 |
| Isus le apăru discipolilor - „Pace vouă!” – cu Harry Anderson. |
Dumnezeu
milostiv ce iartă păcatele
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (15 aprilie 2018)
Suntem în timpul Paștelui. Liturgia
continuă să mediteze despre Cristos cel înviat. Reînnoiește invitația de a privi cu insistența
la bogăția iubirii misterului pascal rezumând în sine toată lucrarea creației
și a mântuirii. Iertarea păcatelor în iubirea lui Cristos este firul călăuzitor
al acestei duminici. Lecturile de astăzi continuă să
repete: Isus a înviat cu adevărat și trăiește pentru totdeauna.
Prima lectură – luată din Faptele Apostolilor (Fap 3,13-15.17-19) – poartă la începuturile istoriei Bisericii din Ierusalim. Petru a împlinit o minune: „Argint și aur nu am, însă ceea ce am, accea îți dau: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te și umblă!” (Fap 3,6). Este vindecarea ologului ce ședea lângă Poarta cea Frumoasă a templului cerând de pomană. Pentru a înțelege acest miracol Petru trebuie să anunțe pe Cristos cel înviat în fața mulțimii. Este dovada puterii lui Isus care continuă, într-un mod nou, lucrarea de restaurare a omenirii. „Dumnezeul […] l-a glorificat pe Fiul său Isus pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat” (v. 13). „Dumnezeu l-a înviat din morţi […] noi îi suntem martori” (v. 16). Este kerigma pascală, adică mesajul biblic că Domnul Isus, cel mort şi înviat, este mântuitorul lumii, iar „noi” suntem martori ai acestei vești. Unul dintre ei este și Petru. „Convertiţi-vă şi întoarceţi-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate!” (v. 19), mărturisește el. Este același apel repetat în timpul Postului și care vine rechemat de timpul pascal. „Schimbați-vă viața” „pentru ca păcatele voastre să fie iertate” cât timp durează acțiunea de reînnoire a lumii prin sacramente.
Și sfântul
Ioan în lectura a doua (1In 2,1-5a)
ne vorbește despre puterea morții lui Isus. Ioan dezvoltă aici trei convingeri:
mai întâi toți suntem păcătoși; în al doilea rând suntem păcătoși iertați; în
al treilea rând doar în Isus Cristos suntem iertați de vina noastră. Condiția
necesară pentru această purificare este iubirea. A regreta păcatele și a le
recunoaște înaintea lui Dumnezeu pentru a intra în plinătatea mântuirii oferită
de Cristos. „Vă scriu acestea ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva ar păcătui,
avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. El este jertfa de
ispăşire pentru păcatele noastre” (vv. 1-2) și ale lumii întregi. Acesta este
adevărul: suntem păcătoși, dar Dumnezeu este iubire și iertare. Noi suntem
iertați pentru jertfa de pe cruce a lui Isus în iubirea sa cea milostivă.
Evanghelia după sfântul Luca (Lc 24,35-48) se străduieşte
să prezinte noutatea evenimentului lui Isus cel înviat. După vizita din zori a
femeilor la mormântul gol (cf. Lc
24,1-11) și fuga lui Petru la mormânt (cf. Lc
24,12), cu cei doi ucenici care se îndreptau spre Emaus, spre seară, la sfârşitul
zilei, discipolii din Emaus abia au sosit la Ierusalim, gâfâind, povestesc ce
li s-a întâmplat pe drum și cum l-au recunoscut la frângerea pâinii… când Isus
în persoană apare în mijlocul lor zicând: „Pace vouă!” (v. 36). Nu le reproșează
nimic pentru fuga lor în momentul arestării sale, nici nu-l mustră pe Petru
pentru renegarea sa… Dar le spune: „Shalom
‘aleikhem! Pace vouă!” Este un salut obișnuit pentru iudei, dar care în
seara aceea răsună cu forță: „Pacea să fie cu voi! Nu vă fie teamă!”
Sfântul Luca, nu întâmplător,
observă că ucenicii „speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh” (v. 37).
La vederea lui Isus, gândul apostolilor fuge spre o fantomă [este apariția
imaterială a unei persoane defuncte]. Chiar se înspăimântă. Atunci le-a spus:
„Priviţi mâinile şi picioarele mele… Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne
şi oase, cum mă vedeţi pe mine că am” (v. 39). Spunând aceasta le-a arătat
mâinile și picioarele cu semnele răstignirii. Isus are un trup adevărat. Cel înviat nu este o fantasmă, ci o fiinţă
reală; nu este altul decât cel răstignit! În ciuda cuvintelor şi a gestului,
discipolii nu ajung să creadă. Ei nu ştiu nici să-l recunoască nici să-l
primească. Dar Domnul înviat are mare răbdare cu ei căci le oferă un al doilea
cuvânt și un al doilea gest. Îi întreabă dacă au ceva de mâncare și ei îi oferă
un pește fript. Este mâncarea obișnuită ce-o mâncau împreună pe când trăiau în
Galileea. Primind peștele, Isus l-a mâncat de față cu ei! Este un semn să
creadă că răstignitul a învins moartea.
Dar ucenicii rămân în tăcere.
Evanghelistul afirmă că nici chiar acum, după aceste semne și cuvintele lui
Isus, nu ajung la credință… Pentru a-i face pe discipoli credincioși trebuie să
reia predica sa. Le cere să-și reamintească cuvintele spuse lor pe când era cu
ei: „trebuie să se împlinească toate cele scrise
despre mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi” (v. 44). Și,
iată, că împlinește adevăratul miracol: „le-a deschis mintea ca să înţeleagă
Scripturile” (v. 45). Verbul folosit în evanghelii are totdeauna un sentiment
care vindecă: desemnează deschiderea urechilor surzilor, gura muților (cf. Mc 7,34), ochii orbilor (cf. Lc 24,31).
Isus i-a făcut să creadă pe discipolii săi, i-a făcut martori ai învierii
sale, i-a făcut capabili să înțeleagă ce este iertarea păcatelor, trebuind să anunțe
lumii că ei au fost primii iertați de Cel înviat. Le-a spus: „să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea
păcatelor la toate neamurile” (v. 47). Învierea lui Cristos reprezintă eliberarea
omului de limita și de mizeria sa, de robia păcatului și a morții. Aceasta este
rădăcina Paștelui lui Isus. Evanghelia
este o invitaţie de a descoperi în istorie amprentele acestui eveniment. Fiul
lui Dumnezeu este încă prezent în istorie, nu ca o fantasmă ci ca un Dumnezeu
milostiv care iartă păcatele, care ne oferă
pacea, bucuria, împăcarea. În fiecare duminică Domnul ne adună, ne
deschide mintea pentru a înţelege Scripturile şi ne încălzeşte inimile…
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu