Euharistia
satură foamea de Dumnezeu
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (12 august 2018)
Omilie
Pâinea din cer pe care o promite
Isus mulțimii este Euharistia pe care o celebrăm; ea dă putere pentru a face
viața noastră mai bună. Lecturile biblice din duminica de astăzi propun
reflecției noastre misterul Euharistiei. Isus se prezintă ca ţinta finală a
vieţii omului. El satisface nevoile şi dorinţele noastre cele mai profunde. Pâinea
materială încearcă să astâmpere foamea din trupurile noastre, după cum mana potolește
foamea evreilor din pustiu. Euharistia satură foamea inimii umane după
Dumnezeu: „eu sunt pâinea vieţii”, „eu sunt pâinea coborâtă din cer”. Isus ne
introduce în misterul lui Dumnezeu care iubește toate creaturile și care în
sacramentul Euharistiei se face prezent lor.
Prima lectură luată din Cartea întâia a Regilor (1Re 19,4-8) prezintă un moment dramatic
din viața profetului Ilie, persecutat de regina feniciană Isabela, soţia
regelui Ahab, care domnește peste Israel. Ilie este original din Tișbe, din
Galaad, acum în nordul Iordaniei. Își exercită misiunea în anii 875 și 850
înainte de Cristos. După ce a masacrat patru sute cinzeci de preoții a lui Baal,
zeul canaanean al ploii și al fertilității, pe muntele Carmel (1Re 18,20-40) – aceasta nu i-a cerut-o
Dumnezeu – fidel misiunii sale profetice, este constrâns să fugă în deșert cale
de o zi. Pustiul „este un loc unde domnesc instabilitatea şi nesiguranţa – în
deşert nu este nimic – unde lipseşte apa, lipseşte hrana şi lipseşte adăpostul.
Deșertul este o imagine a vieţii umane […]. Această nesiguranţă generează în om
nelinişti primare. […]. Pustiul provoacă aceste nelinişti” (papa Francisc, Audiența generală [8 aug. 2018]). Este momentul
de criză a chemării sale, a pierdut simțul lui Dumnezeu, care pare că a intrat
în tăcere, căci ajunge până la panică: îi cere Domnului să moară. Dar îngerul lui
Dumnezeu îl readuce pe Ilie pe căile acestei lumi. În extremă slăbiciune
găsește ajutor la Domnul. „Un înger […] i-a spus: «Ridică-te şi mănâncă!»” (v.
5). Și i-a dat „o turtă coaptă pe pietre şi un urcior cu apă” (v. 6). Pâinea care
hrănește, apa care întărește! Și „cu puterea acelei hrane, a mers patruzeci de
zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb” (v. 8). O fugă
care se transformă într-un pelerinaj la izvoarele Bibliei amintind de deșertul Sinai,
locul de naștere a poporului evreu. Acolo, într-o zi, s-a născut poporul
eliberat, acolo se naște astăzi noul profet a lui Israel, primind și îmbrățișând
cu reînnoită energie învățăturile Domnului [Tôràh]
și să le predice lui Israel. Episodul trimite la pâinea euharistică…
Pâinea pe care o dă Domnul este în
vederea unui drum în iubire. „Fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători,
iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat în Cristos!” (v. 32),
ne îndeamnă sfântul Paul în lectura a doua de astăzi (Ef 4,30–5,2). Apostolul scriind creştinilor din Efes le cere – în
finalul scrisorii sale – „viaţa nouă” a celor botezați: „nu-l întristaţi pe
Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu cu al cărui sigiliu aţi fost însemnaţi pentru
ziua răscumpărării!” (v. 30). Drama necredinței și a păcatului s-a dezvoltat
într-un catalog de șase vicii care ruinează relațiile cu aproapele: „orice
amărăciune, furie, mânie, răcnet, blasfemie şi orice răutate” (v. 31). Paul opune
o scurtă listă de virtuți bazate pe iubire: ne cere tuturor să umblăm în
iubire, să imităm iubirea lui Dumnezeu Tatăl care în Fiul său ne-a arătat
semnul cel mai pregnant al comuniunii sale cu oamenii: „Cristos ne-a iubit pe
noi şi s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă şi jertfă de bună
mireasmă! (v. 2). Apostolul definește acest stil de viață: intimitatea lui
Dumnezeu – „fiți imitatorii lui Dumnezeu” (v. 1).
În Evanghelia după Ioan (In 6,41-51) Euharistia este un „mister” pe care l-a vestit Isus în „semnul” înmulțirii pâinilor și explică acum oamenilor semnificaţia acelui „semn” într-o cateheză sau un discurs făcut în sinagoga din Cafarnaum, iar Nazaretul este la zece kilometri. Criza de credință este exprimată prin verbul „a murmura”: „iudeii murmurau împotriva lui Isus, pentru că spusese: «Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer»” (v. 41). Ascultați, ce sfidare! Este un om! Necredința acum se îndreaptă împotriva întrupării lui Cristos, împotriva scandalului umanității sale. În faţa afirmării lui Isus, iudei reacţionează protestând şi murmurând. Nu reușesc să fie convinși de originea sa divină. Aspectul său pământesc – „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem?” (v. 42) – devine în ochii lipsiți de credință o piedică pentru a intui în „fiul lui Iosif” pe Fiul lui Dumnezeu. Este scandalul întrupării...
În faţa murmurărilor evreilor, Isus nu
se sustrage scandalului, nici nu-l atenuează. Cristos nu discută, dar afirmă: „Eu
sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer” (v. 51). Dialogul există și încă
și răbdarea lui Dumnezeu… Nu este pâinea lui Moise cea care dă viaţă lumii:
„părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit” (v. 49). Isus – şi numai
Isus – este „pâinea vieții”, adică revelația, Cuvântul, înţelepciunea de care
omul îi este foame. Iudeii nu contestă că Dumnezeu poate să dea „pâinea
vieții”, dar sunt de-a dreptul uimiți că Isus poate să spună despre sine: „eu
sunt pâinea vieții”. Aceasta este alegerea lui Dumnezeu: înainte de a fi un
mister de neînțeles pentru minte, este un mister de iubire. Oamenii nu au
nevoie de eforturi supraumane pentru a înțelege ceva din cer… Toți, mari și
mici, înțelepți și neștiutori, sfinți și păcătoși, toți pot să se apropie de
Dumnezeu prin trupul și cuvintele lui Isus – da, a fiului lui Iosif din Nazaret
și al Mariei. În fața refuzului iudeilor Isus dezvăluie originea şi condițiile
credinței din Dumnezeu: de două ori ne-o repetă – „nimeni nu poate să vină la
mine dacă nu-l atrage Tatăl” (v. 44), „oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl
vine la mine” (v. 45). Izvorul credinţei în Cristos este iniţiativa Tatălui: credinţa
este darul său. Condiția cerută omului este ascultarea: a asculta și a se lăsa
instruit.
Este interesant să notăm expresia
finală: „iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (v.
51). Isus ni se dăruieşte drept pâinea
vieţii, nu numai prin credinţă, ci şi prin Euharistie, hrănind astfel întreaga
noastră fiinţă. Credinţa şi Euharistia refac fără încetare puterile noastre în
strădania de a ajunge la Dumnezeu.
Cel care a înmulţit pâinile este
Isus, „noul Moise”. El îi hrăneşte pe toţi cei care vin la el cu credinţă. El
este izvorul vieţii veşnice pentru toţi cei care se apropie de Euharistie şi
primesc darul său. El este pâinea cea vie care îi pune pe oameni în comuniune
cu Dumnezeu…
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu