 |
Sfântul Ioan Botezătorul botează poporul -
de Nicolas Poussin.
|
Duminica
bucuriei în Domnul
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (17 decembrie 2017)
Lecturi: Isaia
61,1-2a.10-11; 1Tesaloniceni
5,16-24; Evanghelia Ioan
1,6-8.19-28.
Omilie
Cu această duminică atenția ne
este îndreptată nu pe venirea lui Cristos de la sfârșitul lumii – ca în duminicile
precedente – ci privirea și inima noastră sunt purtate de acum spre nașterea Domnului.
Astăzi este duminica bucuriei, numită altădată Gaudete, după primul cuvânt în limba
latină al cântării de intrare la Liturghie: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul: iarăşi vă spun: bucuraţi-vă, căci Domnul
este aproape!” (Fil 4,4-5) –
ne spune apostolul Paul. Mântuirea este aproape. Timpul Mesiei a sosit! Suntem
în Advent: cuvântul înseamnă „venire”. Isus sosește! După cum a sosit acum două mii de ani, sosește
în sacramentele liturgiei Bisericii și va sosi la sfârșitul timpului. El vine
să ne mântuiască!
Suntem invitaţi să ne bucurăm! În
lectura întâia luată din cartea profetul Isaia (Is 61,1-2a.10-11) –
cunoscătorii îi spun „trito-Isaia” [al treilea Isaia] (Is 56-66) – ni se spune: „Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu
se va veseli în Dumnezeul meu” (v. 10). Sunt cuvinte care privesc un popor care
a trăit în jur de 50 de ani în exil. Timpul în care profetul scrie este acela
al înflăcărării religioase a anilor de după exil (538 î. C.) și al
reconstrucției templului (520 î. C.). Profetul recunoaște că inițiatorul în
viața omului este Duhul Domnului: darul Duhului – adică puterea creatoare și
iluminatoare. „Duhul Domnului Dumnezeu este asupra mea; de aceea Domnul m-a uns
şi m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor” (v. 1). Revenind în Țara Sfântă,
poporul se află într-o mare strâmtorare: terenurile sunt pe mâna străinilor, nu
e templu… Dumnezeu nu poate să abandoneze poporului său – îi spune profetul
care se prezintă ca un mesager al Domnului: „Duhul lui Dumnezeu este asupra
mea!”. Profetul este „uns” – adică consacrat cu o ungere ca pe aceea a unui rege:
este ungerea Duhului Domnului, căci m-a trimis să aduc vestea cea bună celor
săraci – este „evanghelia” săracilor; să-i mângâi pe cei cu inima zdrobită; să
dau un timp de har pentru cei care și-au pus credinţa lor în Dumnezeu. Domul
vrea să celebreze cu poporul său o căsătorie de iubire care nu se va rupe
niciodată: „m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi m-a învăluit cu mantia
dreptăţii” (v. 10). De aceea „mă voi bucura în Domnul”. Este timp de bucurie și speranță…
„Sufletul meu îl preamărește pe
Domnul!” Este psalmul responsorial intonat de Maria, în primul rând, apoi de
cei care-l urmează pe Domnul. Mântuirea este aproape. Dumnezeu este Mântuitorul:
el este Dumnezeul cel milostiv; îi umple de bunuri pe înfometați. Maria este
într-o atitudine de așteptare și bucurie. Cu ea să-i cântăm Domnului care
continuă să facă minuni și pentru noi. Toată Biserica ridică o voce unică. Este
chiar vocea Bisericii: „Sufletul meu va tresălta de bucurie în Dumnezeu,
Mântuitorul meu!”
„Bucuraţi-vă întotdeauna!” (1Tes 5,16). Sunt cuvintele apostolului
Paul din lectură a doua luată din Scrisoarea
către Tesaloniceni (1Tes 5,16-24). Aceasta este prima scrisoare pe care Paul o scrie unei
mici comunități pe care apostolul o catehizase puțin timp înainte și acum
continuă să o catehizeze prin scris. El
„cheamă” Biserica dând mărturie despre Cristos înviat și anunță venirea
continuă, prezentă și viitoare, în Biserică și în istoria umană. El invită
creştinii din timpul său să meargă la izvoarele bucurie care este în Dumnezeu
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Toată viața creștină este însemnată de Duhul Sfânt:
„Nu stingeţi Duhul!” (v. 19). Pentru a-l obține, trebuie să te rogi fără
încetare (v. 16). În această legătură
vom găsi adevărata bucurie.
În Evanghelia de astăzi după
sfântul Ioan (In 1,6-8.19-28) citim
că „a fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit
spre mărturie” (vv. 6-7). Este mărturie a lui Ioan Botezătorul subliniată de evanghelistul
Ioan. Singurul lucru care îl interesează este mărturia sa dată lui Isus. Cu o
precizare: „Nu el era lumina, ci a venit să de mărturie despre lumină” (v. 8).
În acest sens, Ioan este glasul, Isus este Cuvântul; Ioan este făclia, Isus
este lumina.
Ioan Botezătorul este un om
auster, pătruns de bucurie, întrucât e de o smerenie adâncă; un om liniştit
lăuntric, de o armonie profundă. Ioan insistă pentru a face ca privirile celor
din jur să se desprindă de persoana sa şi să se îndrepte spre aceea a lui
Cristos. Este un glas care trebuie să dea mărturie despre ceea ce vede, glas
care trebuie să asculte fără ezitare, glas dat celui care l-a trimis.
Ioan este un „martor” care dă
mărturie în favoarea altuia. Este o voce-călăuză care are rolul de a arăta
oamenilor pe Domnul. Nu are propriu lui mesaj, nu face decât să anticipe
venirea lui Cristos înaintea căruia a fost trimis. Și când acea voce va răsuna,
Ioan se va retrage plin de bucurie. Iar când preoţii şi leviţii insistă să da socoteală
despre gestul său profetic – adică de
cufundarea în apă a celor care vor să se convertească –, el le răspunde că
gestul său pregăteşte venirea de acum iminentă a unuia care este deja prezent
în lume chiar dacă nu este cunoscut. Este unul care vine în urma lui, deşi Ioan
nu este vrednic să-i dezlege cureaua încălţămintei (v. 27). Iată mărturia lui
Ioan: „El a mărturisit, şi nu a negat. A mărturisit: «Eu nu sunt Cristos!»” (v.
20). Și „a zis: «Eu sunt glasul celui
care strigă în pustiu: 'Îndreptaţi calea Domnului!', după cum a spus Isaia
profetul»” (v. 23). Aici stă măreţia lui Ioan: în capacitatea sa de a se face
mic, de a se micşora pentru ca Cristos să crească.
Dintre toate cuvintele ce au
ieşit din gura lui Ioan Botezătorul cel mai mult ne reţine atenţia reproşul pe
care el îl aruncă în faţă conaționalilor: „În mijlocul vostru este unul pe care
voi nu-l cunoaşteţi!” (v. 26). El nu atrage atenţia asupra unui Mesia absent
care va veni, ci asupra unui Mesia deja prezent în mijlocul nostru şi pe care noi nu îl
cunoaştem. Ioan este martorul unui Dumnezeu prezent printre noi. Trebuie însă
să-l descoperim. Nu toţi îl văd și de aceea este necesar un profet care să-l
facă cunoscut.
Acum revine comunităţii creştine
să-l înlocuiască pe Ioan Botezătorul ca să arate lumii că Isus Cristos este deja
prezent în Cuvântul său, în Euharistie și în persoana săracului… Este
milostivirea lui Dumnezeu devenită persoană. Cristos este izvorul bucuriei și
al speranței Adventului…
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989]; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu