 |
| Împinge viața spre plinătatea Domnului (by pxhere.com). |
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (10 noiembrie 2019)
Lecturi: 2Macabeilor
7,1-2.9-14; 2Tesaloniceni 2,16-3,5; Evanghelia Luca
20,27-38; lecturi
Omilie
Lecturile liturgice din această
duminică ne pun în față adevărul despre învierea morților, ultima speranță în
viața viitoare: trecând frontiera morții, ne deschide spre orizontul comuniunii
cu Dumnezeu. Moartea martirică a celor șapte frați din perioada macabeică dă
mărturie despre credința în Domnul capabil să învie morții [lectura întâia].
Cazul, construit cu multă abilitate de saducei, a celor șapte frați care au murit
fără să lase vreun copil, după ce s-au căsătorit, unul după altul, cu aceleași
femeie, lasă un gust amar și ridicularizează credința în învierea morților
[evanghelia]. În centru lecturilor stă învierea morților. Această învățătură face
parte din credinţa noastră, chiar cea mai importantă, pentru că ne arată scopul
vieții noastre. Învierea morților este în inima Torei, a Scripturii: este viața cea nouă în plinătatea lui Dumnezeu.
În prima lectură luată din a doua
carte a Macabeilor (2Mac 7,1-2.9-14), găsim relatat episodul
unor martori al credinţei în învierea trupului pe la anul 165 înainte de
Cristos. Acesta se întâmpla într-un moment dramatic al poporul evreu:
persecuția regelui păgân al Siriei, Antioh al IV-lea Epifanul (167-164 î. C.),
care vrea să impună cultura greacă religiei Israelului. Întâlnește însă rezistenţa
înverșunată din partea poporului. Textul din această zi ne vorbeşte despre o
mamă cu şapte fiii care au fost arestaţi. Antioh vrea să-i oblige să adere la
religia păgână. Mama Macabeilor îi susține în momentul pericolului. Regele
participă la tortură. El reprezintă lumina culturii grecești, spre care mulţi
evrei sunt atrași şi dispuşi să facă compromisuri. Mama celor șapte frați prevede
întoarcerea la viața trupului. Regele are o concepţie de viață opusă mamei
martirilor. Pentru rege viața vine din cultura şi rațiune, pentru mama Macabeilor
viața este un dar a lui Dumnezeu, astfel încât nici o putere umană nu va putea
s-o ia. Curajul se naște doar în credința Domnului care învie morții. „O nemernicule,
tu ne scoţi din viaţa prezentă, dar regele universului, după ce vom fi morți
pentru legile sale, ne va învia la viaţa cea nouă și veşnică” (v. 9), declară
al doilea fiu al Macabeilor. Este preferat să mori din mâna oamenilor atunci
când de la Dumnezeu ai speranța că vei fi înviat iarăşi de el: „aşteptând
speranţa de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăşi de el” (v. 14). Chiar pentru
cei răi va fi o înviere, dar nu pentru viață. Alegând să rămână credincioşi
până la moarte, ei mărturisesc credinţa în învierea trupurilor. Ei înţeleg că
Dumnezeu nu poate lăsa fără sprijin pe credincioşii săi. Dar Isus anunță și
realizează o condiție complet nouă: trupul „spiritual”, așa cum va spune
sfântul Paul.
În lectura a doua luată di Scrisoarea către Tesaloniceni (2Tes 2,16-3,5), apostolul Paul a
evanghelizat Tesalonicul și menține vie fidelitatea lui Cristos chiar dacă sunt
atacate de mentalitățile grecești și de geloziile evreiești. Cere în rugăciune ca
Domnul să-l elibereze „de oamenii perfizi şi răi” (v. 2): este Antihrist – „omul nelegiuirii”, „fiul
pierzării” – care nu împărtășește credința sa, făcând aluzie la toţi cei
care în Tesalonic îi împiedică să predice şi îl obligă pe Paul să fugă. Îşi înfige
rădăcinile în fidelitatea lui Dumnezeu pentru a rezista duşmanilor. Nu are alte
arme decât cele ale Cuvântului. În fragmentul de astăzi, Paul exprimă puterea
de îndurare a lui Cristos și solicită rugăciunile tuturor: „rugaţi-vă pentru
noi, ca să se răspândească cuvântul Domnului şi să fie glorificat la fel ca la
voi şi să fim mântuiţi de oamenii rătăciţi şi răi, căci nu toţi au credinţă!”
(v. 3,1-2). Să ne gândim la evreii care l-au alungat din Tesalonic datorită
urii lor. Săracul Paul! Dar este fericit căci „ne-a dat prin har mângâiere
veşnică şi o bună speranţă” (v. 16). Exprimându-şi încrederea în Cristos, el
încurajează creştinii să rămână neclintiți în credinţă.
Credinţa în învierea morților
este centrul evangheliei de astăzi după sfântul Luca (Lc 20,27-38). Isus intră în Ierusalim –
intrare mesianică (cf. Lc 19,28-40)
[„de florii”] – și se duce la templu. Deja a avut câteva dispute cu mai marii
poporului și ceva conflicte cu preoții și cărturarii. Aici, reprezentanții
grupurilor religioase din Israel, mereu mai iritate de autoritatea sa, deciși
să-l facă să moară, îi pun întrebări diferite pentru a-l prinde în greșeală.
Astăzi am ascultat controversa care îl pune pe Cristos față în față cu
saduceii, care nu credeau în învierea morților. Fariseii acceptă învierea
morților, dar saduceii întotdeauna au refuzat învierea morților; chiar și-au
bătut de joc de Isus.
Două grupuri – farisei şi saducei
– pun întrebări insistente Domnului pentru a-l pune la încurcătură. Fariseii
sunt o grupare religioasă care manifestau atașamentul necondiționat față de
Legea lui Moise și față de tradițiile strămoșești, excluzând orice raport cu
lumea greco-romană. În evanghelie sunt prezentați ca având o religiozitate
formalistă, golită de conținut. Saduceii însă sunt o altă grupare
politico-religioasă care provenea din familia marelui preot Sadoc de pe timpul
lui David și a lui Solomon. Aveau idei liberale, favorabile culturii grecești
și colaborau cu autoritățile romane. Refuzau însă tradiția, nu admiteau învierea
și nici răsplata după moarte. Încearcă să demonstreze că ideea învierii este ridicolă
și străină Scripturii, la fel ca orice tradiție populară. Răspunzând
saduceilor, Isus profită de posibilitatea de a corecta ideile fariseilor, care
a conceput învierea din punct de vedere material. O femeie care a fost
căsătorită de șapte ori, la înviere, a cui dintre cei șapte va fi soție?
În răspunsul lui Cristos, nu se
face referință la cartea martirilor lui Israel – mai ales că nu credeau
saduceii că e cuvântul lui Dumnezeu – din care am auzit un fragment în prima
lectură [din cartea Macabeilor]. Dar el
citează din cartea Exodului un text
asupra lui Dumnezeu și nu asupra învierii. Domnul se prezintă lui Moise ca
„Dumnezeul lui Abraham, a lui Isaac şi a lui Iacob” (v. 37). Acești trei
patriarhi sunt morți de multă vreme. Isus conduce discursul la rădăcină, anume
la o concepție despre Dumnezeul cel viu și despre fidelitatea sa: dacă Dumnezeu iubește omul, nu poate să-l
abandoneze în puterea morții. Răspunsul dat de Cristos face să tresalte
credința în Dumnezeul cel viu – după cartea Exodului
–, căci și pentru saducei era cuvântul lui Dumnezeu. Domnul încheie discuția că
Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Astfel găsește
mărturisită învierea în centrul Torei,
acolo unde Dumnezeu, revelându-se lui Moise în tufișul arzând, îi spune: „Eu
sunt Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isac, Dumnezeul lui Iacob” (Ex 3,6).
Iată, suntem chemaţi la o viaţă
nouă pe care Isus o numeşte „împărăţia lui Dumnezeu”. Această lume nouă nu este
continuarea celei pe care o trăim acum. Este cu totul alta. Există o ruptură
radicală între viaţa actuală şi viaţa de înviat: este viața nouă în plinătatea
Domnului! Important este să avem încredere în acela care a spus: „Eu sunt
învierea şi viaţa!” Să încercăm să trăim astfel cu Cristos!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și
omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico
A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu