Fiul risipitor - de Bartolome Esban Murillo.
Milostivirea Domnului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (27 martie 2022)
Lecturi biblice: Iosue 5,9a.10-12; 2Corinteni 5,17-21; Evanghelia Luca 15,1-3.11-32; lecturi biblice
Omilie
Liturgia duminicii a patra din Postul Mare ne oferă tema reconcilierii cu Dumnezeu. Această împăcare este înainte de toate o întoarcere la libertatea noastră, după sclavia păcatului, la condiția noastră de oameni creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, la demnitatea noastră de fii.
Prima lectură (Ios 5,9a.10-12) ne vorbește despre un Dumnezeu care a eliberat poporul din sclavia Egiptului: „astăzi am îndepărtat de la voi ocara Egiptului” (v. 9). La sfârșitul unei lungi traversări a deșertului, se ajunge în țara pe care Dumnezeu o făgăduise poporului său. Această intrare în pământul promis dă naștere unei mari sărbători: „Au celebrat Paştele în ziua a paisprezecea a lunii întâi, spre seară, în stepa Ierihonului” (v. 10). Aceasta este istoria cărții lui Iosue ce ne descoperă un Dumnezeu eliberator și salvator. Încep să se bucure de roadele țării în care au intrat: „în ziua următoare Paştelui, au mâncat din roadele ţării azime şi spice prăjite” (v. 11). Acest eveniment este o intervenție a lui Dumnezeu care a îndepărtat infamia Egiptului. Pentru israeliți care au ajuns în țara făgăduinței, Dumnezeu a prevăzut să facă din strigătul de durere al poporului său un punct de plecare pentru a-i conduce spre libertate.
În a doua lectură apare tema reconcilierii. Acesta este mesajul transmis nouă de Scrisoarea a doua către Corinteni (2Cor 5,17-21). Apostolul Paul vorbește despre împăcarea oamenilor cu Dumnezeu, care nu așteaptă ca ei să îi ceară iertare, ci intervine gratuit în favoarea lor și îi primește în Cristos: „toate vin de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu sine prin Cristos şi ne-a dăruit slujirea reconcilierii” (v. 18). Această împăcare a fost obținută pentru noi prin Cristos care cere să fie primit. Paul ne adresează un chemare urgentă: „Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (v. 20). El ne cere să-l primim ca să ne ierte. Cu el, se naște o lume nouă: „Dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă” (v. 17). Fiecare dintre noi poate să o contemple. După cruce și învierea Domnului, punctul nu mai sunt păcatele noastre, care poate fi învins prin milostivirea lui Dumnezeu. Această reconciliere presupune depășirea ideii unui Dumnezeu puternic care își impune voința, în favoarea unui Dumnezeu care conduce umanitatea spre pace și dreptate. Să ne deschidem inima milostivirii Domnului!
Evanghelia după Luca (Lc 15,1-3.11-32) începe astfel: „Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de el ca să-l asculte. Fariseii şi cărturarii însă murmurau spunând: «Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei». Atunci le-a spus această parabolă” (Lc 15,1-3). Este parabola „fiului risipitor” și „a tatălui milostiv”: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!» Iar el le-a împărţit averea” (v. 11-12). Este figura unui tată adevărat…. Este tragică realitate suferită, ne-o spune Isus în această parabolă. Pentru că vorbește despre un tată care are doi fii, ambii ținuți în logica „dăruirii”: cel mic îi spune „dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!” Apoi a plecat într-o țară îndepărtată unde risipește totul și, aflându-se la nevoie, nu găsește pe nimeni care să-i dea ceva. Fiul cel mai mare se plânge supărat: „nu mi-ai dat niciodată măcar un ied!” Primul și-a irosit viața, în timp ce celuilalt tatăl îi răspunde: „Fiule, tu eşti cu mine întotdeauna şi toate ale mele sunt ale tale” (v. 31). Celui care și-a risipit părintele i-a dat viața sa, celui care nu au avut încrederea unui copil tatăl le-a împărțit mereu totul.
Nu spune că fiul mai mic de ce a plecat de acasă, dar ne putem imagina că a fost mânat de o dorință de libertate despre care credea că i-a fost refuzată de tatăl său. Pentru el reîntoarcerea i-a fost determinată nu de iubire, ci de o stare de necesitate: „el a început să ducă lipsă” (v. 14). Un tată care nu se simte ofensat de comportamentul fiului său mai mic și îi dă drumul și, când se întoarce, îl primește fără reproșuri, chiar îl împiedică să-și încheie confesiunea: „ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!»” (v. 18-19). Îl sărbătorește.
Casa părintească!... Cel mai mic pleacă, și se întoarce acolo nu din nostalgie, ci doar pentru nevoia pâinii. Cel mai mare refuză să intre în casă, când este plină de bucuria pentru întoarcerea fiului. Acest tată nu are doi fii, ci doi slujitori: „ia-mă ca pe un zilier al tău!” (v. 20), spune fiul mai mic; „iată, de atâţia ani te slujesc!” (v. 29), îi spune tatălui fiul mai mare. Ne recunoscând pe tatăl, cei doi fii nici măcar nu trăiesc ca frați: unul se raportează doar la tatăl care are bunuri; altul refuză să-și recunoască fratele („acest fiu al tău”, îi spune tatălui). Fiul cel mare continuă să se simtă ca un sclav în casa tatălui său și, în consecință, nu știe cum să-l primească pe fratele mai mic care s-a întors după o experiență dureroasă de mizerie și singurătate.
Parabola evidențiază modul în care numai experiența milostivirii infinite a lui Dumnezeu deschide calea reconcilierii între oameni. Dumnezeu nu este „deosebit de răbdător” conform „canoanelor” noastre, este pur și simplu este la un alt nivel. În Evanghelia după Luca atât fiul mai mic cât și fiul mai mare continuă să gândească în termeni de „merit”. Tatăl aduce în joc un nou element care bulversează întreaga istorie: iubirea infinită! Este tatăl milostiv cu o dragoste fără limite!
Să-i cerem Domnului să ne ajute să nu trăim închiși în resentimentele noastre, ci să ne deschidem pentru a-i primi pe ceilalți și a ne bucura de ei, căci Dumnezeu este milostiv!
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu