III TPA (C): Un eveniment care dă peste cap astăzi

Spre deosebire de Matei şi Marcu, Luca plasează episodul din Nazaret şi discursul din sinagogă la începutul activităţii lui Isus: aici face un discurs de început şi programatic, cu care îşi deschide activitatea publică de Mesia.

 

Isus citeşte fragmentul din Isaia 61,1-2, dar îl modifică în parte, evident în vederea intereselor sale. Lasă la o parte „să-i vindece pe cei cu inima întristată” (prezent în Is 61,1) şi introduce (citând Is 58,6) expresia „să dea libertate celor oprimaţi”: cât priveşte Is 62,2 lasă la o parte expresia „o zi de răzbunare pentru Dumnezeul nostru” (expresie care ar limita semnificaţia universală a fragmentului). Cu aceste retuşări Isus face din textul profetic un text în care este accentuată lucrarea de eliberare şi universalitatea aceste eliberări.

 

Cheia fragmentului este comentariul pe care Isus îl face la textul lui Isaia: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură pe care voi aţi auzit-o cu urechile voastre”. Isus nu dă explicaţia exegetică a textului, nici nu rămâne la căutarea aplicaţiilor morale (aşa cum făceau în mod obişnuit predicatorii în adunările de la sinagogă), dar atrage atenţia asupra evenimentului pe care îl împlineşte: venirea sa. Atenţia trece astfel de la Scriptură la predicator. Acesta este punctul central: venirea lui Isus. Cu venirea sa aşteptarea profetului s-a împlinit. În felul acesta Isus se proclamă Mesia şi exprimă propria misiune apelând la cuvintele profetului: se identifică cu aşteptarea sa, dar se distanţează atunci când declară că s-a împlinit astăzi.

 

Astăzi este noutatea lui Isus. Astăzi este un termen caracteristic lui Luca (2,11; 3,22; 5,26; 13,22-23; 19,5; 23,43): arată că timpurile din urmă au început, că timpul potrivit este în desfăşurare, că istoria oamenilor traversează un moment excepţional de har. Astăzi nu este doar o notă cronologică care se referă la Isus: se prelungeşte în timpul Bisericii. Timpul mesianic este în desfăşurare, iar timpul nostru este „astăzi”-ul lui Dumnezeu. Evreii aşteptau în viitor timpul potrivit pentru transformare: pentru creştin Mesia, care face posibilă o lume nouă, a venit deja. Misiunea lui Isus este în mod special în direcţia celor sărmani şi oprimaţi. Citatul din Isaia este în acest sens foarte clar. Isus adresează „vestea cea bună” (lit. „vestea plină de bucurie”) celor oprimaţi, necăjiţi, tuturor acelor oameni care, cu alte cuvinte, au nevoie de aceasta, fiind mai necăjiţi decât alţii, marginalizaţi. Am putea reformula vestea cea bună a lui Isus în aceste cuvinte: Dumnezeu iubeşte orice om, fără deosebire, aşadar orice om contează, orice om este preţios. Nu există în faţa lui Dumnezeu oameni marginalizaţi, mai mult, ultimii sunt pentru el primii. O veste, aceasta, care face dintr-odată nejustificate toate marginalizările pe care le construim noi în continuu, şi care dă celor sărmani şi celor excluşi o demnitate plină de speranţă. (don Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).