... Se face ziuă!



Transfigurarea lui Isus Cristos -
de Johann Georg Trautmann (1713-1769)

Eram și eu, Doamne. Nu ți-ai dat seama sau nu ai văzut. Puțin mai înainte cu o lună, solicitat de voința de rugăciune, m-am prins și eu de plutonul celor trei privilegiați pe care îi pilotai spre vârful Taborului.

M-am ascuns în crăpătura stâncii – ca Moise când a cerut să vadă „gloria ta” – și am asistat în mod abuziv la transfigurarea ta. Am surprins un fragment din miracolul tău și mai am în ochi o rază din acea lumină, care a reflectat până la mine.



Era unul în plus, Doamne, nu știu dacă ai intuit ceva. Desigur a fost un lung și minunat „refugiu”, pentru mine. Cel mai grozav din toată viața mea.

Am prins gust de acum.

Însă trebuie să mă întorc, din moment ce ai respins proiectul lui Petru de a construi colibe.

Trebuie să coborâm din nou, nu e altceva de făcut. Iar jos e asfalt, lume, sunt ofturile noastre. Acum îmi dau seama că condiția mea de abuziv nu mă scutește de a patra semnele acelui miracol.

Nu poți rămâne – chiar numai pentru câteva clipe – învăluit de lumină și apoi să te comporți ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și să lași că săraca noastră câmpie să rămână cuprinsă de întuneric.

Transfigurarea trebuie să continue. Miracolul trebuie transferat în vale. De aceasta îmi este frică. Mi-e teamă că te voi trăda, te voi desfigura, Doamne!

Îmi reamintesc rugăciunea deosebită a unei adolescente educate într-un colegiu de către surori: „Dumnezeul meu ști că te caut. Știi însă că doresc să fii mai bun decât acela care ne este prezentat” (Michele Joz-Roland, Qu’as tu fait de ton Dieu?).

Iată, Doamne, mă îndoiesc că semnele de pe fața mea sunt cele adevărate. Sau cel puțin nu sunt evidente. Pentru aceasta mă tem de întâlnirea cu alții. Mi-e teamă că-i voi decepționa cu „desfigurările” mele.

Atunci te urmăresc de-a lungul coborârii. Te prind de colțul hainei. Mărturisesc păcatul meu de abuziv. Și apoi merg împreună cu tine. Și dacă tu dai semn că te îndepărtezi sunt sigur că voi reuși să te opresc implorându-te: „Rămâi cu mime, Doamne, pentru că se face ziuă!” (expresia este a lui Giorgio Calgagno).

(Pronzato Alessandro, Il Vangelo secondo ali altri; trad. I. Chinez și D. Mare – „Chemări lăuntrice” [1989] – Catedrala „Sf. Iosif” București).