 |
| Obolul văduvei sărace - de Sandra Rast |
Evanghelia Marcu 12,38-44: În acel
timp, Isus, în învăţătura lui, mai spunea mulţimilor: „Feriţi-vă de cărturari,
cărora le place să umble în haine lungi şi să fie salutaţi prin pieţe, să ocupe primele locuri în sinagogi şi locurile dintâi la ospeţe! Ei devorează avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o
condamnare mai aspră”. Stând în faţa vistieriei, privea cum punea
mulţimea banii în caseta pentru ofrande. Mulţi bogaţi puneau mult. A venit şi o văduvă săracă şi a pus două monede mici, câţiva bani. Atunci i-a chemat pe discipolii săi şi le-a zis: „Adevăr vă spun că văduva
aceasta săracă a pus mai mult decât toţi cei care pun în caseta pentru ofrande,
pentru că toţi au pus din surplusul lor, ea însă a pus din
sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei”.
Omilie
Cele trei texte biblice din
această duminică au un punct comun: toate trei vorbesc despre dăruire generoasa.
Am auzit mărturia a doua femei sărace, o păgână și o fiică a lui Israel, care a
dat tot ce au avut pentru a trăi. Iată două exemple mărețe în această zi, când îl
sărbătorim pe cel care a renunțat la propria viață.
Prima lectură ne vorbește despre
profetul Ilie, care a trebuit să fugă de mânia reginei Izabela. El se află
chiar pe teritoriul păgân. Găsește un loc la Sarepta la o văduvă săracă.
Această femeie aleasă de Dumnezeu pentru o misiune generoasă. Ea are doar o
mână de făină și un pic de ulei pentru ea și fiul său. Dar la cererea
profetului, face un salt de credință. Ea dă totul și se încredințează lui Dumnezeu.
Pentru noi, creștinii, această văduvă și expresia ei de credință ia parte la
același lucru. Martorii cei mai mari de caritate sunt de multe ori oameni care nu
au practic nimic. Dar ei se încumetă să-și riște puținul lor pentru a-i ajuta pe
cei mai nevoiași.
Această relatare ne oferă o
mărturie despre ceea ce este generozitatea. În locul văduvei, probabil ne-am fi
gândit la supraviețuirea noastră. Această femeie ne învață să ne gândim la
alții înaintea să mă gândesc la mine. Și mai presus de toate învățându-ne să ne
încredem în Dumnezeu care știe de ce avem nevoie și care știe că necesar înainte
să-l întreb ceva. Credința nu este doar o „previziune”. Este mai ales o
încredere în Dumnezeu și cuvântul său.
Evanghelia ne prezintă altă
văduvă foarte săracă, dar în special și generoasă. Acest lucru se întâmplă în
curtea templului din Ierusalim. Isus este acolo pentru a da o lecție. El
recomandă tuturor să nu imite pe cărturari atunci când ei păcătuiesc prin orgoliu
și dorința de a apărea. Cel mai grav este faptul că ei jefuiesc pe cei mai săraci.
Isus ne avertizează împotriva acestor pericole. Salvarea care a venit să aducă lumii
mântuirea, trebuie să ne conducă să fim cu adevărat cu noi înșine, cu Dumnezeu
și cu ceilalți. Aparențele pot înșela oamenii, dar Dumnezeu vede ceea ce este
în inima tuturor.
Este exact ceea ce descoperim citind
continuarea acestei evanghelii. Isus stă așezat în fața trezoreriei și observă
oamenii care depun ofertele lor. El vede bogații care dau mult, și foarte mult.
Dacă ei dau mult este normal să dea mult. Dar, iată, că vine o văduvă foarte
săracă. Ea n-are nimic, dar dă totul. Ne putem imagina că ea ar trebui să-i fie
rușine să dea doar două monede mici. Dar fără să știe a atras atenția lui Isus:
„această văduvă săracă a pus mai mult în trezorerie decât toate celelalte... Ea
a dat tot ce avea, tot ceea ce ar fi trebuit să trăiască mai departe”.
Când Marcu a scris Evanghelia sa,
templul din Ierusalim nu mai exista. Situația istorică s-a schimbat. Istorisind
acest eveniment, evanghelistul a voit să reamintească creștinilor acest aspect
al lui Isus despre discreta generozitate. Avertizează creștinii din toate
timpurile împotriva dorinței de a apărea. Nu fiți ca și cărturarii care „acționează
pentru a fi văzuți”.
Acest lucru este foarte important
pentru noi astăzi. Adesea primim apeluri la generozitate. Întrebarea este: suntem
capabili să împlinim o acțiune generoasă fără „a suna din trâmbiță”? (Mt 6,2). Isus ne recomandă să nu
așteptăm mărturii de considerare și de recunoaștere. El singur știe cu adevărat
ce este în inima fiecăruia. Gândiți-vă la acele persoane care merg pe lângă noi
în fiecare zi, uneori fără să le vedem. Ele nu sunt gălăgioase. Sunt devotate cu
totul la discreție.
Scrisoarea către Evrei ne invită să ne întoarcem privirea spre Cristos.
El este cu adevărat cel care a dat totul. Pe cruce, el a oferit odată pentru totdeauna
sacrificiul propriei vieți. În comuniune primim de la el încredere și
generozitate. Apoi, la fel ca „un pumn de făină într-un vas şi puţin ulei
într-un urcior” iubire și bucurie nu vor lipsi niciodată în inimile noastre.
Da, Doamne, învață-ne să dăm ce este
mai bun din noi înșine, că viața noastră să fie într-adevăr plină de iubire pentru
tine.
(pr. Jean
Compazieu [31.11.2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu