Adevărata convertire – să-i spunem „da” lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (27 septembrie 2020)
Lecturi: Ezechiel 18,25-28; Filipeni 2,1-11; Evanghelia Matei 21,28-32; lecturi
Omilie
Dumnezeu ne oferă tuturor posibilitatea de a ne schimba viața. Tema este pusă de lecturile biblice: se referă la ascultare, nu aceea militărească reducând la pura executare, dar prinde rădăcini într-un raport personal cu Domnul și o conștiință luminată de valori. Prima lectură subliniază semnificația acțiunilor umane de responsabilitate personală față de datoriile alianței. Evanghelia conține o parabolă pe care Cristos le-o povestește clasei conducătoare arătând un model de ascultare care se potrivește așteptărilor lui Dumnezeu. Este parabola „celor doi fii”. Domnul cere poporului să se întrebe asupra legăturii vieții lor cu Dumnezeu. Fiilor care nu au voit să muncească în „via Domnului” le este dată posibilitatea să-și schimbe viața. A doua lectură prezintă imaginea ascultării lui Cristos. Domnul nu ne vrea executori, ci căutători de prietenie: „aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cuget”. Acesta este mesajul de speranță pe care îl prezintă liturgia de astăzi: adevărata convertire a inimii.
Prima lectură (Ez 18,25-28) este dedicată responsabilității personale. Fără a nega responsabilitatea „colectivă”, Ezechiel afirmă simțul de răspundere a fiecăruia dintre noi care se face drept sau vinovat în fața lui Dumnezeu. Profetul însoțește poporul împrăştiat într-o țară păgână, în exilul babilonic (587-538 î.C.). Deportarea se prelungeşte. Copiii se plâng împotriva lui Dumnezeu pentru că – aşa gândesc ei – trebuie să plătească pentru vinovățiile părinţilor care nu au fost comise de ei: străbunii noștri au păcătuit și noi purtăm consecințele. Este un proverb în Israel: „părinţii au mâncat aguridă, şi dinţii s-au strepezit” (Ez 18,2). Este acuzat Dumnezeu. „Voi ziceţi: «Calea Domnului nu este dreaptă». Ascultaţi, voi, casă a lui Israel: oare calea mea nu este dreaptă? Sau poate căile voastre nu sunt drepte” (v. 25). Critică pe Dumnezeu, judecă după vederile lor înguste! Profetul explică că lucrurile nu stau aşa cum gândesc ei: fiecare este chemat să răspundă cu propriile acțiuni, fie bune, fie rele. Amintește despre responsabilitățile sale. Omul drept poate să greșească și să se piardă; după cum cel păcătos își schimbă viața și se poate mântui. Eliberarea de păcat va fi ștearsă prin convertire: „dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o şi face dreptate şi judecată, acela îşi va face sufletul să trăiască” (v. 27). Noțiunea de „convertire” este strict personală și se exprimă aici cu claritate. Mai puţine judecăţi temerare şi mai multe fapte de dreptate. Mesajul lui Ezechiel este mângâietor: „nu”-ul dat de om lui Dumnezeu este întotdeauna plin de consecințe, dar nu este definitiv, nu este niciodată ultimul cuvânt. Vestea este pozitivă: chiar și în situația actuală de nefericire și de exil este posibil să găsim viața. Chiar și pentru cei răi, este un viitor nou, deschizându-se pentru totdeauna. În orice moment poate deveni un „da”: „pentru că a văzut şi s-a întors de la răutatea pe care a comis-o, el va trăi şi nu va muri” (v. 28). Suntem chemaţi cu toţi de a ne orienta viața spre Domnul.
În a doua lectură (Fil 2,1-11) sfântul Paul prezintă comunitatea din Filipi care era bună; dar, ca în toate comunitățile, era și invidie printre creștini, vrând să facă pe stăpânii în impunerea voinței lor. Apostolul ne dă câteva recomandări în privința convertirii: „faceţi-mi bucuria deplină: să gândiţi la fel, să aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cuget! Să nu faceţi nimic din ambiţie sau din laudă deşartă, ci, cu umilinţă, fiecare să-l considere pe celălalt mai presus de sine” (v. 2-3). Care este sentimentul „izvor” pentru toate celelalte virtuți? Umilința, generozitatea, gratuitatea, dăruirea! Pentru a impresiona mai bine această învățătură în mințile și inimile locuitorilor din Filipi, Paul prezintă exemplul lui Cristos, citând un imn care surprinde și stârnește admirație; e foarte cunoscut în multe comunități creștine din primul secol. El vorbeşte despre viaţă, umilința şi chiar „înjosirea” lui Isus, pe care îl dă ca exemplu: Cristos, „fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (v. 6-8). Isus „s-a despuiat”, s-a umilit. Aceasta este calea: umilința care permite să coboare în adâncurile păcatului. Acolo îl întâlnim pe Domnul! În a doua parte a imnului cântă gloria lui Cristos, care a fost înălțat (v. 9-11): Tatăl l-a înviat; i-a dat putere și stăpânire asupra oricărei creaturi. Întreaga omenire se va uni cu el și din acel moment proiectul lui Dumnezeu s-a împlinit. Modelul nostru trebuie să fie acela al lui Isus: s-a făcut mic, ca unul dintre noi. A căutat prietenia oamenilor trăind aceeași sentimente. Sfântul Paul a înțeles când a scris: „pentru mine a trăi este Cristos” (Fil 1,21). A acceptat moartea din iubire față de fraţii. Este un stil de viață. Sunt alegerile sale: umilință și ascultare! Ascultarea înseamnă umilință, apropierea de alții, slujire! Este o convertire: a ne schimba viața!
Evanghelia (Mt 21,28-32) ne cere să ne încredem în Dumnezeu până la ultima posibilitate. Astăzi ne prezintă o a doua parabolă a lucrătorilor viei. Via este simbolul împărăţiei lui Dumnezeu. Sunt încercări ale lui Isus de a deschide ochii poporului care nu se încredea în el. Clasei conducătoare a lui Israel – adică arhiereilor şi bătrânilor poporului – li se adresează Cristos: „ce părere aveţi?” Până acum v-aţi dat mereu cu părerea despre Dumnezeu şi despre mine; acum intraţi în voi înşivă. Daţi-vă o părere despre voi! Nu-l mai judecaţi pe Dumnezeu şi căile sale. Confruntaţi-vă cu adevărul fiinţei voastre! Un tată intenționează să-și trimită pe cei doi fii să lucreze în via familiei. Primul refuză sec: „Nu vreau!”, dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. Împlineşte ce i-a spus tatăl său și lucrează în vie. Al doilea, mai subtil, se declară imediat disponibil: „Da, Doamne!”, dar nu face ce i-a spus tatăl. Dintre aceşti doi fii, voi, cu care vă identificaţi? Răspunsul corect a fi: „Niciunul!” De fapt, nici măcar primul nu a făcut în întregime voința! Ascultătorii au răspuns: „Primul” (v. 31). Cu toate acestea, Isus afirmă că fiul indolent, nepăsător, scos din lene, a „făcut” ceea ce tatăl dorea. Vede într-un mod nou via, pe tatăl său și ascultarea. Via nu este a tatălui, ci e via noastră. Tatăl nu este „stăpânul”, ci e un cultivator care face vinul bun pentru a sărbători cu toată casa. Da, convertirea face parte din credință!
Mesajul parabolei este clar: nu contează cuvintele, ci contează acţiunea, faptele de credință, convertire: „i-a părut rău şi s-a dus”, chiar fără entuziasm. Isus se adresează clasei conducătoare, adică experţilor în religie. Mai întâi spun „da” voinţei lui Dumnezeu, apoi nu se duc. Astfel, Domnul încheie parabola cu cuvinte drastice: „Vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el, însă vameşii şi desfrânatele l-au crezut” (v. 31-32). Tradusă în limbajul timpului: afirmaţia că există oameni care suferă din cauza păcatelor; au dorinţa profundă după o inimă „mai bună”. În ciuda greșelilor și a întârzierilor, Dumnezeu crede în noi întotdeauna. În timpul sfintei Liturghii spunem sau cântăm „amin”, ceea ce înseamnă „da”. Adevărata convertire: să-i spunem „da” cu bucurie lui Dumnezeu. Este mângâietor, pentru că la Domnul nu este condamnare, ci promisiunea unei vieți noi! Aici Dumnezeu vrea să aducă toți oamenii, inclusiv pe cei care sunt departe de el. Astfel Domnul oferă posibilitatea de a ne schimba viața!
bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu