pr. Isidor Chinez (8 ianuarie 2023)
Lecturi biblice: Isaia 42,1-4.6-7; Faptele Apostolilor 10,34-38; Evanghelia Matei 3,13-17; lecturi biblice
Omilie
Timpul Crăciunului se încheie cu sărbătoarea Botezului Domnului. Este un eveniment amintit de toți evangheliștii și un episod ce demonstrează importanța întrupării. Botezul Domnului reprezintă momentul inițial al slujirii mesianice a Isus istoric. Dumnezeu nevăzut s-a făcut vizibil în Cuvântul făcut trup și de aceea poate fi cunoscut prin Fiu unul-născut care ni-l descoperă pe Tatăl și pe Duhul Sfânt. Isus își începe misiunea cerând botezul de la Ioan. Domnul nu are nevoie de botez, dar începe să poarte cu sine păcatele omenirii. În botez lui Isus, Duhul și Tatăl se manifestă oamenilor. Cristos se prezintă la botezul lui Ioan ca un păcătos, dar în realitate realizează un act de convertire al întregii omeniri. Astfel, toată umanitatea păcătoasă în el își poate începe pelerinajul de întoarcere la Dumnezeu. Isus, ca om, primește consacrarea mesianică prin revărsarea Duhului. În duminica aceasta se relatează botezul lui Isus, care după evanghelistul Matei, este un imn al „slujitorului Domnului”. Doua expresii sunt: „Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui” și „mi-am găsit plăcerea” asupra profetului ales. Este consacrarea Mesiei prin Duhul Sfânt. În prima lectură sunt prezente două elemente în discursul pronunțat de Dumnezeu la persoana întâi: „iată slujitorul meu pe care îl sprijin, alesul meu în care sufletul meu îşi găseşte plăcerea!” (Is 42,1). Este impresionat pentru evangheliști constatarea solidarității lui Cristos cu omenirea păcătoasă. Lucrarea lui Mesia se deschide cu o scufundare scandaloasă în păcatul lumii. Domnul ia asupra sa păcatul lumii și îi cere iertare lui Dumnezeu în numele tuturor.
În prima lectură (Is 42,1-4.6-7), Isaia oferă primul imn din cântările „slujitorului Domnului”. Termenul „slujitor” indică un personaj care și-a pus viața la dispoziția lui Dumnezeu. Titlul „slujitor al Domnului” i-a fost atribuit de Dumnezeu care îi spune: „iată slujitorul meu pe care îl sprijin, alesul meu în care sufletul meu îşi găseşte plăcerea!” (v. 1). Îl alege încredințându-i lui o misiune, cerându-i un serviciu în favoarea altora. Cum își va îndeplini misiunea? O misiune extraordinar de dificilă! În evanghelie este aplicată lui Isus. Va deveni lumină pentru toate națiunile lumii, pentru întreaga umanitate. Dumnezeu nu-l va abandona niciodată, îl va lua de mână și îl va însoți în fiecare moment al vieții sale. Profetul oferă una dintre cele mai mângâietoare pagini din întreaga Biblie: slujitorul „nu va striga, nu-şi va ridica glasul” (v. 2). Nu va adopta metode dominante. Nu va fi impus cu forța, cu amenințări, cu sancțiuni. Nu va țipa. Căci dacă vocea lui Dumnezeu sună aspru sau poruncitor sau strident, nu este vocea sa. Adevărul se spune șoptit. Profetul Ilie a experimentat aceasta: „după foc a fost un sunet de linişte adâncă (1Rg 19,12). Nu va fi intolerant sau intransigent cu cei slabi. Nu va condamna pe nimeni. „Trestia frântă nu o va rupe şi fitilul fumegând nu-l va stinge” (v. 3). Îl înconjoară cu atenție, până când flacăra va țâșni din nou. „Slujitorul Domnului” este să aibă grijă de cel sărac și nenorocit, înfășurând fiecare rană cu bandaje de lumină. Îl va recupera pe cei care au făcut greșeli, în loc să-l anihileze și să-l distrugă. Va reconstrui cu răbdare și respect ceea ce se prăbușește. Primii creștini l-au recunoscut pe Isus care și-a îndeplinit pe deplin misiunea pe care profetul i-o atribuie „slujitorului” trimis de Dumnezeu.
A doua lectură din Faptele Apostolilor (Fap 10,34-38) descrie un punct de cotitură decisiv în Biserica primară: deschiderea către păgâni. E începutul predicării lui Petru în casa lui Corneliu, un centurion păgân din Cezareea. Aparține „discursului misionar pentru păgâni”. „Acum înţeleg – este Petru cel care mărturisește – că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut” (v. 34-35). Domnul l-a trimis pe Petru să vestească că mântuirea este pentru toate popoarele, fără deosebire și fără preferințe pentru nimeni. Tocmai aceasta este misiunea pe care Isus a primit-o de la Tatăl și a îndeplinit-o. În Faptele Apostolilor există opt discursuri misionare: șase adresate evreilor și două păgânilor. Textul de astăzi este al cincilea discurs către evrei „scandalizați” că Dumnezeu poate chema la credință și „ne evrei”. Petru însuși este un evreu prin naștere și prin credință; își exercită slujirea ca martor al acțiunii lui Dumnezeu. Nucleul anunțului privește persoana lui Isus în istoricitatea sa reală: „Voi ştiţi ceea ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere […] pentru că Dumnezeu era cu el” (v. 37-38). E pregătirea lui Ioan Botezătorul, mesiania lui Isus din Nazaret, lucrările de eliberare realizate de el... Este important pentru Isus ca toată lucrare lui să fie prezentată de către Tatăl: „cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere” (v. 38). Este cazul să experimentăm în Euharistia la care suntem chemaţi de acelaşi Duh...
Ioan Botezătorul a anunțat sosirea iminentă a lui Mesia. Isus nu avea nevoie să meargă la Ioan pentru a primi botezul convertirii: viața sa e o unire cu Tatăl. Dar tocmai acesta era punctul: era necesar să facă „dreptate” în fața tuturor. A venit Isus. S-a pus în rând cu ceilalți. Așteaptă rândul. În Evanghelia după Matei (Mt 3,13-17), când Isus se prezintă în fața lui Ioan, îl recunoaște drept Salvator care nu are nevoie de botezul convertirii: „Ioan încerca să-l oprească, spunându-i: «Eu am nevoie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?»” (v. 14). Matei ne spune un detaliu: un om drept, pe nume Isus – Joshuà, se pune în rând cu „cei zdrobiți”, cu păcătoși, să fie scufundat în apele Iordanului. Despre „dreptatea” acestui om, care a apărut deodată în scenă, este reacția Botezătorului: „eu am nevoie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?” Nu este reținerea ultimului profet, ci voința îndrăzneață a „omului drept”! Domnul vrea să arate ascultare față de Tatăl și solidaritate cu oamenii păcătoși: „«Lasă acum, căci aşa se cuvine, ca noi să împlinim toată dreptatea!» Atunci el l-a lăsat” (v. 15). În planul Tatălui, era necesar ca Fiul să-și arate pe deplin modalitatea de a fi Fiul lui Dumnezeu între oameni: e „Fiu” ce susține că nu a venit să judece, ci să împărtășească chiar și cele mai grele poveri ale vieții și să facă să înflorească încrederea deplină că Dumnezeu este milostiv cu omul. „Cel drept” se lasă scufundat în apa Iordanului ca orice alt păcătos, zdrobit de păcat, și chemat la convertire.
Peste toate acestea îşi pune Dumnezeu Tatăl sigiliu sau pecetea. Matei încearcă să minimalizeze botezului, dar nu îl poate nega. Botezul este un act public al lui Isus adult cu care el devine discipol al lui Ioan Botezătorului, cel puțin în prima sa fază iniţiala. Dumnezeu se întoarce să vorbească nu prin profeți, ci direct prin Fiul său. „A fost un glas din ceruri care spunea: «Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea!»” (v. 17). Este mărturia lui Dumnezeu Tatăl adresată oamenilor. La orizont este o „noua alianță” simbolizată de porumbel care cunoscut pentru bunătatea sa: „s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui!” (v. 16). Este Duhul Sfânt! Cel care ne cheamă pe toți!...
Isus, omul „cel drept” este printre păcătoși ca să ne învețe convertirea… E timpul mesianic al mântuirii… E timpul Bisericii!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu