sâmbătă, 2 iulie 2016

† Duminica a 14-a de peste an (C): Anunțul „bucuriei Evangheliei” [3 iulie 2016]



 
Evanghelia Luca 10,1-12.17-20: În acel timp, Domnul a ales alţi şaptezeci şi doi şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el şi le-a spus: „Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători în secerişul lui! Mergeţi! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor! Nu luaţi nici pungă, nici desagă, nici încălţăminte şi nu salutaţi pe nimeni pe drum. În casa în care intraţi spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!» Şi dacă acolo este vreun fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi.  Rămâneţi în casa aceea; mâncaţi şi beţi ceea ce vor avea, căci vrednic este lucrătorul de plata sa! Nu vă mutaţi din casă în casă!  Când intraţi într-o cetate şi vă primesc mâncaţi ceea ce este pus înaintea voastră, vindecaţi bolnavii din ea şi spuneţi-le: «S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu!» Dar, dacă intraţi într-o cetate şi nu vă primesc, ieşiţi în pieţele ei şi spuneţi: «Chiar şi praful care s-a prins de picioarele noastre din cetatea voastră îl scuturăm împotriva voastră. Dar să ştiţi aceasta: împărăţia lui Dumnezeu este aproape!» Vă spun că în ziua aceea va fi mai uşor pentru Sodoma, decât pentru cetatea aceea”. Întorcându-se cei şaptezeci şi doi, i-au spus cu bucurie: „Doamne, chiar şi diavolii ni se supun în numele tău”. El le-a spus: „L-am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger. Iată, v-am dat puterea să călcaţi peste şerpi şi scorpioni şi peste toată puterea duşmanului şi nimic nu vă va dăuna! Totuşi nu vă bucuraţi pentru aceasta – că vi se supun duhurile –, ci bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri!”

Omilie
 
 

„Bucuraţi-vă cu Ierusalimul şi veseliţi-vă pentru el toţi cei care îl iubiţi! Tresăltaţi de bucurie cu el toţi cei care aţi jelit pentru el!” Aceste cuvintele sunt ale lui Isaia profetul; le-am ascultat la începutul primei lecturi. Este vorba despre o invitaţie la bucurie dată de Dumnezeu. Ne dăm seama: el creează „ceruri noi, un pământ nou, un nou Ierusalim”.
 
Suntem invitaţi la bucurie deoarece acest Ierusalim este o mamă pentru noi toți. Isaia ne spune că vom fi hrăniți şi sătui de laptele mângâierilor sale. Acest lapte mângâietor, se pune problema, este „lapte nu alterat al cuvântul” (cf. 1Pt 2,2). Isaia vorbeşte despre pacea „care se revarsă ca un torent”. Această pace nu este doar absența conflictelor; mai presus de toate este plinătatea prezenţei lui Dumnezeu, gloria neamurilor convertite la Domnul.
 
Acest Ierusalim despre care este vorba nu este Ierusalimul pământesc cel care este foarte frumos. Acest text din Isaia este o profeţie care nu este realizată încă. Noi creştinii, am înţeles că este vorba de Biserică. Ea este într-adevăr o mamă pentru noi toți: ne naște pentru botez, ne hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu şi ne dă Euharistia; ne anunță ceva despre Ierusalimului ceresc. Spre această bucurie veşnică ne îndreptăm. Avem gust pentru acest pământ; va fi dat în plinătate în Ierusalim ceresc. „Cetatea noastră se află în ceruri” (Fil 3,20). Sfântul Ciril al Alexandriei ne spune: „În Biserica lui Cristos, nu este loc pentru tristețe; Biserica este bogată în speranţa vieţii fără de sfârşit şi gloria fără de asfințit”.
 
Această „bucurie a Evangheliei” trebuie anunţată tuturor. Sfântul Luca ne relatează trimiterea celor şaptezeci şi doi de ucenici. Această cifră simbolizează toate naţiunile cunoscute în timpul lui Isus. Este un mod de a spune că Vestea cea Bună este proclamată în lumea întreagă. Aceasta este pentru toţi, pentru creştinii care nu mai merg la Biserica, pentru adolescenţii în situațiile de criză, pentru cei care râd de credinţa creştinilor. Toţi oamenii din lume trebuie să poată asculta și primi vestea cea bună.
 
Iată, deci, o vastă misiune care depăşeşte posibilităţile noastre umane. Dar este un lucru pe care nu-l vom uita niciodată: Isus trimite şaptezeci şi doi „în toate oraşele şi localităţile pe unde avea el să treacă”. Misiunea nu este afacerea lor ci a Domnului. Principala lui munca este faptul că în inima bărbaţilor, femeilor, copiilor și a tuturor îi pune pe calea nostră. Bernadeta de la Lourdes a spus: „Eu nu sunt responsabilă ca să vă fac să credeți, dar să vă spun”. În afară de Domnul, orice este posibil.
 
În momentul în care a fost scrisă Evanghelia sa, sfântul Luca se gândea la cei care sunt misionarii comunității. Domnul înviat este cel care îi desemnează  şi îi trimite să poarte buna vestire până la marginile pământului. Această misiune este o provocare extraordinară. Astăzi, mai mult ca în trecut, creștinii se confruntă cu persecuţile. Mulţi au fost ucişi pentru că au vestit Evanghelia oamenilor. Dar nimic nu poate opri Cuvântul lui Dumnezeu nici să împiedici producerea roadelor. Tocmai văzând curajul creștinilor persecutaţi, bărbaţi şi femei se convertesc la Cristos. Avem mai multe mărturii în lumea de astăzi.
 
Apostolul Paul [din lectură a doua] ne arată realizarea profeţiei lui Isaia. Cu Isus mort și înviat, mântuirea este oferită tuturor. Nu este rezultatul strângeri de fapte bune şi de merite. Este un dar gratuit din partea lui Dumnezeu. Singura mândrie a lui Paul, este crucea lui Cristos: ea este cheia care ne introduce în noua creaţie; ea ne scoate din toată greutatea păcatelor. În ziua botezului nostru, am devenit copiii ai lui Dumnezeu.
 
Adunându-ne aici în această biserică, ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu Euharistia. Apoi ca și cei şaptezeci şi doi de ucenici suntem trimiși să anunţăm: „Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi”. Într-o lume unde multe lucruri merg rău, Dumnezeu vine să ne umple cu prezenţa şi gloria sa. Evanghelia insistă asupra urgenţei acestei misiuni. Ca și Cristos şi profeţii, suntem confruntați cu respingerea sau cu indiferenţa. Dar nimic nu poate opri sosirea împărăției lui Dumnezeu. Dacă întâlnim răutate, vom învinge răul cu binele.
 
Cu profetul Isaia, înţelegem că prezenţa Domnului trebui să tresalte de bucurie chiar şi atunci când totul merge prost. Da, ne bazam pe tine, Doamne: tu care ne trimiți ca „pe niște miei în mijlocul lupilor”, fă-ne puternici în încercări și păstrează-ne fideli ai misiunii pe care ne-o încredinţezi nouă.

 
(pr. Jean Compazieu [2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu