pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (31 octombrie 2021)
Lecturi: Deuteronom 6,2-6; Evrei 7,23-28; Evanghelia Marcu 12,28b-34; lecturi biblice
Omilie
În liturgia duminicii de astăzi este credința noastră – iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. Una nu merge fără alta. În Evanghelie, întrebarea cărturarului, care „este prima dintre toate poruncile”, pare să stabilească tema lecturilor. În ciuda complexității sistemului legislativ ebraic, al Legii lui Moise, a interpretările rabinice, învățătura lui Isus este foarte simplă: deja cunoscută în întregime – cele două porunci unice, în care își au originea toate celelalte. Prima lectură insistă asupra respectării normelor divine pornind din inimă, din suflet. Evanghelia prezintă dialogul dintre Isus și un cărturar cu privire la esența legii. „Ascultă, Israel!”, este răspunsul lui Isus dat doctorului legii. Prima este ascultarea: fără să asculți, Dumnezeu nu este accesibil. A doua lectură consideră preoția lui Cristos ca fiind rodul unui jurământ divin superior legii mozaice: „jurământul, venit în urma Legii, îl constituie pe Fiul care este desăvârşit pentru totdeauna”. Legea, iubirea, ascultarea este poarta de acces la întâlnirea cu Domnul!
În prima lectură (Dt 6,2-6) ne aduce în inima Legii lui Israel [miṣwāh, în ebraică, adică poruncă, normă, dispoziție]. Este sensului legii – iubirea și fidelitate față de unicul Dumnezeu care a eliberat poporul din sclavia Egiptului. Este cel mai important text din Vechiul Testament pe care evreii îl recită zilnic, dimineața și seara: Shema’ Isra’el! „Ascultă, Israele! […] Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!” (v. 4). În înțelesul biblic shema’, din limba ebraică, înseamnă „a asculta”, ceea ce identică „supunere”. Prima atitudine a credinciosului este a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu care schimbă viața celor care pornesc pe calea de eliberare. Poporul a tradus în rugăciune: e rugăciunea cea mai dragă și iubită de evrei din toate timpurile. Este sinteza poruncilor lui Dumnezeu: sunt dispoziții de viață pentru poporul, iar viața se traduce în rugăciune. Prin urmare, este adeziunea intimă, filială, de a asculta de Dumnezeu. Textul ebraic implică „din inimă, suflet și toate puterile”, în totalitatea sa. Știm că „sufletul” pentru Biblie este persoana întreagă, ființă vie în capacitatea sa vitală și comunicativă. „Inima” este conștiința: în inimă, Israelul trebuie să experimenteze prezența Domnului. Iar „puterile” se referă la acea energie care se exprimă în acțiune. Suntem, așadar, în prezența ființei umane care trebuie să gândească, să freamăte, să se agite, să lucreze, să aleagă, să orienteze mereu spre Dumnezeu. Textul ne pune în faţă posibilitatea de a răspunde la darul lui Dumnezeu fiind în fidelitate faţă de alianţa de iubire, afecţiune şi credinţă.
În lectura a doua, Scrisoarea către Evrei (Evr 7,23-28) prezentă preoția lui Cristos: ca mare preot, Isus leagă pe Dumnezeu cu omul, deoarece rămâne pentru totdeauna ca jertfă: el rămâne în veci, căci are o „preoţie netrecătoare” (v. 24). Are valoare pentru toate secolele, chiar și în veșnicie, spre deosebire de preoția ebraică care era constrânsă să creeze un șir lung de preoți pentru a asigura continuu instituția preoției care se termina prin moarte. Mai mult decât atât, Isus a devenit preot în virtutea unui jurământ: „«Domnul s-a jurat și nu-i va părea rău: Tu ești preot în veci». Pentru aceasta, Isus a devenit garantul unei alianțe mai bune” (v. 21-22). Îl face desăvârșit pentru totdeauna: „el poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu pentru a interveni în favoarea lor” (v. 25). Această „intervenție” sau „mijlocire” continuă prin implorarea lui Isus, marele preot care a intrat în sanctuarul ceresc, la Dumnezeu și, prin urmare, poate fi garantul fraților săi. Se întemeiază pe noua afirmație a jertfei sale: „a făcut-o o dată pentru totdeauna, jertfindu-se pe sine însuşi” (v. 27). Repetarea continuă a jertfelor sistemul preoțesc evreiesc s-a datorat ineficienței lor inerente în eliminarea rădăcinilor păcatului. Dar oferta mântuitoare a lui Isus a avut loc o dată pentru totdeauna, pentru că el nu a oferit un sacrificiu înlocuitor, ci pe el însuși. Acest Isus este Mesia glorios, intronizat la dreapta lui Dumnezeu: „cuvântul jurământului, venit în urma Legii, îl constituie pe Fiul care este desăvârşit pentru totdeauna” (v. 28). Să mijlocească pentru noi la Dumnezeul: este Domnul, Kyrios, în greacă!
În Evanghelia după Marcu, Isus este în Ierusalim. Ne poartă prin templu. Se întâlnește cu poporul, îi învață. Cu preoții, fariseii, saduceii, erodianii, se află în dezbatere teologică (cf. Mc 11-12). Intervine un cărturar, un doctor (Mc 12,28b-34), care știe legile: este un om de cultură. Îi pune întrebarea: „Învățătorule, care este cea dintâi dintre porunci?” Isus îi răspunde chemând Torah [în ebraică], Legea, și venind cu două texte ale Scripturii. Scribul nu era ostil lui Cristos. Sunt într-o dispută religioasă. Multe școli rabinice: este școala lui Hillel sau școala lui Shammai. Au catalogat în Biblia rabinică 613 porunci dintre care 365 negative [„să nu spui”] (exact câte zile are anul) și 248 pozitive [„să spui”]. Ascultătorii se așteptau de la Isus să spună „cele 10 porunci”, date de Moise pe muntele Sinai. În schimb, Domnul prezintă „crezul” lui Israel [din Deuteronom]: Shemà, Israel! „Ascultă, Israele! Să iubeşti pe Domnul din toată inima ta, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!” Apoi, completează: „a doua este aceasta: să iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi!” „Ascultă, Israele!” Shemà, Israele! Îți vorbește Dumnezeu! Vrea să-ți zică ceva! Fii atent, înțelege! „A asculta” înseamnă a te pune în relație cu Dumnezeu care se apropie, cheamă poporul să se întâlnească. A asculta este o atitudine a inimii, care, în limbajul biblic, constituie centrul sensibilității, dar și al inteligenței, al deciziilor. Rugăciunea – Shemà, Israele! – este o sinteză a exodului: Dumnezeul care a eliberat Israelul. Nu ia locul lui faraon. Este o eliberare, dă viață, chiar și în pustiu. „Ascultarea”, în sens biblic, înseamnă că cineva intră în viața ta: este Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci: iubește-l pe Domnul cu tot ce ai, cu minte, inimă, putere, voință… În cultura ebraică, inima este centrul ființei umane unde se întâlnesc gânduri și sentimente. Este locul deciziilor: dacă te iubesc, aleg în favoarea ta, cu sufletul, forțele, afectele, trupul. Iubirea cere coerență și totalitate.
La cuvintele lui Isus, cărturarul reacționează spunând că acest lucru valorează mai mult decât toate practicile religioase. Doctorul legii nu este distant de Domnul, căci îi spune: „Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu!” Este experiența ascultării! Cu alte cuvintele, scribul a deschis delicata breșă între prescripții, decrete, porunci observate și sacrificii aduse lui Dumnezeu! Punând împreună aceste două cuvinte ale Legii, Isus unește formând o unică poruncă: „nu este nici o altă poruncă mai mare decât acestea!” (v. 32). Ne arată că cele două porunci nu fac decât una: e iubirea de Dumnezeu și de oameni! Prima cere iubire absolută a lui Dumnezeu. În practica, iubirea de aproapele este imediată, vizibilă, controlabilă. Dacă nu-l iubesc pe Dumnezeu, nu-mi pot iubi aproapele. Domnul nu adaugă nimic nou în ceea ce privește legea veche: prima și a doua poruncă sunt deja scrise în Torah care înseamnă „instruire”, „învățătură”, „lege”. Cu toate acestea, este o nouă poruncă: noutatea constă în faptul că cele două „cuvinte” fac împreună un singur cuvânt: o singură poruncă!
Iar „la sfârșitul vieții noastre, vom fi judecați după iubire!”, spune sfântul Paul al Crucii. Să reflectăm aceasta: ascultarea este poarta de acces la întâlnirea cu Domnului!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu