Happy New Year 2017! [Un an nou fericit 2017!]

Un an nou fericit 2017!
Buon anno 2017!
Bonne année 2017!

A mai trecut un an

muzica: Nicolae Moldoveanu
versuri: Traian Dorz
orchestrație: Sergiu Tuhutiu


http://www.facebook.com/paulaseling
http://www.paulaseling.ro

A mai trecut un an, s-a dus...
Și-n veci n-o să mai vie
Și câți creștini ne-au părăsit
Și câte suflete-au pornit
Cu el în veșnicie.

Așa trec anii după ani
Și duc cu ei la vale
Și pe bogați, și pe sărmani
Pe mame dragi, lăsând orfani
Și tot ce afla-n cale.

În anu-acesta poate treci
Și tu, iubite frate
Vezi zilele să le petreci
Căci acolo pe unde mergi
Vei fi-ntrebat de toate.

Și ce folos de-ai câștiga
Aicea lumea toata
Și sufletul ți l-ai uitat
Căci pentru el n-ai adunat
Nimica niciodată.

O, Dumnezeule Ceresc
Rugamu-te fierbinte
Să fii cu noi în orice zi
Și-n anul care va veni
Să ne ajuți Părinte!

† Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu [Anul Nou]

Evanghelia Luca 2,16-21: În acel timp, păstorii au plecat în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle. ¹⁷ După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil. ¹⁸ Toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. ¹⁹ Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei. ²⁰ Apoi păstorii s-au întors, glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus. ²¹ Când s-au împlinit opt zile pentru circumciderea lui, i s-a pus numele Isus, aşa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit.

Omilie

La începutul anului, ne felicităm. Şi avem formule: „La mulţi ani, multă sănătate, toate dorinţele să devină realitate”. Și Biblia are formulele sale: în prima lectură, găsim una dintre cele mai frumoase binecuvântări;  este o binecuvântare pe care Dumnezeu a transmis-o poporului său: „Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea!” Aceasta binecuvântare se adresează poporului vechii alianțe. Se adresează și Bisericii de astăzi şi fiecăruia dintre noi. Indiferent de încercările care vor surveni în cursul anului, binecuvântarea lui Dumnezeu este oferită întotdeauna.

Fericiți suntem noi care am început noul an sărbătorind pe Maria, Maica lui Dumnezeu. Sfântul Paul ne spune că „Dumnezeu a trimis Fiul său născut din femeie”. El ne reaminteşte că Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, face parte din familia umană. Dumnezeu ne-a dat pe Fiul său pentru a ne face, în Isus, fiii săi adoptivi. Ascultând și urmându-l pe Cristos, intram într-o viața de libertate sub îndrumarea Duhului Sfânt. Și Maria este întotdeauna acolo pentru a ne invita să facem „ce ne va spune el”.

Religia mea...

Sfânta Familie - de Vleighels Nicolas.

„Lumea e țara mea,

toți oamenii sunt frații mei

și a face binele este religia mea”

(Thomas Paine [1737-1899]).

(sursă:https://it.zenit.org/).

Cinstind Crăciunul...

Adorația păstorilor  de António Balestra;

São Zacarias, Veneza.

„Voi cinsti Crăciunul în inima mea

și voi căuta să-l țin tot anul”.

(Charles Dickens [1812-1870]).

Pruncii nevinovați [28 decembrie]

„De ce te temi, Irod, la vestea că s-a născut Regele?

El nu vine să te dea la o parte pe tine,

ci să-l învingă pe diavol.

Dar tu, neînţelegând aceasta,

te tulburi şi loveşti;

pentru a-l pierde pe unul singur pe care îl cauţi,

devii cumplit de crud prin uciderea atâtor copii...

Ei încă nu ştiu să vorbească şi deja îl mărturisesc pe Cristos.

Nu sunt în stare să-şi mişte braţele pentru a lupta,

dar poartă deja în mâini ramura de palmier a victoriei”.

(Sfântul Quodvultdeus, episcop).

Concertul „Corului Musica sacra” al Catedralei „Sfântul Iosif” din București (24 decembrie 2016)

Concertul din Ajunul Crăciunului, susținut de „Corul Musica sacra” al Catedralei „Sfântul Iosif” din București (24 decembrie 2016). Conducerea muzicală: maestrul Marcel-Octav Costea. Catedrala Sf. Iosif.

Sfântul Ioan, apostol și evanghelist

Sfântul Ioan, apostol și evanghelist (sec. I).

„Domnul Isus l-a iubit cu predilecţie şi,
din înălţimea crucii, ca într-un testament,
l-a încredinţat ca fiu Fecioarei-mamă.
Marele dar al iubirii,
care din pescar l-a făcut discipol,
l-a ajutat să intuiască
şi să vestească cu o claritate particulară,
dincolo de orice măsură a capacităţii umane,
divinitatea necreată a Cuvântului”
(MA I, 218).



Liturgia latină spune despre Ioan:
„Tu, răpit în sublimitate,
contempli tainele cereşti
şi percepi misterele Mielului şi ale Bisericii!”.

Album de Crăciun - de Nana Mouskouri

Omilie - Credinţa începe să se răspândească în lume (Crăciun - Liturghia din zori)

Adorația păstorilor [Adoration of the shepherds] - 

de Giordano Luca.

Credinţa începe să se răspândească în lume

(Crăciun - Liturghia aurorei)

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (25.12.2016).

Lecturi: Textele liturgice - Is 62,11-12; Tt 3,4-7; Lc 2,15-20.

După splendorile din această noapte, iată soarele răsare. Noi mergem spre lumină impresionați puternic de această noapte. Ca și păstorii oferim puțin din tot ce avem. Privim cu ochii credinței. Lăsăm să prindă această lumină, să pătrundă în lecturile sacre.

Împreună cu profetul Isaia (Is 62,11-12) ochii noștrii de credință descoperă ceea ce rămâne ascuns în copilul culcat în iesle. „Iată, Domnul a făcut să se audă până la marginile pământului! «Iată, vine mântuirea ta!»” (v. 11). Acest copil este Mântuitorul, eliberatorul. Prin el, omenirea se înnobilează: din păcătoși devin popor sfânt, din înlănțuiți devin răscumpărați de Domnul; din disprețuiți devin doriți; din părăsiți devin o cetate căutată, nepărăsită. Bucurie și sărbătoare.  

În fragmentul din Scrisoarea către Tit (Tt 3,4-7), apostolul Paul explică caracterul spontan și cu totul liber, gratuit al răscumpărării. El folosește un cuvânt care este profan, dar în gândirea sfântului Paul exprimă tot ce este mai suav, respectuos, amabil şi inefabil în misterul răscumpărării noastră: Dumnezeu iubeşte omul. Iată umanitatea [humanitas] latinilor şi filiantropia [φιλανθροπία], dărnicia grecilor. Această iubire este veşnică, întrucât etern Duhul Sfânt. Dumnezeu este invizibil. Și, iată-l că se lasă văzut în Isus Cristos: în el s-a manifestat. Este epifania [arătarea]: „S-a arătat bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu […] după îndurare” (v. 4-5). Și-a manifestat bunătatea, trandrețea față de oameni eliberându-i după îndurarea sa justificându-i prin harul său. Dumnezeu s-a manifestat făcând din noi lucruri minunate. Să fim mândri că Dumnezeu ne-a înnobilat. Ne-a făcut să ne naștem din nou: „prin baia renașterii și a reînnoirii Duhului Sfânt” (v. 5).

În Evanghelia de astăzi – aceea a aurorei – sfântul Luca (Lc 2,15-20) ne prezintă vizita păstorilor la iesle și impresiile lor pioase, atitudinea lor. Este continuarea evangheliei propuse pentru noaptea Crăciunului. Luca ne conduce în acea regiunea unde cândva tânărul David păzea turma. Cu o mie de ani mai târziu în acelaşi ţinut se aflau încă păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii.

La cine trimite îngerul Domnului să ducă vestea cea bună? Cine sunt primii invitaţi ca să-l viziteze pe Isus? Păstorii, oameni simpli, ignoranţi, dispreţuiţi, care nu cunoşteau Scripturile, care nu mergeau sâmbăta la sinagogă, fiindcă trebuia să-şi păzească oile. Păstorii erau consideraţi atunci oamenii de jos, păcătoşi publici, pentru că se zicea: „trăiesc cu animalele şi ca animalele”. Însă tocmai lor le-a fost dată vestea naşterii Mântuitorului. Ei sunt primii care să-i aducă omagiu. Şi nu este exclus ca evanghelistul Luca – cercetător destoinic – să fi mers la Betleem şi să fi găsit vreun „supravieţuitor” dintre păstorii care au auzit vestea îngerilor şi au mers să se închine lui Isus (cf. Carlo Cremona, Oggi è domenica, Ed. Vaticana, Roma, 1995, p. 53). Însă erau dispreţuiţi de către „drepţii” lui Israel pentru că un păstor nu avea posibilitatea să trăiască după legea Domnului fiindcă nici nu o cunoştea. În pustiu nu aveau apă şi deci nu puteau face spălăturile rituale pe care le făcea orice evreu evlavios. Ei se aflau în noaptea Crăciunului în afara Betleemului, nu numai pentru că acolo îşi aveau turmele, ci pentru că erau excluşi din comunitate, nu aveau voie să intre în localităţi; păcătoşi fiind, i-ar fi spurcat pe ceilalţi cu simpla lor prezenţă. Se recunoşteau mici şi păcătoşi. Iar umilinţa lor i-a plăcut mai mult lui Dumnezeu.

Păstorii îi văd pe îngeri întorcându-se în cer. Acești mesageri cerești le-au frânt liniștea din acea noapte încredințându-le un semn de verificat. „Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alţii: «Să mergem până la Betleem şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul»!” Ar fi putut să spună: „Să rămânem aici!” Dar s-au încurajat unul pe altul: „Să mergem până la Betleem și să vedem ce e acolo!” „Au plecat, deci, în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle”. Ar fi putut să fie descurajați: un copil în iesle! Și, totuși ei descoperă, văd cu ochii inimii, văd cu ochii credinței. Este minunea Crăciunului: un copil înfăşurat în scutece şi pus într-o iesle. Suntem în faţa unui drum de credinţă și se traduce în gesturi concrete: căutarea („au plecat în grabă”: v. 16a), descoperirea pruncului („au găsit copilul: v. 16b) şi  mărturia vieţii („au spus ceea ce le fusese anunţat cu privire la copil”: v. 17). Din mărturie se naşte mirarea şi credinţă celor care ascultă relatarea păstorilor („se mirau de lucrurile pe care le spuneau păstorii”: v. 18). Ei se minunau și toată lumea împreună cu ei. Credinţa începe să se răspândească glorificându-l pe Dumnezeu. După primirea vestei bune urmează ascultarea credinţei. În câteva cuvinte – simplicitatea extremă a credinței: credem anunțului, vedem, experimentăm, povestim, relatăm, transmitem glorificând pe Dumnezeu.

Evanghelia spune că cerul se coboară pe pământ și se face părtaș de sărăcia oamenilor. Păstorii se bucură: ei cei neglijaţi şi marginalizaţi de întreaga societate; ei au fost luaţi în seamă de Dumnezeu; li s-a oferit posibilitatea să constate că viaţa are un sens: duce spre lumină, bucurie şi pace. Cu toate acestea Dumnezeu i-a ales tocmai pe ei ca cei dintâi destinatari ai vestei minunate.

Există o frumoasă povestire care spune că în noaptea Crăciunului, la grota din Betleem, o dată cu păstorii s-a prezentat şi Adam. A aşteptat deoparte, ruşinat, până când păstorii au pus darurile lor la picioarele nou-născutului. Apoi, când i-a venit rândul, s-a apropiat şi el tăcut, s-a aplecat peste iesle şi a sărutat picioarele copilului. A scos dintr-o desagă darul său: un fruct pe care i l-a oferit cu mâinile tremurânde copilului care plângea. Era mărul din pomul binelui şi al răului, din care muşcase pierzând Paradisul. „Te rog să-l primeşti”, i-a zis Adam, „nu am ce să-ţi ofer altceva decât păcatul meu!” Atunci, Maria a luat mărul din mâna lui Adam şi l-a aşezat la picioarele copilului. În acea noapte s-a născut omul nou iertat de Dumnezeu. Iar Adam a zâmbit fericit.

Să-l primim pe Isus cu toată credința, mulţumindu-i printre lacrimi de bucurie pentru darul mântuirii.

Crăciun fericit și sărbători cu bine!

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014].

---

 

† Nașterea Domnului (Crăciunul): A venit să locuiască printre noi [duminică, 25 decembrie 2016]

Crăciun [Nativity] -

de Antonio da Correggio.

Evanghelia Luca 2,1-14: În zilele acelea, a venit un decret din partea împăratului August ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa. Şi Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, întrucât era din casa şi din familia lui David, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei. În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!”

Omilie

Pe tot parcursul timpului Adventului, am meditat despre venirea lui Isus. Această venire a fost anunţată de mult timp de profeţii Vechiului Testament, în special de Isaia. Mesajul său de speranţă este adresat unui „popor care mergea în întuneric”. În timpul său, a fost întunericul exilului şi a asupririi străine. A durat 40 de ani. Astăzi, cunoaștem întunericul terorismului şi al violenţei de toate tipurile.

Dar, iată, că este timpul Crăciunului. Am auzit o veste bună: Domnul nu ne abandonează. El vine la noi. Vine „să ne redea speranța și să ne mântuiască”. De-a lungul Evangheliei, am auzit vorbindu-se despre un Dumnezeu care este Tatăl, un Tată care iubeşte pe fiecare dintre copiii săi. El a venit „să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”. Adevăratul Dumnezeu nu are nimic de a face cu o religie care masacrează nevinovaţi, bărbaţi, femei şi chiar copii. Sărbătoarea Crăciunului vine să ne amintească de adevăratul Dumnezeu care este iubire. Nu poate fi nimic altceva decât dragoste. Într-o lume murdărită de ură şi violenţă, el ne aduce adevărata lumină.

Isus, a cărei naşterea o sărbătorim aici, a fost anunţată de păstori. Când facem o iesle în casele noastre într-un loc bun, da, mulţi nu știu sigur ce a fost ea. De fapt, a făcut parte dintr-o categorie foarte dispreţuită. Sunt oameni de la țară care nu sunt obișnuiți cu frecventarea lăcaşurilor de cult. Prin ei, iată, o veste bună care este anunţată celor mici, săraci şi excluși. Şi aceasta o regăsim în toate Evangheliile. Isus a venit să ne spună că sunt pe primul loc în inima lui Dumnezeu.

E adevărat: Evangheliile ne reamintesc misiunea lui Isus potrivit cu cei care sunt împovăraţi cu tot felul de suferinţe. El a primit pe toți cei care erau ne frecventați din cauza vieții lor rele. A deschis poarta luminii pentru Maria Magdalena, lui Zaheu, vameșului Matei, femeii din Samaria şi mulţi alţii care au fost respinși de societatea auto-drepţilor din acel timp. Cu el, este victoria iubirii asupra răului şi a morții.

Această veste bună nu este pentru oamenii de pe vremuri. Ea este pentru toţi oamenii din toate timpurile. Trebuie să fie proclamat în întreaga lume, inclusiv în „periferie”. Asociaţiile se organizează pentru a merge la cei mai săraci, la persoanele singure, cei care sunt pe stradă, cei care nu dispun de mijloace pentru a face sărbătoare. Liturghiile sunt celebrate în închisori şi în spitale. Cristos s-a alăturat celor care sunt împovăraţi de suferinţă, boală, doliu, şomaj, conflictele în familie. Desigur, nu va face o minune pentru a rezolva toate problemele noastre. Dar el merge împreună cu noi. Uneori chiar el ne poartă. Ne deschide calea speranței.

A sărbători Crăciunul este a primi această veste bună care vine pentru a schimba viaţa noastră şi aceea a lumii. Isus a cărei naștere o sărbătorim continuă să vină. El bate la uşa noastră. Dumnezeu continuă a-l trimite pe Fiul său. În apropierea Crăciunlui, suntem invitaţi să acceptăm să dăm primul loc din viaţa noastră şi să facem „tot ceea ce el ne va spune”. Cu el, este bucurie şi iubire care vin în viaţa noastră. El vrea să locuiască în inimile oamenilor. Atunci, da, să fim bucuroși şi plin de veselie. Un copil a spus că „Isus este cel mai bun cadou de Crăciun”. El a înţeles totul. Sunt mulți în lumea noastră cei care vor sărbători Crăciunul, fără a se gândi la această veste bună. Totul este planificat, brad, decorațiuni, cadouri, Anul Nou, dar s-ă nu uitam Cine este la originea acestor festivități.

Euharistia care ne reunește în această sărbătoare de Crăciun ne aminteşte că Cristos continuă să ni se alăture. El continuă să vină printre ai săi. Este un cadou extraordinar, oferit tuturor, gratuit şi fără nici un merit din partea noastră. Înainte de a ne împărtăşi, ascultăm preotul că spune: „Iată, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Aceste cuvinte nu sunt pentru adunarea care este prezentă în biserică. Sunt pentru lumea întreagă. Cristos vrea să se dăruiască la toți. Ferice de cei cu inima săracă pentru a lăsa pe Cristos să intre în viaţa lor.

În aceste zile de sărbătoare, primi cuvintele acestui cântec ca o trimitere la misiune:

Mergeți și spuneți tuturor oamenilor:
Împărăția este printre voi,
Aleluia, Aleluia!
Împărăția este printre voi.

(pr. Jean Compazieu [2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org).

Să redevii copil

Crăciunul - 

de Nicolae Vermont (1866-1932), Romania.

„Este bine să revii uneori copil

și nu este nici un moment mai bun

decât la Crăciun,

când atotputernicul său fondator

era un prunc”.

(Charles Dickens [1812-1870]).

(sursă:https://it.zenit.org/).

Revoluţia creștină de Crăciun

Adorația păstorilor [Adoration of the shepherds] -

de Bartolome Esteban Murillo

„Trandrețe, fragilitatea, bucuria pruncului Isus

sunt baza revoluţiei creștine

care luminează speranţa lumii”.

(Antonio Padovano).

(sursă:https://it.zenit.org/).

De Crăciun să ne reamintim că existăm pentru altcineva...

Nașterea Domnului - de Carl Heinrich Bloch

„În cazul în care Crăciun nu ar există,

omul ar fi trebuit să-l inventeze.

Trebuie să existe măcar o zi pe an

pentru a ne reaminti

că suntem pe acest pământ pentru altcineva

în afară de încăpăţânarea noastră!”.

(Eric Sevareid [1912 – 1922]).

(sursă:https://it.zenit.org/).

În interiorul sufletului...

„Există un spectacol mai mare decât marea: este cerul.

Există un spectacol mai mare decât cerul: este în interiorul sufletului omului”.

(Victor Hugo [1802-1885]).

Omilie - Pe calea mântuirii (IV Advent [anul A])

Sfântul Iosif și visul său...

Pe calea mântuirii

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (18.12.2016).

Lecturi: Textele liturgice - Is 7,10-14; Ps 23; Rom 1,1-7; Mt 1,18-24.

Lecturile biblice din această duminică ne spun că Dumnezeu a luat iniţiativa acestui mare mister de răscumpărare. Nu i-am cerut-o niciodată. Nici nu ni-am imaginat-o. El ia iniţiativa de a face primul pas. Este pentru mântuirea noastră. Dumnezeu a voit să stabilească prezenţa sa în mijlocul nostru pentru a intra în comuniune cu el.

Această venire a mântuitorului a fost deja anunţată de profetul Isaia din prima lectură (Is 7,10-14). A fost în timpul regelui Ahaz. Este în anul 734 înainte de Cristos. Regele lui Iuda este implicat în război. Este foarte îngrijorat căci armatele inamice deveniseră un pericol pentru teritoriul său. În plus, populaţia din Ierusalim nu înceta să-şi manifeste nemulţumirea sa. În loc să se bazeze pe Domnul, Ahaz apelează la puternicul rege al Asiriei. Atunci profetul Isaia spune tânărului rege Ahaz: „Cere de la Domnul Dumnezeul tău un semn, fie în adâncurile infernului, fie în înălţimile cerului” (Is 7,11). Este un apel pentru rege să se întoarcă la Domnul. Oferă semn care are menirea de a asigura ajutorul divin. Dumnezeu nu se lasă. Intervine într-un mod surprinzător prin acest copil numit Emanuel [Dumnezeu-cu-noi]. „Isaia a zis: «Ascultaţi, casă a lui David! Este puţin lucru că îi obosiţi pe oameni, că vreţi să îl obosiţi şi pe Dumnezeul meu? De aceea, însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele ‘Emanuel’»” (v. 13-14). Dumnezeu nu abandonează proiectul său. Anunţă naşterea virginală a lui Emanuel, Dumnezeu cu noi. Profetul anunţă semn care poate fi recunoscut şi acceptat numai în umilinţa credinţei: naşterea miraculoasă a lui Emanuel, fiul unei fecioare. Bunătatea lui Dumnezeu învinge ipocrizia lui Ahaz. De acum nu mai are scopul de a da tărie credinţei regelui, ci de a întări fidelitatea în Domnul care învinge lipsa de încredere umană. Singura sa putere este iubirea. Dumnezeu este cel care se va prezenta în mijlocul poporului său .

Ascultătorii lui Isaia căutau să identifice în orizontul speranţei lor concrete – dinastia davidică – continuând cu naşterea unui nou rege – este dreptul şi evlaviosul rege Ezechia, fiul lui Ahaz, pentru a actualiza într-un mod mai luminos prezenţa lui Emanuel, adică a lui Dumnezeu însoţitor de drum pentru poporului său în Babilon.

Dar semnul are o altă dimensiune pentru cititorul creştin. Conform profeţiei lui Isaia după evanghelistul Matei (Mt 1,18-24) este „vestirea lui Iosif”. O gingaşă istorie de iubire între un tânăr şi o tânără. Sunt logodiţi, dar pentru mentalitatea ebraică a fi logodnic însemna deja a avea responsabilitatea unui soţ. Nu putea să se despartă de logodnica sa decât printr-un act oficial, ca şi cum ar fi fost căsătoriţi. Se vor uni în căsătorie şi vor primi în dar copii pe care Dumnezeu îi va dărui.

Iosif se afla deci în acel an de logodnă. Pregătiri, planuri de nuntă, vise, idealuri... Şi exact în acest an, în mijlocul acestor vise şi planuri, el află că logodnica sa era însărcinată. „Ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (Mt 1,18). Iosif caută să găsească o rezolvare, pentru a salva demnitatea şi cinstea la amândoi. Este frământat lăuntric de necaz şi de nelinişte dar şi de nedumerire. Este, de-a dreptul agitat, nu putea să o lase în ascuns după cum avea el de gând.

În plină noapte, însă, Domnul îi trimite un înger care să rezolve încurcătura. În Evanghelia după Matei, lui Iosif i se adresează anunţul îngerului despre naşterea lui Isus: „Iosif, nu te teme să o iei pe Maria soţia ta… căci copilul care s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt!” „Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin profetul care zice: «Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel», care, tradus, înseamnă: «Dumnezeu-cu-noi»” (v. 22-23).

Iosif este un om drept. Se teme să o ia la sine pe Maria ca soţie pentru că – aşa cum bine spune Eusebiu – a descoperit un „plan” superior căsătoriei pe care şi-o dorea. Şi atunci, ca cei drepţi din Biblie, se retrage din faţa măreţiei divine, socotindu-se „sărac”. Dar Dumnezeu îşi construieşte istoria sa de mântuire cu cei „săraci”.

Acceptând Iosif intervenţia descumpănitoare a lui Dumnezeu ce năvăleşte în viaţa sa, ia parte la marele proiect a Domnului care mântuieşte lumea. Misiunea lui Iosif este introducerea lui Isus în descendenţa lui David. Spre deosebire de Ahaz care refuză semnul Domnului, Iosif primeşte anunţul îngerului devenind colaborator a lui Dumnezeu. Nu o părăseşte pe Maria, ci îşi asumă paternitatea legală a lui Isus. Maria este salvată; nu ajunge de ocara lumii. Cu Isus, promisiunea lui Isaia este realizată. Cristos este „Dumnezeu-cu-noi”.

În a doua lectură (Rom 1,1-7), sfântul Paul ne anunţă împlinirea mântuirii. „Paul, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, ales ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu” (v. 1) la neamurile păgâne. Ceea ce ni se cere însă este disponibilitatea faţă de Dumnezeul imprevizibil care ne cheamă să fim slujitorii lui Cristos. Misiunea sa este să anunţe lumii păgâne mântuirea în Isus Cristos. Nimic şi nimeni nu poate să împedice pe Dumnezeu să voiască salvarea întregii omeniri.

Profeţia „iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele «Emanuel»” conduce spre „da”-ul Mariei: o creatură care a putut să exprime faţă de Dumnezeu, creatorul său. Dar să nu-l uităm pe Iosif care ne dă curajul de a ne apropia de Domnul în micimea noastră. Sunt atâţia creştini care avându-l pe Iosif drept protector s-au străduit să ajungă la sfinţenie. Exemplul său să ne dea  capacitatea de a spune „da”-ul nostru lui Dumnezeu pentru naşterea Domnului. Iosif ne însoţeşte ca să-l primim pe Emanuel, „Dumnezeu-cu-noi” în viaţa noastră.

---

 [bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014].

---

Concertul de Crăciun al Corului Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi [17 decembrie 2016]

Corul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, dirijat de pr. Eduard Soare, va susţine tradiţionalul concert de Crăciun, intitulat „Concert la Naşterea Domnului”, sâmbătă, 17 decembrie 2016, la ora 18.00, în capela institutului.

Concertul, transmis în direct de TVR Iaşi și Radio Iași (AM: 1053 Khz și FM: 90,8 MHz la Rarău; 94,5 MHz la Huşi şi 96,3 MHz la Iaşi) va putea fi urmărit și online pe http://media.tvriasi.ro

† Duminica a 4-a din Advent (A): Dumnezeu cu noi [18 decembrie 2016]

Visul lui Iosif.

Evanghelia Matei 1,18-24: Nașterea lui Isus Cristos a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soțul ei, fiind drept și nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naște un fiu și-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”.Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin profetul care zice: „Iată, fecioara va zămisli ți va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel”, care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”. Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe soția lui.

Omilie

Suntem la o săptămână spre Crăciun. Este pentru noi o ocazie pentru a ne pregăti la acest mare eveniment. O vom face în fiecare zi, dar nu după modul în care o face lume. Crăciun este venirea lui Isus în mijlocul nostru, în viața noastră. A venit să caute şi să salveze ceea ce era pierdut. El vrea să fie prezent printre noi şi în noi pentru a ne face să intrăm în comuniune cu Dumnezeu. Un copil a spus că „Isus este cel mai bun cadou de Crăciun”.

Această venire a mântuitorului a fost deja anunțată de profetul Isaia în prima lectură. A fost în timpul regelui Ahaz. Acest rege era foarte îngrijorat căci armatele inamice deveniră un pericol pentru teritoriul său. În plus, populația din Ierusalim nu înceta să-și manifeste nemulțumirea sa. În loc să se bazeze pe Domnul, Ahaz apelează la puternicul rege al Asiriei. Așa a început escaladarea violenței. Prin lacrimi și suferință, el conduce Regatul lui David la pierderea sa.

Dar Dumnezeu nu se lasă. El va interveni într-un mod surprinzător prin acest fiu numit Emanuel [Dumnezeu cu noi]. Da, cu noi, dar nu cu armatele noastre. Acest copil pe care îl așteptă nu va folosi mijloacele puternice ale acestei lumi. Dumnezeu se folosește de mijloace care nu sunt ale noastre. Singura sa putere este iubirea. Aceasta este mărturia în apropierea de Crăciun.

În a doua lectură, sfântul Paul ne anunță împlinirea mântuirii în Isus. El descrie toată bogăția misterului desfășurat de la naștere până la moartea și învierea sa. El însuşi a fost ales de Cristos ca apostol: misiunea sa a fost să anunțe mântuirea în Isus Cristos în mijlocul națiunile păgâne. Așa cum profetul Isaia a fost confruntat cu neîncrederea. Dar nimic și nimeni nu poate să-l împedice pe Dumnezeu să voiască salvarea lumii. Sărbătoarea Crăciunului ne amintește că noi așteptăm venirea aceluia care va uni în el, pe Dumnezeu și omul.

Cu Evanghelia, ajungem la anunțul nașterii lui Isus: suntem familiarizați cu relatarea bunei vestiri a Marii după Evanghelia sfântul Luca. Dar în Evanghelia după Matei, lui Iosif i se adresează anunțul despre nașterea lui Isus: „Iosif, nu te teme să o iei pe Maria soția ta… căci copilul care s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt!” Primind Iosif participă la marele proiect a lui Dumnezeu, care salvează poporul său de păcate. Acest eveniment ne amintește că Dumnezeu ne conduce pe căi uneori neprevăzute. Sărbătoarea Crăciunului vine să ne invite să-l recunoaștem pe Isus Fiul lui Dumnezeu. Primindu-l cu încredere căci el este „Dumnezeu cu noi”.

În această noaptea de Crăciun, privirea noastră va fi purtată spre acest copil născut în condiții mizerabile, înfășat în scutece și culcat într-o iesle. Este marele mister al credinței care se mulțumește cu semne așa de umile. Și totuși, acest copil mic, este Fiul lui Dumnezeu. Cu el, promisiunea lui Isaia se realizează. Acesta este salvatorul care vine, nu numai pentru țara sa, Palestina, dar și pentru toată lumea.

Acest trimis de Dumnezeu se bazează pe credința și încrederea noastră. Și mai presus de toate, el apelează la fiecare dintre noi pentru ca mesajul său să fie anunțat peste tot în lume. Misiunea noastră nu este de a „face să credem” dar „să spunem” și să dăm mărturie. Restul va lua asupra sa. Este Duhul său Sfânt acela care acționează în inimile celor care se pun în calea noastră. Cardinalul Eyt, arhiepiscopul de Bordeaux, spunea că „noi nu suntem două mii de ani după Isus Cristos, dar două mii de ani cu el”.

La fiecare sfântă liturghie, Dumnezeu ne dă semne pentru a ne spune că el este „Emanuel” [Dumnezeu cu noi]. Atunci când ascultăm cuvântul său, este pentru noi că el vorbește. Când primim sfânta împărtășanie, el se dăruiește ca hrană. Să nu uităm că s-a născut în Betleem (nume care înseamnă „casa pâinii”) și a fost depus într-o iesle. Domnul este prezent în cei mici, săraci şi excluși care se întâlnesc pe drumurile noastre.

Crăciunul este Isus care vine la noi. Să avem timp pentru a-l primi și a asculta departe de zgomotul și agitația lumii. La acest preț putem trăi Crăciunul.  Încredințăm pe aproapele nostru zilei Domnul: „Doamne Dumnezeul universului, pământul cântă deja bucuria, Cuvântul tău este promisiune de reînnoire. Noi ne rugăm: să anunțe că eliberarea noastră ajunge la noi, să ne țină răbdarea şi speranța; și glasurile noastre te vor aclama pe tine Trimisul, Copil făcut Trup… Amin”.

(pr. Jean Compazieu [2016]; traducere din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org).

Învaţă să iubeşti...

Sfântul Ioan al Crucii (1542-1591)

preot, învățător al Bisericii.

„Dumnezeu este iubire,

și această iubire se experimentează

în Cristos, prin darul Duhului Sfânt“.

„Unde nu este iubire, pune iubire şi vei găsi iubire”.

(Sf. Ioan al Crucii, Scrisoarea 22).

Sfântul Ioan al Crucii ca unul căruia Dumnezeu i-a revelat din iubirea sa cea negrăită, mărturisește: „La sfârşit vei fi întrebat despre iubire. Învaţă deci să iubești!“

Sfânta Lucia – relatare şi cateheză [13 decembrie]

Sfânta Lucia condusă la martiriu - de Luca Giordano.

Prefectul i-a poruncit Luciei să aducă jertfă zeilor, conform legii imperiale. Aici, passio [relatarea pătimirii sfintei Lucia] ne prezintă dialogul dintre cei doi, care este pentru noi o foarte frumoasă cateheză.

Lucia: „Sacrificiul adevărat şi curat înaintea lui Dumnezeu este acela de a-i vizita pe orfani şi pe văduve. De trei ani, nu am făcut altceva. Acum, mă voi sacrifica Dumnezeului celui viu pe mine însămi ca ostie vie”.

Pascasius: „Tu ai risipit patrimoniul cu corupătorii tăi”.

Lucia: „Nu am frecventat niciodată corupători ai sufletului şi ai trupului, ci doar mi-am pus patrimoniul în mâini sigure”.

Pascasius: „Îţi voi închide gura cu vergile”.

Lucia: „Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi înlănţuit”.

Pascasius: „Te crezi oare Dumnezeu?”

Lucia: „Cel care trăieşte în această lume în pietate şi curăţie este templul Duhului Sfânt”.

Pascasius: „Te voi duce la lupanar şi, când trupul tău va fi pângărit, Duhul Sfânt va fugi de la tine”.

Lucia: „Trupul nu poate fi pângărit dacă mintea nu-şi dă consimţământul. Ba, mai mult, dacă voi fi violentată împotriva voinţei mele, castitatea mea va dobândi o dublă coroană”.

Pascasius: „Dacă nu vei sacrifica zeilor, vei muri în necurăţie”.

Lucia: „Nu mă vei putea constrânge niciodată să accept păcatul. Iată, sunt gata pentru orice chin. Ce aştepţi?”

Prefectul a poruncit să fie condusă la lupanar [local de perdiție, bordel], pentru ca oricine să poată abuza de trupul ei. Nimeni, însă, nu a reuşit să o mişte din loc, deoarece o putere misterioasă a făcut-o inamovibilă. Au aprins în jurul ei un foc, dar flăcările nu au cuprins-o. Pascasius a atribuit toate acestea puterilor ei de vrăjitoare şi a poruncit să-i străpungă gâtul.

Imediat ce ordinul a fost executat şi comunităţii creştine i s-a permis să se adune în jurul fecioarei aflate încă în agonie, un grup de soldaţi l-au arestat pe Pascasius, vinovat de a-şi fi folosit autoritatea pentru a-şi însuşi bunuri ale unor oameni din Siracuza. Dus la Roma, a fost condamnat la decapitare.

Lucia, muribundă fiind, a primit din partea episcopului ultimele sacramente, în timp ce comunitatea răspundea Amin şi celebrarea procesului se încheia astfel cu o celebrare liturgică.

Foarte curând, cultul fecioarei a trecut hotarele Siciliei şi s-a răspândit în întreg Occidentul. Sfântul Grigore cel Mare, într-o scrisoare, vorbeşte despre două mănăstiri în cinstea ei, apărute una la Roma şi cealaltă la Siracuza.

Pentru numele ei, care face trimitere la lumină, a devenit protectoarea vederii şi, pentru că şi-a împărţit bunurile săracilor, în diferite locuri, sărbătoarea sa este însoţită de obiceiul de a da daruri copiilor.

(Sursă:http://calendarcatolic.ro).

Concertul de Craciun al corului „Juvenes Ecclesiae” Iași [11 decembrie 2016]

Catedrala Romano-Catolica „Sfânta Maria Regină” Iași.

Viitorul meu: să mă abandonez voinței lui Dumnezeu

Sfântul papă Ioan al XXIII-lea [1881-1963].

„Trebuie să-mi pun în minte:

deoarece Dumnezeu mă iubește

e inutil să-mi dea îndrumări

despre viitorul meu,

dar este nevoie să mă abandonez voinței sale”.

(Sfântul papă Ioan al XXIII-lea).