Credința în Isus cel înviat
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (26 decembrie 2020)
Lecturi: Faptele Apostolilor 6,8-10; 7,54-59; Evanghelia Matei 10,17-22; lecturi
Omilie
În fața unuia care se oferă total fragilității și care dorește să fie primit, noi suntem chemați să oferim, să dăruim „simplicitatea inimii”, că niște copii ce se încredințează fără teamă. Nașterea Domnului devine o întâlnire de daruri și un schimb de viață, cum fac păstorii, magii, Simon și Ana, toți săracii și umiliții care au primit în neputință la copilul înfășat și pus în iesle: este darul imens a lui Dumnezeu care în milostivirea să „ne-a vizitat și a răscumpărat poporul său” de păcate. Așa a făcut sfântul Ștefan, primul care și-a dat viața pentru Domnul său. Astăzi sărbătorim primul martir al creştinismului, unul din cei șapte diaconi. El şi-a vărsat sângele pentru credinţa în Isus cel înviat. Liturgia asociază Nașterea Domnului cu un sfânt, fideli Cuvântului făcut om. Biserica citește tema persecuțiilor care se dezlănțuie împotriva celui care alege să-și aranjeze viața în credința lui Cristos: este izvorul rodniciei apostolice și al reînnoirii Bisericii. Figura sfântului Ștefan este una dintre cele mai semnificative din Noul Testament pentru referința sa la Domnul. Așa cum Isus s-a definit „slujitor” prin excelență (cf. Lc 22,27), așa și Ștefan este primul dintre cei șapte diaconi care ajuta pe apostoli să slujească (cf. Fap 6,3). Așa cum Isus este plin de Duhul Sfânt (cf. Lc 4,1.14; 10,21) pentru a-și îndeplinirea misiunea, la fel și Ștefan este plin de credință și de Duh Sfânt (cf. Fap 6,5) în ceea ce el spunea și făcea. Așa cum Isus a fost martir (cf. Lc 22,39-46) pe urma lăsată de martirii Vechiului Testament (cf. 2Mac 7,1-41), la fel și Ștefan încununează existența sa pământească cu martiriul (cf. Fap 7,51-54) și va fi numit primul martir creștin.
Ieri, la nașterea Domnului, era ieslea cu copilul abia născut, cu cântarea îngerilor și vizita păstorilor; astăzi sângele lui Ștefan, ucis cu pietre, pentru că a avut curajul să creadă în promisiunea exprimată Cristos, Fiul lui Dumnezeu, răstignit pe cruce și înviat. Se dezleagă acel duel minunat: „mors et vita duello / conflixere mirando:/ dux vitae mortuus,/ regnat vivus” [moartea şi viaţa s-au înfruntat în mod minunat:/ stăpânul vieţii a murit,/ dar acum e viu şi domneşte] – din Victimae paschali laudes. Persecutorii Bisericii să înțeleagă că sângele martirilor, începând de la cel al lui Ștefan până astăzi, este sămânța ce a făcut să crească noi fii prin botez.
În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 6,8-10; 7,54-59) este descrisă cum „Ştefan, plin de har şi de putere, săvârşea minuni şi semne mari în popor” (v. 8). În Ierusalim era o sinagogă a „liberţilor”, adică urmașii iudeilor pe care Pompei i-a purtat ca sclavi la Roma și care după aceea au fost eliberați. Împreună cu ei erau adunați, în aceeași sinagogă, evrei din diaspora întorși la Ierusalim: „s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberţilor, a cirenenilor, a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, ca să discute cu Ştefan, însă nu puteau să se opună înţelepciunii şi duhului cu care vorbea” (v. 9-10). Ștefan își apăra credința în Isus cel înviat împotriva lor. Nu înseamnă un ataşament faţă de o învăţătura a unui om ce a trăit pe pământ, dar apoi a dispărut, ci este o atracție, o consimțire, o unire cu o persoană vie – Cristos înviat. În Faptele Apostolilor, sfântul Luca se oprește asupra disputei care duce la martiriul său. „Dar nu puteau ţine piept înţelepciunii şi duhului cu care vorbea” (v. 10). De ce? După înțelepciunea Duhului Sfânt, ce-i inspiră cuvintele sale, căci nu el, ci Duhul vorbea în el, stârnește iritare puternică, scoaterea din minți, scrâșnire a dinților dușmanilor săi; nu rezistenței cuvintelor lui Ștefan, ci Duhului Sfânt și prezenței Domnului. Are o viziune luminoasă a gloriei lui Dumnezeu: „el, plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: «Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!»” (v. 55-56). Credinţa lui Ştefan este o credinţă vie, concretă, trăită. Se vedea în faptele şi viaţa sa. Este credinţa însufleţită de o iubire înflăcărată faţă de Isus. Oferă viața sa Domnului, în timp ce îl loveau cu pietre strigă: „Doamne Isuse, primește sufletul meu!” (Fap 7,59), și invoca iertare pentru ucigași: „Doamne, nu le socoti păcatul acesta!” (Fap 7,60). Moare imitând moartea lui Cristos iertându-i pe toți dușmanii săi.
În Evanghelie după Matei (Mt 10,17-22) – în discursul adresat de Isus primirilor misionari – Domnul avertizează grupul celor doisprezece apostoli ce trebuie să aştepte: împotrivire, dezbinări, persecuție. „Veți fi urâţi de toţi din cauza numelui meu!” (v. 22). Și Ștefan a fost urât de toți din cauza Domnului că Isus a înviat din morți. Cristos garantează asistența Spiritului: „ci Duhul Tatălui vostru este cel care vorbeşte în voi!” (v. 20). Dacă ne este teamă, Evanghelia ne asigură că în noi locuiește Duhul Sfânt care dă putere și lumină. Prin urmare este important să fim totdeauna conștienți că în noi este acest izvor – Duhul Sfânt – din care tragem și rugăciunea și energia de martori credibili ai Evangheliei.
În primele patru secole de creștinism, toți sfinții cinstiți de Biserică erau martiri. Este vorba despre mulțimea fără număr pe care liturgia o chema „luminoasa ceată de martiri” [martyrum candidatus exercitus]. Moartea lor nu a insuflat nici frică nici tristețe, dar entuziasm care trezea noi creștini. Pentru credincioși, ziua morții, și cu atât mai mult ziua martiriului, nu este sfârșitul a toate, ci „tranzitul” spre viața nemuritoare, este ziua nașterii, în limba latină „dies natalis”. Se înțelege acum legătura dintre „ziua nașterii” [dies natalis] lui Cristos și „ziua nașterii” pentru cer a lui Ștefan [cf. Benedict a XVI-lea, Angelus (2006)].
Sfântul Ștefan este condamnat ca un inocent care se „răzbună” cu iertarea sa. Astfel devine adevăratul învingător și cerurile se deschid deasupra lui. Numele grecesc – Ştefan – înseamnă „coroană”. Primindu-l în cer, Isus i-a pus pe frunte coroana învingătorului.
Să ne ajute sfântul Ştefan şi pe noi să mergem pe urmele lui Isus ducând iubirea sa!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu