Evanghelia Luca 1,26-38: În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost
trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară
logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei
era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: “Bucură-te, o, plină de har, Domnul
este cu tine!” Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de
salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: “Nu te teme, Marie, pentru că
ai aflat har la
Dumnezeu. Vei primi în sân şi vei naşte un fiu şi-l vei numi
Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi
va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci,
iar domnia lui nu va avea sfârşit”. Maria a spus către înger: “Cum va fi
aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” Răspunzând, îngerul i-a spus: “Duhul
Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea,
sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda
ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, şi aceasta este luna a şasea pentru
ea care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Atunci, Maria a
spus: “Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău”. Şi îngerul a
plecat de la ea.
Omilie
„Nimic nu
este imposibil pentru Dumnezeu” (Lc 1,37). Biserica celebrează Adventul Mariei,
timp îndrăgostit de ascultarea Cuvântului. Printre primii martori ai
aşteptării: Isaia profetul, Iosif soţul, Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre
cei născuţi din femeie. Diferite drumuri, aceeaşi speranţă a întâlnirii cu
Domnul, în timp ce noi devenim, datorită mărturiei lor, păstrătorii speranţei
lor, gata să o lansăm prietenilor noştri de călătorie.
A trăi
Crăciunul înseamnă a răspunde lui Dumnezeu care vine în Cristos, aşa cum a
făcut profetul Isaia, oferind glasul său adevărului care trebuia vestit, aşa
cum a făcut Iosif, lăsând ca visele sale să devină visul lui Dumnezeu, aşa cum
a făcut Ioan Botezătorul, care s-a făcut pe sine înaintemergătorul său, până la
martiriu. Mai mult decât toţi, Maria, care în „da”-ul ei a curpins „da”-ul
întregii omeniri şi, abandonându-se voinţei Tatălui, a făcut din sânul său
ţărmul mântuirii. A te abandona voinţei lui Dumnezeu nu este uşor, nu totdeauna
potirul îţi este dat ca să ciocneşti şi să faci urări, durerea este moştenirea
care te priveşte. Am vrea să putem conjuga credinţa cu abandonarea în mâinile
unei fiinţei mai puternice, pentru a învinge mizeriile noastre: dacă mă rog,
dacă celebrez, dacă proclam, atunci îmi este datorată predilecţia. Nimic nu ar
trebui să mi se întâmple, nici durere, nici suferinţă.
Maria, în
prima zi în mintea Creatorului, aleasă pentru a fi Mamă, oferă speranţei, cu
trupul său, posibilitatea ca Fiul său să devină trup. În timpul Adventului,
timpul Mariei, vine îngerul cu anunţul său, intră în istoria vieţii sale şi în
istoria omenirii, în umilinţa şi fragilitatea sa, şi îi încredinţează o
promisiune: Domnul se va naşte din tine şi vei fi plină de har. Ar părea că se
spune că nu vei avea nici o greutate. Şi totuşi... copila nu cunoaşte bărbat!
Promisiunea nu exclude drumul suferinţei, privilegiul nu şterge parcursul uman
al transformării.
Ce relaţie
este atunci între puterea lui Dumnezeu şi condiţia umană? Ce înseamnă a face
voinţa sa, dacă apoi ne aflăm în voinţa după o lume care calcă în picioare
drumul nostru? Nimic nu este imposibil lui Dumnezeu, dar rămâne durerea. Prin
ochii Mariei, în istoria sa, parcurgem drumul care ne conduce la Fiul promis. Pentru ca
lacrimile noastre să fie şterse pentru totdeauna la „da-ul” lui Dumnezeu în
favoarea vieţii noastre este necesar a spune „da”. „Iată, slujitoarea, iată, sunt gata să fac
voinţa ta”.
Maria riscă
cu „da”-ul său, riscă izolare din
cauza absurdului pe care îl povesteşte. Însărcinată, fără bărbat, riscă
excluderea din grupul său social, riscă uciderea cu pietre, pentru că legea
prevede aceasta. Riscă, ştiind să rişte, dar îl iubeşte pe Domnul său, şi cu
toată că teama sa este oferită ca dar mesajului divin, ştie că numai
încredinţându-se lui toate neamurile o vor numi fericită. Aceea pe care păcatul
nu a atins-o niciodată, se abandonează celui care este mai puternic. Icoană a
credinţei care crede, care nu pune obstacole adevărului, care nu exclude
suferinţa, ştie că cel care spune „urmează-mă” nu o va lăsa singură în timpul
drumului.
Nimic nu
este imposibil lui Dumnezeu. Şi când nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu
credinţa este aceea care îţi cere să rişti. Maria este Neprihănită pentru că
este fără pată, este Fecioara ascultării, pentru că spune „da”. Este prima
între toate femeile care surprinde o posibilitate extraordinară: Dumnezeu este
de partea noastră, totdeauna, oricum. Este prima dintre toţi care spune un „da”
care lasă spaţiu venirii lui Dumnezeu în viaţă. Nimic nu este imposibil pentru
Dumnezeu. „Domnul este cu tine!” Să ne aruncăm în braţele lui Dumnezeu întotdeauna.
Ziua începe să apară, ziua învierii va sosi repede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu