Sfânta Lucia (+304), fecioară martiră

 

“Mă adresez ţie, care vii din popor, dintre oamenii obişnuiţi, dar aparţii şirului de fecioare. În tine, strălucirea sufletului iradiază în frumuseţea exterioară a persoanei. Pentru aceasta eşti o imagine fidelă a Bisericii” (Sf. Ambroziu, PL 16, 281).

 

Marele episcop de Milano exprima cu aceste cuvinte conceptul foarte înalt pe care comunitatea creştină îl avea, încă din primele secole, despre fecioare: ele reprezentau frumuseţea şi rodnicia Bisericii. Era, deci, normal să readucă în memorie acele tinere care, în timpul persecuţiei, au dat o dublă mărturie: aceea a fecioriei şi aceea a martiriului. Unele dintre ele erau aşa de celebre, încât erau amintite în cadrul celebrărilor euharistice împreună cu apostolii şi martirii.

 

În mod natural, comemorarea liturgică a acestor tinere eroice nu comporta în mod necesar o reconstrucţie a vieţii şi martiriului lor în conformitate cu criteriile istoriografice moderne; comunitatea creştină voia, înainte de toate, să admire acea virtute eroică prin care tinere lipsite de apărare au ştiut să sfideze şi să învingă supraputerile corupte ale ambientului lor.

 

Celebra passio, adică relatarea martiriului, ea însăşi o adevărată capodoperă literară, se apropie de genul literar al romanului nostru istoric, în care autorul, luându-şi libertatea pe care o acordă acest gen literar, înfrumuseţează adevărul istoric cu elemente care îl fac mai atrăgător şi mai bine inserat în contextul epocii.

 

Povestesc despre Lucia

 

Despre Lucia ştim cu siguranţă că a trăit la Siracuza şi că a fost martirizată, în jurul anului 304, în timpul cunoscutei persecuţii a lui Diocleţian. Aceste date au fost confirmate de săpăturile recente, care au adus la lumină o catacombă dedicată ei şi locul unde a fost depus trupul ei. În rest, trebuie să ne mulţumim cu datele pe care le avem din passio scrisă în secolul al V-lea sau al VI-lea (cf. G. Pettinato, I Santi canonizzati del giorno [XII], Ed. Segno, Udine 1991, p. 146).

 

Lucia aparţinea unei familii înstărite din Siracuza, în Sicilia. Trăia cu mama, deoarece de şapte ani îşi pierduse tatăl. Amândouă erau creştine, ba chiar Lucia se consacrase lui Cristos ca fecioară, chiar dacă, de mică, tatăl ei, conform obiceiului timpului, o promisese ca soţie unei persoane bogate din oraş.

 

În ciuda persecuţiei, creştinii din oraşul Catania celebrau în fiecare an, împreună cu foarte mult popor, sărbătoarea sfintei Agata, fecioară cataneză, care fusese martirizată în anul 250. Lucia s-a dus în pelerinaj în Catania împreună cu mama ei, şi amândouă au luat parte la comemorare, în timpul căreia diaconul a citit evanghelia despre femeia bolnavă de hemoragie. O pură coincidenţă sau un semn din cer? Mama ei suferea de aceeaşi boală de mulţi ani, fără să mai aibă speranţa că s-ar mai putea vindeca.

 

Lucia i s-a adresat mamei: “Mamă, tu trebuie să crezi celor citite. Agata a suferit pentru Cristos şi acum domneşte împreună cu el în cer. Atinge cu credinţă mormântul ei şi vei fi vindecată”.

 

Au aşteptat ca mulţimea să se retragă şi, împreună, s-au dus la mormântul martirilor şi a implorat vindecarea. Lucia, învinsă de oboseală, a aţipit şi a văzut-o în vis pe fecioara Agata înconjurată de îngeri şi împodobită cu perle, care i-a zis: “Lucia, surioara mea, de ce îmi ceri mie ceea ce tu însăţi ai obţinut? Iată, pentru credinţa ta, mama ta s-a vindecat”. Apoi, spre marea mirare a Luciei, a adăugat: “Aşa cum Cristos a glorificat prin mine oraşul Catania, la fel, va preamări prin tine oraşul Siracuza, deoarece tu, prin fecioria ta, i-ai pregătit lui Dumnezeu o locuinţă foarte plăcută”. La trezire, şi-a dat seama, împreună cu mama, că miracolul avusese loc şi Lucia i-a spus mamei: “Acum, că te-ai vindecat, te rog, în numele aceleia care ţi-a dobândit însănătoşirea, să nu mă constrângi să mă căsătoresc, dar să-mi pui la dispoziţie bunurile pe care le-ai pregătit pentru căsătoria mea”. Mama i-a spus atunci: “De nouă ani nu numai că am păstrat, dar am şi sporit tot ceea ce tatăl tău ţi-a lăsat. Mai întâi, lasă-mă să închid ochii şi apoi vei putea face ce vrei cu bunurile tale”. Şi Lucia i-a spus: “E prea puţin să-i dau lui Dumnezeu ceea ce nu se poate duce dincolo, în cealaltă lume”. Şi mama sa a fost de acord, şi abia întoarse la Siracuza, au început să distribuie bunurile lor săracilor, conform cu indicaţiile comunităţii creştine din oraşul lor.

 

Când logodnicul care nu era creştin şi-a dat seama de ceea ce se petrecea a protestat în încercarea de a nu o pierde nici pe viitoarea soţie şi nici bogăţiile sale. Nereuşind însă să schimbe hotărârea celor două femei, a recurs la prefectul oraşului, Pascasius, făcându-i cunoscut că Lucia sa îi risipea patrimoniul pe care trebuia să i-l aducă drept zestre. Şi acest lucru a fost însă inutil. A făcut atunci ultima încercare: a acuzat-o pe Lucia că este creştină şi a început procesul.

 

Povestire şi cateheză

 

Prefectul i-a poruncit Luciei să aducă jertfă zeilor, conform legii imperiale. Aici, passio ne prezintă dialogul dintre cei doi, care este pentru noi o foarte frumoasă cateheză.

 

Lucia: “Sacrificiul adevărat şi curat înaintea lui Dumnezeu este acela de a-i vizita pe orfani şi pe văduve. De trei ani, nu am făcut altceva. Acum, mă voi sacrifica Dumnezeului celui viu pe mine însămi ca ostie vie”. Pascasius: “Tu ai risipit patrimoniul cu corupătorii tăi”. Lucia: “Nu am frecventat niciodată corupători ai sufletului şi ai trupului, ci doar mi-am pus patrimoniul în mâini sigure”. Pascasius: “Îţi voi închide gura cu vergile”. Lucia: “Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi înlănţuit”. Pascasius: “Te crezi oare Dumnezeu?” Lucia: “Cel care trăieşte în această lume în pietate şi curăţie este templul Duhului Sfânt”. Pascasius: “Te voi duce la lupanar şi, când trupul tău va fi pângărit, Duhul Sfânt va fugi de la tine”. Lucia: “Trupul nu poate fi pângărit dacă mintea nu-şi dă consimţământul. Ba, mai mult, dacă voi fi violentată împotriva voinţei mele, castitatea mea va dobândi o dublă coroană”. Pascasius: “Dacă nu vei sacrifica zeilor, vei muri în necurăţie”. Lucia: “Nu mă vei putea constrânge niciodată să accept păcatul. Iată, sunt gata pentru orice chin. Ce aştepţi?”

 

Prefectul a poruncit să fie condusă la lupanar, pentru ca oricine să poată abuza de trupul ei. Nimeni, însă, nu a reuşit să o mişte din loc, deoarece o putere misterioasă a făcut-o inamovibilă. Au aprins în jurul ei un foc, dar flăcările nu au cuprins-o. Pascasius a atribuit toate acestea puterilor ei de vrăjitoare şi a poruncit să-i străpungă gâtul.

 

Imediat ce ordinul a fost executat şi comunităţii creştine i s-a permis să se adune în jurul fecioarei aflate încă în agonie, un grup de soldaţi l-au arestat pe Pascasius, vinovat de a-şi fi folosit autoritatea pentru a-şi însuşi bunuri ale unor oameni din Siracuza. Dus la Roma, a fost condamnat la decapitare.

 

Lucia, muribundă fiind, a primit din partea episcopului ultimele sacramente, în timp ce comunitatea răspundea Amin şi celebrarea procesului se încheia astfel cu o celebrare liturgică.

 

Foarte curând, cultul fecioarei a trecut hotarele Siciliei şi s-a răspândit în întreg Occidentul. Sfântul Grigore cel Mare, într-o scrisoare, vorbeşte despre două mănăstiri în cinstea ei, apărute una la Roma şi cealaltă la Siracuza.

 

Pentru numele ei, care face trimitere la lumină, a devenit protectoarea vederii şi, pentru că şi-a împărţit bunurile săracilor, în diferite locuri, sărbătoarea sa este însoţită de obiceiul de a da daruri copiilor.

 

(Sursă: http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/tabid/66/articleType/ArticleView/articleId/3536/Sf-Lucia-fc-m-.aspx).