„Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Iubirea milostivă a Domnului…
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (11 aprilie 2021)
Lecturi: Faptele Apostolilor 4,32-35; 1Ioan 5,1-6; Evanghelia Ioan 20,19-31; lecturi biblice
Omilie
Liturghia Cuvântului din timpul Paștelui se concentrează asupra evenimentelor învierii: aparițiile Celui Înviat. Prima lectură ne oferă stilul de viață al primei comunități creștine unde bunurile erau „la comun”. Evanghelia este aceeași ca în anii liturgici precedenți: apariția Domnului în Cenacol și iubirea milostivă față de toți apostolii și inclusiv a lui Toma care îl recunoaște pe Isus: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” A doua lectură, relatează experiența creștină ca o victorie asupra lumii obținută prin credință: este Biserica care reunește în sânul său pe toți cei care cred în Cristos și care participă la aceeași speranță. Descrierea comunității primare din Ierusalim este un stil diferit de cel ale celorlalte realități și instituții ale societății umane. Legătura dintre cele trei lecturi este foarte clară: anunțul Celui Înviat dă naștere unei comunității creștine – Biserica – care învinge lumea cu credința ei.
Sfântul Luca în Faptele Apostolilor (Fap 4,32-35) relatează viața creștină care trăiește învierea – o experiență de comuniune: „mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet. Niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci pe toate le aveau în comun” (v. 32). Isus este viu în mijlocul lor. Totul se schimbă în comunitatea din Ierusalim: unirea totală de spirit și inimă care ajung să pună împreună bunurile materiale – e o comuniune fraternă. Acesta este mesajul care provine de la primii creștini. Apostolii proclamau cu putere învierea lui Isus și credincioșii aderau la mesajul lor: „o singură inimă şi un singur suflet”. Această schimbare se manifestă într-o disponibilitatea a lor de a-și împărți bunurile pentru a răspunde nevoilor celor mai săraci. Aceasta este comunitatea născută din învierea lui Isus: o fraternitate care devine martor viu și izvor de simpatie printre oameni; este rodul crucii, plinătatea iubirii de Dumnezeu pentru orice om; e nașterea omului nou, capabil să-i iubească pe frați așa cum Fiul l-a iubit pe Tatăl și pe noi. Acesta este pământul adevărat promis: să vinzi totul; este noua creație, „ca Dumnezeu să fie totul în toți” (1Cor 15,28), „unde nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos care este totul în toate” (Col 3,11). Sunt totuși atâția care pun în comun bunurile; sunt mulți care ajută cu bani sau cu altceva; alții fac orfelinate; preoți africani ce animă parohiile din Italia, Franța sau Germania… se roagă unii pentru alții… Numai stând uniți, creștinii știu să împărtășească iubirea Domnului…
Sfântul Ioan nu încetează niciodată să-i îndemne pe creștinii să-l iubească pe Dumnezeu și pe frați: este porunca nouă ce verifică autenticitatea credinței noastre și ne face copii ai lui Dumnezeu. Scrisoarea lui Ioan (1In 5,1-6) – din lectura a doua – ne vorbește despre oamenii care sunt născuți din Dumnezeu: „oricine crede că Isus este Cristos este născut din Dumnezeu şi oricine îl iubeşte pe cel care a dat naştere îl iubeşte şi pe cel care s-a născut din el” (v. 1). În comunitatea lui Ioan, din Asia Mică, în special cea din Efes, erau unii veniți: aceștia sunt gnosticii, o erezie străveche, ce negau realitatea istorică a lui Isus. Înaintea lui erau cei care negau divinitatea lui Cristos, negau Întruparea, pătimirea, moartea și învierea Domnului. Gnosticii pretindeau că mântuirea este printr-o cunoaştere a lui Dumnezeu, căci gnoza [ghnòsis, în limba greacă] este a ști sau a cunoaște. Pentru a veni în ajutor creștinilor, Ioan redactează un mic „Crez” ce cuprindea trei puncte: Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu; creștinul este născut din Dumnezeu și duce o viață nouă, aceasta constă în a iubi pe Dumnezeu și pe frați. Este definită credința creștină: o întâlnire personală cu Isus, care nu este o cunoaștere pură a inteligenței, dar acceptare liberă a iubirii Domnului Cristos. Dacă noi credem în Isus, suntem născuți din Dumnezeu, suntem copiii lui Dumnezeu și aceasta trebuie să se arate față de frați. Credința noastră este strâns legată de viața Domnului, de la botez [apă] și până la cruce [sânge]. Cuvintele „sânge și apă” fac aluzie aici la ceea ce a văzut apostolul Ioan – căci era acolo, sub cruce, când Isus a fost străpuns de sulița soldatului roman (In 19,34). Este „apa vie”, simbolizând Duhul lui Dumnezeu dăruit în Misterul Pascal și „sângele” Mielului, jertfit pentru mântuirea lumii. Omul nu înțelege semnificația morții pe cruce, dacă nu este ajutat de Duhul Sfânt.
Astăzi este „Duminica Tomei”. În Evanghelia după Ioan (In 20,19-31), Isus se arată discipolilor în Cenacol [este sala de mese unde a luat Ultima Cină]. De acum liber de orice limitare pământească, Cristos apare apostolilor: „în seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii” [deci, duminica] (v. 19) şi „opt zile după” (v. 26) fiind de faţă şi Toma care îi reprezintă pe toţi ce care înaintează lent pe credinţei adevărate. Necredința lui Toma dă ocazie de a învăța cum trebuie să fie credința: încredere în cuvânt, fără a fi nevoie de semnele sensibile, văzute.
Evanghelia stabilește drumul de credință al primilor discipoli învingând teama. Ușile erau încuiate. E a treia zi după moartea lui Isus, spre seară. Stăpânea frica… „Isus a stat în mijlocul lor și li-a spus: «Pace vouă»!” (v. 19). Este darul „păcii”! „Shalom!” – indică totalitatea binelui, plinătatea bunurilor mesianice. Pacea Mesiei [adică a lui Cristos] este bucuria pe care nu o poate lua niciunul (In 16,22): este pacea profundă care rămâne în orice necaz (cf. 2Cor 7,4).
Apostolii nu se așteptau la așa ceva. Îi surprinde că e în viață. L-au văzut suferind, pe Isus! Nu îi ceartă! Vine între ei, îi adună, îi atrage, făcându-i o comunitatea! Le arată mâinile și pieptul străpunse pe cruce: este pieptul rănit de lance! Domnul înviat spune cuvinte scurte: „Pace vouă!” Face un gest: respiră adânc; suflă asupra discipolilor transmițându-le respirația, suflarea sa: „Primiţi pe Duhul Sfânt!” (v. 22). Acest suflu trebuie să devină respirația lor: „cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate” (v. 23). Isus le oferă apostolilor puterea de a ierta păcatele obținută cu moartea sa pe cruce. Sunt primii beneficiari: sunt oamenii care l-au abandonat. Domnul începe cu aceștia; începe cu experiența iertării. Isus trece peste trădarea și frica lor: le dă puterea de a ierta păcatele. El lasă Bisericii puterea de a ierta păcatele, sau, mai degrabă, eliberare de păcat vine prin apostoli. Este milostivirea Domnului!... Isus cere de la noi – având pe Duhul Sfânt – să fim capabili de a ierta…
„Însă Toma […] nu era cu ei când a venit Isus” (v. 24). Când vine din nou, după opt zile în mijlocul lor, Toma îl vede: îi vede mâinile și pieptul; nu se atinge, nu pune degetul pentru verificare; dar, în fața dovezilor, este forțat să creadă; îngenunchează și mărturiseşte: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (v. 28). Este iubirea milostivă a Domnului!
Se deschide astfel timpul Bisericii: calea normală a credinţei se întemeiază pe ascultarea de Domnul: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Să reflectăm acum puțin… Avem nevoie de milostivirea divină?... Da, avem nevoie!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu