„Tributul” creștinului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (18 octombrie 2020)
Lecturi: Isaia 45,1.4-6; 1Tesaloniceni 1,1-5b; Evanghelia Matei 22,15-21; lecturi
Omilie
Învățătura acestei duminici are ca obiect împărțirea puterilor politice și religioase. În același timp, însă, se afirmă unitatea originii lor, din moment ce în Dumnezeu există izvorul fiecărei autorități de pe pământ. Suntem în ultimele duminici ale anului liturgic. Domnul tocmai a spus trei parabole destul de dure îndreptate împotriva fariseilor și conducătorilor din Israel. I-a exasperat Isus. Au început să-l spioneze și să-l prindă în vorbă. Domnul nu a dat răspuns fariseilor la provocările lor politice. Spune o adevărată învățătură despre originea divină a puterii. Cristos nu cade în capcană, ci intră în inima problemei: trebuie să luăm act de puterea celor care ne guvernează, dar mai presus de toate să-i recunoaștem drepturile lui Dumnezeu atât în politică, cât și în orice alt domeniu al vieții personale și publice. Astăzi liturgia începe un text din Isaia dedicat lui Cirus. Oracolul îl prezintă pe marele împărat ales de Dumnezeu ca să fie instrument de realizare a mântuirii poporului evreu. Dumnezeu își dezvăluie putere asupra națiunilor: „Eu sunt Domnul şi nu mai este altul”. Apostolul Paul descrie virtuțile teologale: credința, iubirea și speranța. Acesta este „tributul” creștinului în fața lui Dumnezeu.
În prima lectură (Is 45,1.4-6) –
luată din cartea lui Deutero-Isaia [Is
40-55] – Cirus, noul rege al Persiei (557-529 î. C.) devine instrument a lui
Dumnezeu pentru edificarea Israelul. Cucerind Babilonul, anexează posesiunile caldeilor
(Siria, Fenicia și Israel), dă libertate la toate popoarele prin edictul său
[din 538 î. C.], inclusiv evreilor. Istoria mântuirii este în mâinile lui Dumnezeu
care acționează și se servește de Cirus, un păgân, departe de credință. Este de
ajutor să înțelegem măreția lui
Dumnezeu: „Eu sunt Domnul şi nu mai este altul, în afară de mine nu este
Dumnezeu” (v. 5). Yahve conduce istoria, adesea în mod neașteptat: Cirus este
un străin, dar Domnul se servește de el pentru ca poporul evreu să se
întoarcă din exil și face să se reconstruiască Templu din Ierusalim. Nimic nu
poate fi obstacol pentru a realiza planul de mântuirea a lui Dumnezeu! Cirus a
devenit omul providenţial: „te-am chemat pe nume; ți-am dat un titlu”. Rege păgân, nu
l-a cunoscut pe Dumnezeu: „Eu te-am
încins, deşi tu nu mă cunoşteai” (v. 5). El l-a „uns” [l-a ales].
Termenul este dat lui Mesia. E o îndrăzneală incredibilă: Domnul l-a ridicat pe
Cirus ca Mesia, adică mântuitor al poporului! Evreii distruși şi umiliți își va
regăsi demnitatea şi strălucirea sub Cirus. Dumnezeu se servește de un rege
păgân pentru a realiza proiectul de mântuire.
În lectura a doua citim cel mai vechi document din Biserica de la origini din Noul Testament. Paul întâlnește pe tesaloniceni în a doua călătorie misionară (Fap 17,1-10), după ce a coborât din barcă în Europa. Scrie din Corint în anul 51 (1Tes 1,1-5b) creștinilor din Tesalonic. Ei trebuie să înfrunte ostilitățile conaţionalilor iudei ce a făcut o opoziție feroce. De aceea se îndreaptă spre păgâni care primesc vestea cea bună convertindu-se la Isus. Credința lor a fost pusă la încercare. Efortul lor nu a fost în zadar. Recunoaște că nu numai cuvântul lucrează, ci și puterea Duhului Sfânt ce este capabilă să dea forță și vigoare celor slabi. Apostolul nu putea să se întoarcă la ei. Îl trimite pe Timotei pentru a evalua situația. Timotei, întorcându-se de la Tesalonic, poartă vești bune. Paul le scrie o epistolă felicitându-i pentru perseverența lor în dificultăți; descoperă credința activă, iubirea matură, speranța statornică a creștinilor din Tesalonic, capitala Macedoniei și al doilea oraș al Greciei. Termenul grecesc vorbește despre strădania credinței, statornicia iubirii și răbdarea speranței în contradicții și contestații (v. 3). În Isus, credincioșii au primit „har și pace” de la Dumnezeu (v. 1), adică de la milostivirea Domnului. Iniţiativa aparţine lui Dumnezeu. Misiunea Bisericii este de a răspândi Evanghelia… Acesta este spirit bisericii din Tesalonic: crește și se întărește devenind sămânța milostivirii lui Dumnezeu. Acesta este „tributul” creștinului: credința, speranța, caritatea!
În Evanghelia după Matei (Mt 22,15-21), vedem cum farisei alături de susţinătorii lui Irod Antipa – tetrarhul Galileei, supuşi puterii romane – s-au pus de acord pentru a-i întinde o capcana lui Isus. Încep prin cuvinte lingușitoare: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu” (v. 16). Este definit ca învățător al adevărului. Această limbă măgulitoare se transformă într-un complot împotriva Domnului: „Este permis sau nu a da tribut Cezarului?”
Să analizăm contextul istoric. Fariseii și irodienii se unesc împotriva lui Isus căci i-a supărat pe amândoi. Ciudată alianță. Fariseii consideră ca o nelegiuire ocupația romană, în timp ce irodienii susțin pe Irod Antipa, supus împăratului Tiberiu. Sunt de acord să distrugă orice autoritatea și faimă lui Isus care cu predicarea și atitudinile sale înnoitoare cuceresc lumea. Autoritățile religioase [fariseii] și civile [irodienii] își pierd prestigiul și importanța. Este necesar, spun ei, să-l împiedice. Ei o fac punându-i capcana tributului lui Cezar. Îl întreabă dacă este permis să-i plătească taxe lui Cezar. Este o sensibilitate religioasă: plătind impozite Romei însemna că recunoaștere dependența și acest lucru părea să ofenseze supremația lui Dumnezeu. Mai mult decât un discurs economic este un discurs religios. Întrebarea se pune: să asculți de Roma, de Cezar sau de Domnul? Dacă Isus ar fi răspuns că trebuie să ascultăm de Dumnezeu s-ar opune Romei și, prin urmare, ar fi arătat ostentație puterii romane și celor care îi sprijineau [irodienii]. Dacă ar fi răspuns să ascultăm de Cezar, s-ar opune majoritatea oamenilor, care nu suportau dependența de Roma. Vor să-l prindă pe picior greşit. Domnul se afla într-o răscruce de drumuri care l-ar putea compromite. Întrebarea lor nu vine din dorinţa de a şti; nici nu-i interesează adevărul; vine din răutate – se numește „ipocrizie”: „Isus, cunoscând răutatea lor, le-a zis: «Ipocriţilor, de ce mă ispitiţi?»” (v. 18). Din răutate [în limba greacă poneria], răutate conştientă, şmecheră. Este logica vieţii. Al doilea termen este ipocrizie: şarlatan, escroc, înșelător. Din punctul lor de vedere strategia este învingătoare.
Să venim la actualitatea spinoasă. Întrebându-l pe Isus despre plătirea tributului, adversarii speră să-l compromită în fața autorităților romane. Dar Domnul îi constrânge să iasă din ipocrizie și să recunoască drepturile lui Dumnezeu. La vederea dinarului, Cristos face aluzie la imaginea gravată pe monedă: „Daţi-i Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” (v. 21). Fariseii sunt dezamăgiți. Isus nu răspunde la provocare. Trebuie să decidă singuri: sau împotriva lui Dumnezeu sau pentru el. Răspunsul este deranjant pentru ascultători.
Creștinul este chemat să se angajeze în realitățile umane și sociale fără a contrapune pe Dumnezeu cu Statul. Astfel este o atitudine fundamentalistă! Credinciosul privește spre realitate cu ochii lui Dumnezeu pentru a trăi viața în plinătate, răspunzând cu curaj la provocările sale. Învățătura pe care putem să o primim din Evanghelia de astăzi este aceea de a repeta distincția dintre Stat și Biserică și de a afirma că este esențial să știm să distingem ce este a „Cezarului” și ce este a lui Dumnezeu. Primatul, în orice realitate, este legat de Dumnezeu!
bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu