 |
| «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie». |
Evanghelia – Matei 21,28-32: Ce părere aveţi? Un om avea doi fii. A
venit la primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie». El i-a
răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. A venit apoi la
celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Eu mă duc, Doamne», dar nu
s-a dus. Care dintre aceştia doi a făcut voinţa tatălui?” I-au spus: “Primul”.
Isus le-a zis: “Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră
în împărăţia lui Dumnezeu. Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu
l-aţi crezut, însă vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Voi însă deşi aţi
văzut, nici măcar după aceea nu v-aţi convertit şi nu l-aţi crezut.
Omilie
O primă lectură a acestei parabole ne poartă la: nu cel care
spune „Doamne, Doamne” este adevăratul ucenic, dar cel care în mod conret face
voinţa lui Dumnezeu. A face contează, nu ascultarea aparentă, entuziasmul facil
şi neconcludent. Pentru a înţelege ce înseamnă pentru Matei verbul a face, este
necesar a citi marea judecată (Mt 25,31-46). Două trăsături principale:
universalitatea (micul frate al lui Isus este orice om aflat în nevoie) şi a
avea grijă în mod concret de cei aflaţi în orice necesitate, străini („eram
străin şi m-aţi primit”).
Dar această primă lectură nu ne poartă încă în centrul
parabolei, constituită de afirmaţia surprinzătoare: „vă garantez că vameşii şi
desfrânatele vor intra înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu”. Aici
cuvintele lui Isus sunt directe, trec direct la voi şi implică pe toţi
interlocutorii săi şi pe noi. Este clar faptul că Isus nu intenţionează să dea
un principiu, ca şi cum ar afirma că toţi păcătoşii, pentru faptul că sunt
păcătoşi, vor intra în împărăţie şi că, dimpotrivă, nici un drept nu va putea
să intre. Mai simplu, Isus constată o situaţie de fapt, care însă continuă să
se repete şi care, în orice caz, trebuie să ne provoace la a face un examen de
conştiinţă. Iată situaţia: Isus a întâlnit oameni drepţi şi practicanţi care
l-au refuzat, şi a întâlnit oameni ai străzii şi ei l-au primit. În faţa
acestei situaţii posibile creştinii trebuie să reflecteze, şi să înţeleagă că
şi ei – primii – au nevoie de convertire şi de iertare. Prima direcţie a
convertirii este totdeauna spre noi înşine.
Este bine ca fiecare creştin (şi comunitatea) să-şi pună o
întrebare: cum este posibil ca atâţia creştini în faţa propunerilor evanghelice
concrete să se dea înapoi şi să obstaculeze chiar acele tentative care ei
înşişi ar trebui să le trezească? Astfel – ca să dau un exemplu – există oameni
care cred în caritatea evanghelică, în fraternitatea creştină, dar apoi – în
mod inexplicabil – susţin concepţii care sunt contrare. Sau, pot fi creştini angajaţi
care, totuşi, obstaculează orice iniţiativă concretă îndreptată să facă viaţa
comunităţii creştine mai atentă la cei nevoiaşi. Toate acestea se întâmplă sub
ochii noştri. Are dreptate evanghelia: convertirea este şi pentru cei drepţi,
nu numai pentru iudei.
(pr. Bruno Maggioni [25.09.2005]; trad. pr. Isidor Chinez;
sursă:
http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=5175).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu