Isus vindecă soacra lui Petru - de John Bridges.
Misterul suferinței – combaterea răului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (7 februarie 2021)
Lecturi: Iob 7,1-4.6-7; 1Corinteni 9,16-19.22-23; Evanghelia Marcu 1,29-39; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi înfruntă boala. O problemă pentru care încercăm să găsim un răspuns valid este suferința: piatra de scandal pentru toți oamenii, fie din Orient ca și din Occident. Textele biblice se adresează celor umili și slabi când sunt loviți de suferință și descurajare. În prima lectură ne vorbește Iob, înțeleptul, care spune cum e viața noastră: un zbucium pe pământ! Suntem apăsați de tristețe! Isus vine să ne vindece. Întâlnindu-l pe Domnul în Euharistie, putem dărui ceea ce am experimentat și împărtășit. Suferința devine un mister pe care noi nu pretindem să-l explicăm: este misterul scandalului crucii, combaterea răului.
Prima lectură (Iob 7,1-4.6-7) face parte din cărțile înțelepciunii ebraice și descrie geamătul dureros a lui Iob, ce este purtat în carnea sa: „oare nu este numai zbucium pentru om viața pe pământ?” (v. 1). Sunt trei metafore care descrie viața: ca „un sclav” care „tânjește după umbră”, ca „noaptea” care „se lungeşte şi mă satur de zvârcolire până în zori”, ca „zilele” care „trec mai repede decât suveica”. Sunt momente de viață umană. Pune problema bolii: este expusă suferința și efectele ei – lipsa de somn, tulburarea, neliniștea, singurătatea. Drama lui Iob este a fiecărui om credincios care suferă fără un motiv: „luni zadarnice şi nopţi de chin mi-au fost rânduite!” (v. 3). Iob a devenit simbolul omului care suferă, zdrobit de durere. Vorbește cu o mare amărăciune despre mizeria vieții: „când mă voi ridica?” (v. 4). Este rugăciunea omului disperat. Totuși, Iob nu se închide în sine însuși, ci continuă să vorbească cu Dumnezeu. Concluzia este amară: „aminteşte-ţi că zilele mele sunt o suflare” (v. 7). Iob se adresează lui Dumnezeu fără ca să-l pomenească, considerându-l autorul dramei. Rugăciunea se transformă în tânguială. Întrebarea se înalță la Domnul fără răspuns: de ce să sufăr eu? de ce? până când? Este tânguirea omului. Strigătul omenirii – lovită de durere – urcă neîncetat către Dumnezeu. Este una dintre cele mai amare vaiete! Iob îl caută pe bâjbâite pe Dumnezeul. La întrebarea despre sensul suferinței, Vechiul Testament nu are un răspuns suficient. Recunoaștem acest strigăt! Doar în Evanghelie Cristos se apleacă asupra mizeriei umane și o învinge prin moartea și învierea sa.
Apostolul Paul vorbește corintienilor (1Cor 9,16-19.22-23) și le explică motivele acțiunii sale în slujirea tuturor. Este pus în polemică cu diverși predicatori care aveau succes în Corint. Sfântul Paul afirmă că nu este o mândrie pentru el să predice Evanghelia: dar o necesitate. Verbul grecesc nu indică o necesitate internă, dar o putere externă care a căzut asupra lui: nu este posibil să scape de ea. Apostolul afirmă că este un vestitor al Evangheliei: „vai mie dacă nu vestesc evanghelia!” (v. 16). Domnul i-a încredințat vestea cea bună ca să o proclame pretutindeni și gratuit, cu maximă responsabilitate și disponibilitate, făcându-se slujitorul tuturor: „m-am făcut totul pentru toţi” (v. 22). Domnul îl face să simtă o putere mare și-l constrânge spre a împlini voința sa. Chemat la predicarea bucuriei, Paul își exercită misiunea sa cu generozitate răspândind Evanghelia fără să aștepte nimic ceva: nici o răsplată! El gândește că acesta este modul cel mai bun pentru a anunța Evanghelia, pentru că puterea sa de a transforma lumea se descoperă doar în solidaritate: „toate le fac pentru evanghelie, ca să am şi eu parte de ea” (23). Evanghelia are forța sa umanizată de solidaritate. Iar nouă ne este încredințată!
Evanghelistul Marcu (Mc 1,29-39) descrie ziua petrecută de Isus în Cafarnaum: e sâmbătă. Dimineaţă la sinagogă unde a vorbit „cu autoritate” și a eliberat un om stăpânit de duh necurat. Anunță că Dumnezeu este aproape. După-amiază este oaspete în casa lui Petru și Andrei. Intră în casă, iar „imediat” este informat despre soacra lui Petru care zăcea la pat cuprinsă de febră. Este „simbolul omenirii chinuite de tot felul de rele”, comentează sfântul Ieronim. Isus intervine: se apropie, o prinde de mână şi o ridică. Este vindecată. Petrece toată după-amiaza cu ei. Seara, după asfinţitul soarelui, când se termina ziua de odihnă, Sabatul, şi evreii puteau să lucreze, aduc la el bolnavii din cetate; tot Cafarnaumul este adunat în faţa ușii. „El a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli şi a scos mulţi diavoli” (v. 34). Isus intră în concretul vieții obișnuite; participă la realitatea vieții; se pune în slujba bolnavilor și celor posedați. Există un lucru pe care nu trebuie să-l uităm: nu acceptă să fie un sfânt care vindecă; scopul său este de a salva toți oamenii, pe toți cei pierduți. Nu toți sunt vindecați, dar sunt transformați de această întâlnire cu Domnul. Cristos nu a venit să elimine suferinţa, ci să ne răscumpere, să ne vindece de toată absurditatea, să dea un sens nou vieții; vrea să ne îndreptăm privirea spre viitor, spre Dumnezeu: este mâna întinsă a Domnului.
În zorii zilei următoare, când era încă întuneric, Isus, „sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga” (v. 35). Nu-l împiedica să i-a contactul cu Tatăl său din ceruri. În acest dialog cu Tatăl primește lumina pentru a înfrunta durerea omului.
Surprinzător este dialogul scurt: „Toţi te caută” (v. 37). Apostolii l-au căutat, dar au plecat în altă parte pentru a anunța Evanghelia. El le răspunde: „Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!” (v. 38). Răspuns surprinzător: el a venit ca să meargă „în altă parte!” Nu a venit pentru o singură mulţime, dar pentru toate mulţimile: duce mesajul său „peste tot”, tuturor; nu este prizonierul nimănui.
Isus nu-l înlocuiește pe om: îl călăuzește cu lumina cuvântului său, îl însoțește cu prezența sa, dar vrea ca omul să acționeze, să lupte pentru combaterea răului!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu