Rugăciunea celor ce au nevoie să fie iubiți de Domnul
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (13 mai 2018)
Lecturi: Faptele Apostolilor
1,15-17.20a.20c-26; 1Ioan
4,11-16; Evanghelia
Ioan 17,11b-19; lecturi
Omilie
Această duminică poate fi numită
duminica rugăciunii. Se situează în perioada când apostolii, după îndemnul lui Cristos,
aşteptau venirea Duhului Sfânt, fiind stăruitori în rugăciune cu Maria, Mama
lui Isus.
În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 1,15-17.20a.20c-26) ne arată pe
apostoli rugându-se pentru ca Dumnezeu să-l arate pe cine voiește să-l
înlocuiască pe Iuda Iscarioteanu. Propunerea lui Petru ca numărul apostolilor
să fie completat cu doisprezece a fost bine primită toți apostolii, cu Maria şi
alţi discipoli: „mulţimea celor adunaţi în acel loc era cam de o sută douăzeci
de persoane” (v. 15). În puține cuvinte Petru a fixat calitățile cerute pentru a
fi apostol: să fi fost aproape de Isus, „începând de la botezul lui Ioan până
în ziua în care a fost înălţat de la noi, să devină martor al învierii lui
împreună cu noi” (v. 22), pentru că învierea din morți este mesajul cel nou
adresat oamenilor. Comunitatea a prezentat doi candidaţi: pe Iosif, numit şi
Iustus, şi pe Matia. Se roagă Domnului să-l arate pe cel ales. Au tras la sorţi,
şi astfel, a fost ales Matia. În mentalitatea epocii tragerea la sorți este a
pune alegerea în mâinile lui Dumnezeu, unicul arbitru al alegerii pentru că este
singurul cunoscător al inimilor. Glasul lui Matia s-a adăugat la ceilalți unsprezece
martori ai Domnului proclamând vestea lumii întregi că Isus a înviat cu
adevărat.
În a doua lectură luată din Scrisoarea întâia a sfântului Ioan (1In 4,11-16) fraza centrală este: Tatăl
l-a trimis pe Fiul său ca Mântuitor al lumii. Gândirea lui Ioan este
următoarea: Dumnezeu este iubire. Isus a venit în lume pentru a revela
oamenilor fața iubitoare a Tatălui. Cei ce cred în el primesc pe Duhul Sfânt și
devin la rândul lor izvoare de iubire. Totul pleacă de aici. Un copil care n-a
fost iubit nu va şti să iubească la rândul său, va fi agresiv, distrugător.
Întrucât Dumnezeu ne-a iubit, „și noi suntem datori să ne iubim unii pe alţii”
(v. 11). Este imposibil al iubi pe Dumnezeu fără a-i iubi pe toţi fraţii
noştri. După gesturile noastre de iubire, împărtășire și solidaritate, vom fi
recunoscuți ca discipoli ai lui Cristos. „Unii pe alţii” vrea să spună că noi avem o
relaţie cu cei din casă, cu colegii noştri, cu vecinii noștri. Apostolul Ioan
se gândeşte mai ales la micile comunităţi creştine ameninţate de diviziuni. El
subliniază: „Dumnezeu este Iubire!” El este însăși iubirea în persoană. Aceasta
nu o putem şti de la noi înşine: Duhul ne deschide ochii inimii. Este Duhul de
care el ne-a făcut parte.
În Evanghelia după sfântul Ioan (In
17,11b-19) citim un fragment din cea de-a doua parte din marea rugăciune a lui
Isus – numită sacerdotală – rostite de Cristos la Cina cea de Taină, înainte de
a pleca din această lume la Tatăl său, după ce şi-a încheiat misiunea pe
pământ, chiar înainte de a muri la cruce. Este rugăciunea fierbinte,
testamentară a lui Isus către Tatăl, de a duce la bun sfârşit lucrarea de unire
a tuturor ucenicilor care cred în numele său şi participă la una şi aceeaşi realitate
care este Euharistia adică Sfânta Liturghie.
Am ascultat rugăciunea a lui Isus.
Preocuparea lui cea mare nu este de a ști cum este organizată Biserica, nici
cum sunt celebrate sacramentele. El ştie că în ceea ce se va pune în practică
nu este perfect, dar nu aceasta este ceea ce îl preocupă cel mai mult. Marea sa
problemă este să rămână uniți: „păstrează-i […]
ca ei să fie una ca şi noi!” (v. 11). Această rugăciune ne arată
unitatea dintre Dumnezeu: Tată şi Fiu. Prima consecinţă benefică a protecţiei Tatălui
faţă de cei care cred este unirea lor profundă şi modelată de unitatea Tatălui
şi a Fiului.
Dumnezeu este prieten al
oamenilor, coboară din cer ca să se adapteze la pasului lor, se amestecă
printre lume, lucrează cu cei care muncesc, se apropie de cei împovăraţi şi
dezmoşteniţi. Este o imagine familială a lui Dumnezeu aproape de oameni. Acesta
este chipul Domnului: corespunde evangheliei. Să înțelegem bine: marea misiune a
discipolilor lui Isus este de a fi martorii autentici ai lui Dumnezeu printre
oameni. Suntem trimiși de Cristos pentru a comunica lumii iubirea care este în
Dumnezeu. Trăsătura proprie a iubirii este de a se împărtăşi: este nevoie de a
fi comunicată, dăruită, răspândită. În lumina acestui dar poate fi înţeleasă
viaţa apostolilor, mărturia, istoria lor. Întrucât au stat în comuniune cu Isus,
apostolii devin martori ai împărăţiei lui Dumnezeu. Au fost iubiţi de Cristos,
acum pot merge pe drumurile lumii purtând iubirea sa mântuitoare la toţi
fraţii.
Pentru a realiza această unitate,
ni se cere să ne adunăm în jurul lui Cristos şi de a ne uni în rugăciunea sa. Să
nu așteptăm până când vom fi desăvârșiți pentru a ne întoarce la el. Ştim bine
fragilitatea și păcatul nostru. Tocmai Isus ne îndeamnă să rămânem în lume, să
facem lumea rodnică, să iubim aspectele luminoase ale vieții: „Nu te rog ca
să-i iei din lume” (v. 15). Atunci să ne unim în rugăciune pentru unitatea și
fidelitatea Bisericii. Să primim iubirea lui Dumnezeu care transformă întreaga
noastră viață. El însuși s-a rugat pentru noi ca să devenim iubire: „păstrează-i
în numele tău pe cei pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi!” (v. 11).
Această chemare la rugăciune ne
îmbucură pe noi, cei păcătoși, având nevoie de milostivirea Domnului.
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu