Iubirea pentru toţi oamenii: buni și răi
pr. Isidor Chinez (19 februarie 2023)
Lecturi biblice: Levitic 19,1-2.17-18; 1Corinteni 3,16-23; Evanghelia Matei 5,38-48; lecturi biblice
Omilie
În această duminică liturgia este centrată pe relațiile cu aproapele și cu Dumnezeu. Ce înseamnă a fi sfânt? Ce înseamnă sfințenia? Cuvântul Domnului se deschide cu un text preluat din codul sfințeniei ce interzice ura și răzbunarea față de frate și „să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Lev 19,18). Tema iubirii aproapelui este și în evanghelie – care conține un extras din „predica de pe munte” – într-o perspectivă cu totul nouă și originală: „iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută” (Mt 5,44). Reflecția apostolului oferă un fundament teologic la realitatea iubirii creștine: „nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1Cor 3,16).
În lectura întâia din cartea Leviticului (Lev 19,1-2.17-18) – sunt multe legi care se referă la rituri și decizii ce aparţineau preoţilor din tribul lui Levi – Dumnezeu îi spune lui Moise poruncindu-i: „Spune întregii adunări a fiilor lui Israel: «Fiţi sfinţi, căci sfânt sunt eu, Domnul Dumnezeul vostru!»” (v. 2). Este invitația la sfințenie. A fi „sfânt”, este a-i aparține numai lui Dumnezeu. Dar cum înțelegem această sfințenie? Legea Domnului încredințată lui Moise trebuie interpretată în lumina realităților vremii. În istoria Israelului, sfințenia a fost înțeleasă ca o „separare” de alte popoare, cu convingerea de a fi superior. „Codul sfințeniei” este pentru autorul sacru sinonim cu „puritatea rituală”, cu lipsa defectelor fizice, dar și defectelor morale. Deci echivalează cu dreptate, bunătate, sinceritate, membru al familiei religioase, cu conaționalul. Indică comportamentul clar: „să nu adăpostești în inima ta ură împotriva fratelui tău”. Legea iubirii este legea solidarităţii, a sprijinului reciproc. Ura este o aversiune, situație ostilă, a dăuna sau a vătăma demnitatea și viața celorlalți. Răzbunarea apare ca o reacție firească a omului la rău, dar autorul sfătuiește și recomandă să nu răspunzi răului cu rău: „să nu te răzbuni şi să nu ţii ură pe fiii poporului tău!” (v. 18). Ba chiar să-l răsplătească cu binele: „să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (v. 18). Acesta este modul de a acționa a lui Dumnezeu, care este sfânt și vrea ca și poporul său să fie sfânt.
În a doua lectură (1Cor 3,16-23), sfântul Paul contestă înțelepciunea acestei lumi, ce duce la cultul personalității și al diviziunii, și pune pe primul loc comunitatea Corintului care este templul în care Dumnezeu și-a făcut locuința: „voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” (v. 16). Isus a învățat că el este adevăratul templu. Biserica a devenit locul prezenței lui Dumnezeu în lume prin Isus Cristos. A fi templul lui Dumnezeu presupune a acționa demn de el. Primele comunități creștine au trăit acest adevăr. Paul știe bine că dezbinările distrug comunitatea din Corint, așa că îi invită de a căuta adevărata înțelepciune care îi unește pe toți cu Domnul. În textul de astăzi, corintieni îi reproșează lui Paul că a avut un anunț al evangheliei prea simplu, nedemn de înțelepciunea și cultura lor. Cu alte cuvinte, evanghelia e prea săracă pentru corinteni care se considerau cu mințile înalte de înțelepciune umană. Dar o comunitate este autentică în măsura în care este deschisă tuturor și dialoghează cu toată lumea, chiar cu străinii și cu dușmanii: „Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi el ştie că sunt zadarnice” (v. 20). Singurul în care este bine să ne încredem este Isus: „toate sunt ale voastre, iar voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos al lui Dumnezeu” (v. 22-23).
Evanghelia ne arată clar că Isus nu a venit să desființeze Legea sau Profeți, ci să le „împlinească” după voința lui Dumnezeu în „dreptate” ce o depășește pe cea a cărturarilor și fariseilor. Evanghelia (Mt 5,38-48) aduce ultimele două „antiteze” sau „intensificări” de reguli de viață care se caracterizează prin: „aţi auzit că s-a spus celor din vechime” „dar eu vă spun”. Este descrisă „noua dreptate” [„dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt 5,20)]. Este vorba despre clarificări, în sensul că Isus manifestă adevărata iubire. Ce înseamnă iubirea? În al cincilea dintre cele șase exemple este legea răzbunării sau a talionului [legea veche prin care se aplica vinovatului o pedeapsă identică cu fapta de care se făcea vinovat], și în al șaselea exemplu se extinde la conceptul de „aproape” și cere iubire, rugăciune și „sănătate” în stilul răsăritean, ce poate dura o săptămână de „banchete” pentru „dușman”.
În societățile arhaice se recurgea la răzbunare, răzbunare fără limite. E supus unor pedepse exemplare, publice, atât de severe și de crude, încât să descurajeze pe oricine ar putea să comită. Răzbunarea a servit ca un mijloc de descumpănire sau de a demoraliza, dar a fost un mod barbar de a face dreptate. Pentru a pune capăt exceselor similare „legea” a stabilit: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” (Ex 21,24). Este interzicea pedepsei exemplare și a represaliilor [rău făcut dușmanului ca pedeapsă]: fiecare trebuie să plătească pentru crima comisă, nu pentru tot răul din lume. Înțelesă corect, rămâne validă și astăzi. Isus nu o consideră decăzută. El își propune să trecem dincolo de această dreptate riguroasă și ne invită să înfruntăm problema într-un alt mod. „Eu însă vă spun: să nu vă împotriviţi celui rău; ba mai mult, dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt!” (v. 39). Să recunoști că iubirea face posibilă realizarea a ceea ce, inconștient, își dorește toată lumea: o viață în pace, cu seninătate, liberă de otrăvurile geloziei, a invidiei, a aroganței și violenței.
Al
șaselea și ultimul exemplu de „dreptate” este împlinirea voinței Tatălui anunțat
de Isus care cere iubire nu numai față de aproapele, ci față de „dușman”: „Aţi
auzit că s-a spus: «Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe duşmanul
tău!» Eu însă vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care
vă persecută” (v. 43-44). Domnul ne cere să ne
iubim dușmanii. Cristos este cel care dă răspunsul: „rugaţi-vă pentru cei care
vă persecută”, pentru vrăjmaşi. Este vorba despre rugăciunea care face minuni. Cine
crede este invitat să fie „drept”, adică imitator al Tatălui trăind viața fără
granițe, fără margini: un Tată care „pierde” în iubirea sa pe propriul său Fiu.
Este iubirea lui Dumnezeu: „să deveniţi fiii ai Tatălui vostru care este în
ceruri” (v. 45). Evreii tindeau să se închidă în propriului popor, singurul
„ales”, precum grecii pentru adevărul înțelept. Domnul rupe izolarea în care omul
se închide instinctiv pentru a se apăra de străini, eliberând inima de
atașamentul față de națiune, familie, religie. „Biserica” lui Cristos nu are
pereți și nici acoperiș deoarece orizontul ei este imens…
Domnul termină „predica” sa prin aceste cuvinte: „aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!” (v. 48). Isus invită să ne uităm spre Tatăl: el face ca soarele său să răsară peste cei buni şi peste cei răi. Vrea ca toată lumea să fie luminată de acest „soare”… Iubirea sa este pentru toţi oamenii: buni şi răi. A-i iubi pe cei care nu ne iubesc, înseamnă a-l imita pe Dumnezeu. Este iubirea sa universală. Să încerci să tinzi spre ea în fiecare zi!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu