Apropiați-vă
de Euharistie
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (31 mai 2018)
Lecturi: Exod
24,3-8; Evrei
9,11-15; Evanghelia Marcu
14,12-16.22-26; lecturi
Astăzi celebrăm sărbătoarea Corpus Domini după terminologia latină,
adică Trupul și Sângele lui Isus Cristos. Să amintim că cuvântul „trup” nu are
semnificația de azi. În lumea Bibliei, nu înseamnă numai corpul fizic, dar
toată întreaga persoană. Este o invitație de a reflecta despre Euharistie în
viața noastră. Inima omului are nevoie să-l întâlnească pe Dumnezeu. Dumnezeu a
venit înaintea lui prin întrupare Cuvântului și prin invitația personală la
banchetul euharistic. În lecturile biblice am ascultat cum Domnul a legat
strâns o alianță cu oamenii, mai întâi cu poporul ales prin Moise și apoi cu
Fiul său Isus Cristos. Este Noua Alianță: jertfa Sfintei Liturghii, adică Euharistia.
În prima lectură luată din Cartea Exodului (Ex 24,3-8) există unele lucruri de surprinzătoare! În primul rând
aceste lucruri sunt foarte departe de noi și apoi insistenţa pe sânge: „sângele
Alianței”. Vedem poporul evreu adunat înainte lui Moise. Este
istoria unui Dumnezeu care face alianță cu poporul său, pelerin în deșertul asprul
al Sinaiului. Această alianţă este simbolizată de sângele vărsat pe altar apoi
peste mulțime. Altarul este simbolul lui Dumnezeu; în fața lui stă adunat
Israelul. „Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: «Iată sângele
alianţei pe care a făcut-o Domnul cu voi potrivit tuturor acestor cuvinte»” (v.
8). Sângele jertfei este semnul de viață și de legătură familială cu Dumnezeu. Știm
că sângele este viață. Fără cunoaşterea exact a rolului său, oamenii au văzut
că pierderea sângelui conduce la moarte. În prezent, vedem că sângele dăruit
poate salva o viaţa. Sângele este purtător de viață. Este un pact de viață care
leagă pe Dumnezeu cu poporul său într-o unică existență de fidelitate și de
iubire. De aceea urmează consimțământul poporului: „Tot ceea ce a spus Domnul,
vom face şi vom asculta” (v. 7). Dumnezeu și omul au dorința reciprocă de
comuniune, de apropiere.
Lectură a doua, luată din Scrisoare către Evrei (Evr 9,11-15), se adresează creştinilor
care au rămas fascinați de cultul sacrifical ebraic. Regretau că nu au găsit
această splendoare în celebrările creștine. Dar ritul stropirii cu sânge a fost
aplicat morţii lui Cristos ca jertfă de răscumpărare. Adevăratul dar al
sângelui curs din trupul torturat și răstignit al lui Isus ne face să
participăm la însăși viața lui Dumnezeu. Cristos este adevăratul preot și
jertfa de pe cruce ce ne-a smuls din ghearele celui răul propunându-ne să trăim
în iubirea sa. „Cristos […] a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta
sfintelor […] cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică” (v. 12). Aceasta
este adevăratul sacrificiul: cel de pe cruce. La fiecare Liturghie noi asistăm
„în mod direct” la momentul în care Isus și-a dat viața sa pentru noi. Este victoria
vieții asupra morții, a tuturor relelor și ne-a făcut fii lui Dumnezeu. Ne-a
chemat să formăm Biserică sa și noi primim din roadele sale.
În Evanghelia după Marcu (Mc
14,12-16.22-26) Isus ne vorbește despre Cina cea de Taină în seara de Joia
Sfântă. Grija cu care a pregătit celebrarea ultimei sărbători a Paştelui
dovedeşte că Isus era conştient de importanţa momentului. Citind relatare
remarcăm un punct care trece neobservat. Discipolii nu spun: „pentru a mânca
Paștele” dar „pentru ca tu să mănânci
Paștele”, ca și cum cina pascală ar fi fost Isus singur (cf. J. Compazieu). Pentru evanghelist există
o modalitate de a lega cina pascală ebraică de Cristos. În timp ce mâncau, Isus
a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a spus: „Luaţi,
acesta este trupul meu!” (v. 22). „Acesta este sângele meu, al alianţei, care
se varsă pentru mulţi” (v. 24). Această cină devine aceea a lui Isus: „Este trupul
meu… Este sângele meu”. Ritul alianței Vechiului Testament este reluat; dar
adevăratul miel pascal ucis şi mâncat este însuși Isus Cristos. Sângele lui a fost vărsat pentru a semna noua
alianță al lui Dumnezeu cu noi. Datorită morţii lui Isus, putem acum să ne
adresăm Tatălui cu încredere. Suntem păcătoşi, dar îi putem spune lui Dumnezeu:
„Fiul tău, Isus Cristos, ţi-a oferit pentru noi această jertfă: primeşte-ne
cu îndurare!”.
Să nu uităm, Euharistia este
„sacrificiul întregii Biserici”. Aceasta ne este amintit de la ofertoriu. Acest
sacrificiu nu este numai al acestei adunări al bisericii prezente. Prin această
adunare, toată Biserică a înălțat rugăciunea sa spre Domnul. Și când preotul
spune înainte de împărtășanie: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul
lumii”, el se adresează nu numai credincioșilor prezenți ci lumii întregi. În
acest mare mister al Euharistiei, există un punct important pe care nu trebuie
să-l uităm: știm că în momentul consacrării pâinea și vinul devin trupul şi
sângele lui Cristos. Dar mai presus de toate, Domnul vrea ca lumea noastră să fie
consacrată. El vrea ca noi înșine să o umplem de această prezență. Acest dar nu
este numai rezervat celor adunați în biserică. Este pentru toți. Isus a fost
trimis în lume nu pentru a o judeca ci pentru a o salva (cf. J. Compazieu).
Poate aţi auzit de lucrarea
Un rabin vorbeşte cu Isus, scrisă de
rabinul american Jacob Neusner, căruia papa Benedict al XVI-lea i-a dedicat un
capitol important în lucrarea sa Isus din
Nazaret. Este impresionant schimbul de idei pe care rabinul, după
întâlnirea cu Isus, îl are cu învăţătorul lui la sinagogă. Învăţătorul
întreabă: „A lăsat ceva deoparte din Torah
acest Isus al tău?” Rabinul a răspuns: „Nimic”. Învăţătorul reia:
„Atunci, a adăugat ceva?” Rabinul Jacob a afirmat: „Da, pe sine însuşi”. Isus s-a
lăsat pe sine însuși în Euharistie.
Închei cu invitaţia pe care
sfântul Ambroziu o adresa credincioşilor săi de la Milano: „Apropiaţi-vă de el
şi săturaţi-vă: el este pâine. Apropiaţi-vă de el şi beţi: el este izvor.
Apropiaţi-vă de el şi înseninaţi-vă: el este lumină. Apropiaţi-vă de el şi
deveniţi liberi: unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea. Apropiaţi-vă
de el şi scăpaţi de lanţuri: el este iertarea păcatelor. Vă întrebaţi cine este?
Ascultaţi ceea ce spune el însuşi: «Eu sunt pâinea vieţii. Cine vine la mine nu
va mai flămânzi şi cine crede în mine nu va înseta niciodată»” (Sf. Ambroziu, Commento
al salmo 118/2, Biblioteca Ambrosiana Milano, Città Nuova, 1987, 268-269).
Să facem rugăciunea preotului înainte de împărtăşanie: „eliberează-mă
prin acest preasfânt trup şi sânge al tău de toate fărădelegile mele şi de
toate relele şi fă să ţin întotdeauna poruncile tale şi nu îngădui să mă
despart vreodată de tine!”
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu