu că
tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îți va da”. Isus i-a spus: „Fratele
tău va învia”. Marta i-a zis: „Știu că va învia, la înviere, în ziua de pe
urmă”. Isus i-a spus: „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar
dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci.
Crezi tu aceasta?” Ea, răspunzând, a zis: „Da, Doamne; eu am crezut că tu ești
Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”.
Omilie
Luna noiembrie este dedicată în
mod tradițional rugăciunii pentru cei morți. Ea face parte din viața noastră,
din istoria noastră. Plecarea lor a fost pentru noi o separare dureroasă.
Pentru alții acest lucru s-a întâmplat într-un mod mai pașnic. Aceasta este
ceea ce se întâmplă atunci când știm că defunctul a trăit toată viața pentru
această întâlnire cu Domnul.
Rugăciunea pentru morți, este să
reînvie speranţa noastră în fața realității misterioase a morții. Ne amintim că
învierea lui Isus ne deschide o cale. Cu el suntem siguri de triumful asupra
morții și a păcatului, acum şi pentru veşnicie. Această rugăciune ne invită să
reflectăm asupra vieţii noastre şi de a vedea valoarea sa. Singurul lucru care
va rămâne este iubirea noastră pentru Dumnezeu şi pentru toţi fraţii noştri.
Tot ceea ce am făcut celui mai mic dintre frații noștri este pentru el.
„Spune-mi care este iubirea ta și eu îți voi spune cine ești” (Ioan Paul al II-lea).
Evanghelia de astăzi ne spune despre
o trecere la o altă viață: „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine,
chiar dacă moare, va trăi”. Acest mesaj ne bucură în dorința noastră de a trăi.
Vedem în societatea noastră că se protejează în a lua din ce în ce mai mult
toate riscurile asigurării. Ea caută să prelungească cât mai mult timp la
tineret; ea luptă cât poate împotriva bolilor. Să ne gândim la toți cei care sunt
plin de fantezie despre reîncarnare. Această credință nu face parte din
credința creștină. Întregul mesaj al Evangheliei este construit pe învierea lui
Isus. Fără Isus cel înviat, credința noastră ar fi zadarnică. Suntem invitați
să-l urmăm pe drumul său.
Există un cuvânt care ar putea rezuma
mesajul acestei Evanghelii: acesta este cuvântul „trecere”. Evanghelia ne
amintește că toată viața noastră este o pregătire la trecerea din lumea aceasta
la Tatăl. Dar ne amintim, de asemenea, că în ziua botezului nostru am fost cufundați
în iubirea lui Dumnezeu, a Tatălui, a Fiul și a Duhul Sfânt. Dumnezeu este
iubire. De acum nimic nu poate fi la fel ca înainte. Noi vom trece de la o
viață fără Dumnezeu la o viață plină de iubire.
Aceasta descoperire o facem călătorind
cu Marta. Vine să ne spună: „Știu că va învia în ziua de pe urmă”. Dar Isus îi invită
să facă un pas mai departe: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în mine,
chiar dacă moare, va trăi”. A crede în învierea la sfârșitul timpului, nu e rău.
Dar, cu evanghelia din această zi, suntem invitați să mergem mai departe:
învierea este în Isus. În urma Martei, suntem invitați să ne încredem în cuvântul
său.
Prin urmare, noi o știm: „Ridicați
piatra... Lazăr, vino afară!” Lazăr este cu adevărat mort. Isus nu ascunde tristețea
sa. El plânge după prietenul său așa cum facem noi pentru unul dintre noi care
tocmai a murit. Dar el a precizat că boala a fost orientată spre gloria lui
Dumnezeu. Această durere va fi ocazie de a se dezvălui. În același timp, vedea pe
Marta că face o trecere importantă: ea face trecerea „eu știu” la „eu cred”. Ea
trece de la certitudinea teoretică la recunoașterea celui care este învierea.
Iată, vestea cea bună care umple
inimile noastre cu speranță: Cine crede în Isus descoperă cu uimire că moartea
nu este ultimul cuvânt. Acum, viața noastră are un sens. Ceea ce contează acum
este să urmăm pe Isus și rămâne credincioși lui. El ne asigură că nimic nu ne poate
despărți de iubirea sa: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul
lumii”. Pentru moment, suntem pe drumul cu suișuri și coborâșuri. Dar Domnul
este întotdeauna acolo pentru a ne da putere și curaj de a sta ferm până la
sfârșit .
Credința noastră în înviere este
legată de credința noastră în adevăratul Dumnezeu, care este iubire și viață.
El nu este Dumnezeu morții, dar al vieții. Marele proiectul al său este de a
împărtăși din plinătatea vieții și a iubirii sale. Pentru moment, suntem ucenici
ai vieții noastre de înviat. Noi suntem pe cale tocmai a fi înviați lăsându-ne
transformați de Isus în cel mai adânc profund în noi înșine. Euharistia pe care
noi o celebrăm în fiecare duminică ne dă să participăm la viața deplină care se
termină în înviere. Pentru această viață nouă, putem să cântăm laudă lui Dumnezeu.
(pr. Jean Compazieu [25.11.2015]; trad. pr. Isidor Chinez;
sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu