Bucuria
lumii este adusă de Maria
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (23 decembrie 2018)
Lecturi: Miheia 5,1-4a; Evrei 10,5-10; Evanghelia Luca 1,39-45; lecturi
Omilie
Este ultimă duminică din Advent.
Timp de așteptare a Domnului care vine. Maria, mama lui Isus, este plină de
bucurie când o vizitează pe Elisabeta. Ioan Botezătorul tresaltă în sânul mamei.
Textele biblice ne fac să intrăm în misterul Crăciunului dezvăluindu-ne ce este
în spate, adică de unde își au originea faptele și semnele Crăciunului:
vestirea îngerului într-o familie de la Nazaret, vizita Mariei, ieslea Betleemului, păstorii,
steaua, magii.
Începem cu profeția lui Miheia (Mih 5,1-5) ce dă voce speranței după
Mesia. Este contemporan cu Amos, Osea și Isaia, pe la anul 740 î.C. S-a născut
la 50 km la sud-vest de Ierusalim, în munții Iudeii. Este un țăran, nu
iubește viața la oraș. Predica sa este amenințarea „Zilei Domnului”. Salvarea vine de la un sat mic. E atent la
„stăpânitorul” lui Israel, cel care va fi mare până marginile pământului. Privirea
profetului nu stă fixată spre Ierusalim, ci asupra unui sat mic din Iudeea: „Tu,
Betleem Efrata, eşti mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din
tine va ieşi, pentru mine, cel care va fi stăpânitor în Israel” (v. 1). Miheia
anunță salvarea acestui popor umilit. Este un profet care trăiește și predică
în preajma lui Isaia, cel mai mare profet scriitor al Israelului. Starea
socială a lui Iuda este marcată de corupția puterii și a înalților magistrați,
de rușinoasele inegalități economice și sociale, de perversiuni sexuale
idolatrice, de aservirea profeților pentru a-i linguși pe cei mari. Dar, iată,
deasupra acestui orizont murdar și întunecat apare o lumină de speranță.
Mântuirea nu vine de la capitala orgolioasă și pervertită ci vine de la un mic
sat de nimic: vine de la Betleem, un sat de păstori, cetatea lui David. Alegerea
Betleemului arată preferința lui Dumnezeu pentru ceea ce este umil și mic. „Stăpânitorul”
„va sta şi va paşte cu puterea Domnului şi cu mărirea numelui Domnului
Dumnezeului său” (v. 3). Și pentru că ne este teamă de el, Dumnezeu se face
copil. Nu este un contrast între așteptările mărețe ale Ierusalimului și
aparența lipsită de însemnătate a acestei realizări? Întunericul nedreptății se
rupe. Apare – pe linia dinastiei davidice – o prezență nouă și mântuitoare a
lui Dumnezeu. Tocmai această prezență o anunțase Isaia cu puțin înainte (735 î.C.)
în cartea lui Emanuel (Is 1-12). Miheia
îi urmează optimismul. „Cea care trebuie să nască va naşte” (v. 2). Este Maria din Nazaret care va naște un
stăpânitor peste Israel, aducând dreptate și pace poporului. De fapt, textul cu
care Miheia pecetluiește pericopa se încheie cu cuvântul shalom [„pace”]: „El va fi pacea!” (v. 4). Este pacea plină de
bucurie pe care numai el, Mesia, o poate oferi poporului.
Scrisoarea către Evrei (Evr 10,5-10) ne oferă câteva detalii cu privire la acest Mesia
a cărui naștere o celebrăm la Crăciun. El ni s-a alăturat într-o lume afectată
de păcat, de violență, de ură, de mizerie. El vine la noi pentru a oferi
iubirea sa și să trăim o viață inspirată iubirie. Autorul Scrisorii către Evrei încearcă să le explice
cititorilor săi evrei ce înseamnă pentru el Isus, ce este nou spre deosebire de
vechea alianță. Pune în gura lui Mesia cuvintele pronunțate de Isus în momentul
în care a apărut pe pământ: „Intrând în lume, Cristos spune: «Tu n-ai voit nici
jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. Nu ţi-au plăcut nici arderile
de tot, nici jertfele pentru păcat. Atunci am zis: 'Iată, vin […] ca să fac
voinţa ta, Dumnezeule!'»” (v. 5-7). Plinătatea vieții este atinsă în dăruirea de
sine însuși. Jertfa lui Isus este umilă: este sacrificiul întregii sale vieți
din ascultare de Tatăl. E descoperirea absolută nouă a evenimentului mântuitor:
în locul victimelor din Vechiul Testament i se substituie trupul lui Cristos,
adică realitatea personală a lui Isus, om și Dumnezeu. Este răspunsul plin de
bucurie dat Tatălui de Cristos într-o persoană vie, într-un trup luat din Maria.
Este sacrificiul de sine însuși: „sunt sfințiți prin jertfa trupului lui Isus
Cristos o dată pentru totdeauna” (v. 10). Să-i dăm mărire lui Dumnezeu spunând:
„Iată, vin ca să fac voința ta, Dumnezeule!” Așa cum a făcut Maria: „Iată
slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Crăciunul este sărbătoarea lui Dumnezeu care vine și se
dăruiește lumii: este manifestarea iubirii Domnului.
În evanghelie (Lc 1,39-45) o găsim pe Maria în drumul dăruirii
bucuroase. Ea a spus „da” îngerului Gabriel ce o anunțase de planul lui
Dumnezeu de a oferi pe fiul său, Isus. Când află că verișoara ei, Elisabeta, bătrânica,
este însărcinată, pleacă să o întâlnească spre a-i purta bucuria ei: ea însăși
este un dar și un mister. Începe o lungă călătorie din Galileea până în Iudeea,
în aceeași regiune în care s-a înălțat glasul profetului Miheia. O femeie
însărcinată ce parcurge 150 km; ajunge în trei zile de drum la Ayn Karim. „S-a dus
în grabă către ţinutul muntos” (v. 39) al Iudeii s-o vadă pe Elisabeta. Această
femeie este Maria din Nazaret. Ea nu este mulțumită că știe ce se întâmplă: pleacă
să se pună în slujba verișoara sale Elisabetei pentru trei luni. Știe să umple
timpul așteptării cu un gest de caritate. Este bucuria ce vine de la Duhului
Sfânt; e ca un foc ce nu poate fi păstrat pentru sine, ci împărtășit. Când
intrăm în planul lui Dumnezeu, viața noastră este complet răvășită, se schimbă…
Când Isus este purtat în casa lui Zaharia aduce bucurie și mântuire. Fiul
Mariei sfințește totul.
„A salutat-o pe Elisabeta” (v.
40). Mai întâi salută. Elisabeta este cuprinsă de marea uimire. „Când a auzit
Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost
umplută de Duhul Sfânt” (v. 41). „Dansează” în sânul mamei sale bucuroase. Ioan
tresaltă bucuros înaintea Mariei, așa cum David dansa înaintea Chivotului Legii
(2Sam 6). Întrând și salutând se realizează
Rusaliile: „Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt”. Este bucurie și
entuziasm. Evanghelistul vrea să indice că Maria este noua locuința a lui
Dumnezeu printre oameni. Ea nu apare o creatură fericită în ea însăși, izolată
în intimitatea sa divină, ci o femeie reală, cu simțuri, cu sensibilitatea și
disponibilitatea ei cea mare. Lasă casa pentru a merge pe drum nu fără trudă și
greutăți. Se mișcă. E acolo unde este
nevoie de ea.
Scena este între cele două mame. Cuvintele
Elisabetei sunt: binecuvântat. „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat
este rodul sânului tău!” (v. 42). Binecuvântarea este o formulă tipică
Vechiului Testament. Se folosește de 398 de ori. Studioșii spun că ebraicul berakah [binecuvântare] are rădăcina
înrudită cu genunchi [berekh] creând
o legătură între binecuvântare și îngenunchere. Este actul de adorație către
Dumnezeu. Binecuvântarea este un dar al Domnului. Maria este celebrată în
maternitatea sa divină. „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este
rodul sânului tău!” Astfel binecuvântarea vine de la Dumnezeu și se întoarce
spre el în formă de invocație și rugăciune. Maria merge la Elisabeta pentru a
o ajuta. Elisabeta îi restituie slujirea liturgică de laudă, recunoscând-o
„binecuvântată” ca mamă și „fericită” că a crezut.
Sfânta Fecioară descoperă iubirea lui Dumnezeu ce vrea să-l
întâlnească pe om și, pentru a-l întâlni, s-a coborât până la el. Acesta este timpul Adventului și al Crăciunului: Isus Cristos, om și Dumnezeu. Să-l
adorăm!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Commento della
Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cantalamessa R.
(http://www.qumran2.net); Garcìa J. M.,
(http://www.catechistaduepuntozero.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna
1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu