După ce împăratul Constantin cel Mare, prin decretul de toleranţă dat la Milano, în anul 313, a recunoscut libertatea cultului creştin, pentru Biserică a început opera de organizare şi consolidare; la această operă a contribuit şi primul episcop de Vercelli, Sfântul Eusebiu, prieten şi colaborator al Sfântului Atanasie din Alexandria şi al Sfântului Ilarie din Poitiers.
Eusebiu s-a născut în Insula Sardinia, pe la începutul secolului al IV-lea; asemenea multor „provinciali" înstăriţi şi inteligenţi, a venit la Roma pentru a-şi completa studiile şi a se angaja într-o activitate rentabilă, în domeniul politicii sau al jurisprudenţei. De acasă nu se numea Eusebiu, dar şi-a luat acest nume la botez, după ce s-a convertit la creştinism. Deoarece a fost botezat de însuşi papa Eusebiu, tânărul sardinian a cerut să i se dea acest nume, după exemplul sclavilor eliberaţi, care, din recunoştinţă faţă de stăpânul lor, îi purtau numele atunci când acesta le acorda libertatea.
Din simplu lector al Bisericii din Roma, în scurt timp a fost hirotonit preot, şi apoi, în 345, a fost sfinţit episcop cu sediul la Vercelli, un vechi oraş din apropiere de Milano. În cei 26 de ani de păstorie, Eusebiu a fost pentru Vercelli ceea ce, peste timp, va fi Ambrozie pentru Milano: un păstor zelos, cu multe iniţiative, preocupat intens de viaţa întregii Biserici, chiar şi dincolo de hotarele restrânse ale diecezei sale. A consacrat prima catedrală în oraşul de reşedinţă, stabilind un ritual liturgic nou. Una dintre iniţiativele cele mai originale, în domeniul pastoral, a fost aceea privitoare la clerul diecezan, pe care l-a obligat la viaţă comună, în diferitele localităţi ale teritoriului său. Această experienţă, introdusă pentru prima dată de el în Occident, va fi reluată peste douăsprezece veacuri de către diferiţi reformatori ai clerului.
Timpul în care a trăit Sfântul Eusebiu era frământat încă de luptele teologice între ariani, care învăţau că Isus Cristos a fost cea mai desăvârşită făptură omenească, dar nu Dumnezeu, şi catolici, care mărturiseau că Isus Cristos este Om şi Dumnezeu adevărat într-o singură persoană dumnezeiască. Deşi Sinodul Ecumenic de la Nicea (325) îi condamnase pe Arie şi discipolii lui, doctrina propusă de el se răspândea în continuare. Sfântul Eusebiu se află în rândul apărătorilor credinţei de la Nicea, alături de marele Sfânt Atanasie, pe care împăratul Constans, urmaşul lui Constantin, influenţat de ariani, l-a trimis de mai multe ori în exil.
Şi Eusebiu a fost exilat, după ce, la Sinodul din Milano, ereticii au obţinut, în mod fraudulos, câştig de cauză. Sfântul episcop a fost trimis în lanţuri până în îndepărtata Palestina, unde a rămas şase ani deţinut în închisoarea din Scitopoli. Împăratul Iulian Apostolul, favorabil Bisericii creştine la începutul domniei sale, i-a dat libertatea; Eusebiu s-a dus mai întâi să-l viziteze pe Sfântul Atanasie, la care a rămas scurt timp. Întorcându-se la scaunul său episcopal, a colaborat cu episcopul Ilarie de Poitiers, pentru a vindeca rănile pricinuite Bisericii în părţile de nord ale Italiei. Sfântul Eusebiu este amintit şi în istoria literaturii creştine vechi, pentru că a tradus în limba latină „Comentariu" la Psalmi, scris în greceşte de către Eusebiu din Cezareea (236-340), părintele istoriei bisericeşti. Despre moartea Sfântului Eusebiu de Vercelii se ştie doar atât: că s-a petrecut în anul 371.
Numele Eusebiu a fost folosit prima dată de către creştini, pornind de la adjectivul grecesc: „eusebë" - cucernic, blând, evlavios, pios; acest adjectiv e compus din „eu", bine, şi „sebo", a preţui, a da cinste. Există şi forma feminină Eusebia. Acestor nume, în limba latină, le corespund numele de botez: Plus şi Pia. Martirologiul Roman menţionează aproape douăzeci de sfinţi cu numele Eusebiu şi o sfântă martiră cu numele Eusebia, comemorată la 29 octombrie. Aceste nume amintesc rugăciunea pe care Apostolul Pavel o înălţa pentru toţi urmaşii lui Cristos. „Nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă fie dată din plin cunoaşterea voinţei lui, cu toată înţelepciunea şi înţelegerea spirituală, ca să duceţi o viaţă vrednică de Domnul, întru totul pe placul lui" (Col l,9-10).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu