 |
| Euharistia face Biserica |
Evanghelia – Ioan 6,51-59:
În acel timp, Isus a spus mulţimii: 51 "Eu sunt pâinea cea vie
care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci; iar
pâinea pe care o voi da eu pentru viaţa lumii este trupul meu". 52
Iudeii se certau zicând: "Cum poate acesta să ne dea trupul să-l
mâncăm?" 53 Isus le-a zis: "Adevăr, adevăr vă spun: dacă
nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu veţi avea viaţă în
voi. 54 Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică
şi eu îl voi învia în ziua de apoi. 55 Trupul meu cu adevărat este
mâncare şi sângele meu cu adevărat băutură. 56 Cine mănâncă trupul
meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu rămân în el. 57 Precum
m-a trimis pe mine Tatăl cel viu şi eu trăiesc prin Tatăl, la fel şi cel care
mă va mânca pe mine va trăi prin mine. 58 Aceasta este pâinea care
coboară din cer, nu ca aceea din care au mâncat părinţii voştri. Ei au murit;
cine mănâncă din această pâine va trăi în veci". 59 Acestea
le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Cafarnaum.
Omilie
În sărbătoarea Trupului şi Sângelui Domnului liturgia
propune un scurt fragment din evanghelia după Ioan (6,51-59), luat din
capitolul 6, un capitol lung care povesteşte instituirea Euharistiei, dar care
poate fi considerat un foarte bun exemplu de predică euharistică.
Originalitatea modului în care Ioan înţelege euharistia se poate observa din
câteva particularităţi, prezenţte în textul scurt de astăzi, dar mai ales în
contextul întregului capitol. Ioan în loc de cuvântul „trup”, preferă termentul
de „carne”. Probabil vrea să sublinieze realismul întrupării împotriva
tendinţelor care căutau, dimpotrivă, să nege Fiului lui Dumnezeu posibilitatea
de a lua asupra sa o omenitate adevărată şi deplină.
Trebuie notată, apoi, dimensiunea universală: pentru viaţa
lumii. În sfârşit, este o insistenţă care nu e la întâmplare: a mânca trupul şi
a bea sângele este necesar pentru a avea viaţă. Aceasta se înţelege mai ales
din întregul discurs. Construind omilia sa euharistică, Ioan nu se gândeşte
doar la Euharistia-sacrament, dar la întreaga existenţă a lui Isus şi, în
acelaşi timp, la proiectul de viaţă al ucenicului. Euharistia este revelatoare
a adevărului lui Isus în întregime. Şi totodată este descoperirea adevărului
ucenicului. Isus vine din cer, Isus este cel care se oferă pentru viaţa lumii.
Aceste două aspecte îl definesc pe Isus în persoana şi în misiunea sa. Iar
ucenicul este cel care mănâncă carnea şi bea sângele lui Isus. Cu alte cuvinte,
este cel care recunoaşte originea lui Isus şi semnificaţia sa de mântuire şi,
în consecinţă, o primeşte şi o împărtăşeşte.
Însă acesta este un discurs dur din mai multe motive, aşa
încât îi face pe mulţi ucenici să se dea înapoi. Iar primul motiv al acestei
durităţi este că pâinea care este Isus, trece dincolo de pâinea pe care o caută
mulţimile, dincolo de măsura de salvare pe care omul ar pretinde-o pentru sine.
Al doilea motiv este că prezenţa lui Dumnezeu şi bogăţia darului său sunt
ascunse sub aparenţe comune şi cotidiene: Isus este fiul lui Iosif (şi, în
Euharistie, se ascunde sub chipul pâinii şi al vinului). Al treilea motiv, în
sfârşit, este teama pe care o simte omul în faţa unui proiect de viaţă care-l
reproduce pe cel al lui Isus (o existenţă pentru salvarea tuturor). De fapt „a
mânca şi a bea” nu înseamnă numai a primi prezenţa lui Isus în darul său, dar
se intra în sintonie cu darul său şi a-l prelungi. Cu alte cuvinte, indică un
mod de a trăi urmându-l pe Domnul.
(don Bruno
Maggioni [29-05-2008]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu