Sfântul Francisc de Assisi, care l-a întâlnit pe tânărul frate Anton cu ocazia adunării generale deschisă la Rusaliile din anul 1221, îl numea în mod confidenţial "episcopul meu". Anton, al cărui nume la starea civilă este Fernando de Bulloes y Taveira de Azevedo, s-a născut la Lisabona în jurul anului 1195. A intrat la vârsta de 15 ani în colegiul canonicilor regulari ai sfântului Augustin şi, în numai nouă luni, a aprofundat în aşa măsură studiul Sfintei Scripturi, încât a fost numit mai târziu de către papa Grigore al IX-lea "arca Testamentului". Culturii teologice i-a adăugat-o pe cea filozofică şi ştiinţifică, foarte vie datorită influenţei filozofiei arabe.
Despre această vastă formaţie culturală a sa a dat dovadă în ultimii ani ai vieţii, predicând în Italia de nord şi în Franţa. Aici, a primit titlul de "apărător al provinciei Limousin" pentru doctrina abundentă în lupta contra ereziei. Pius al XII-lea, în anul 1946, l-a declarat învăţător al Bisericii cu apelativul de doctor evangelicus. Tocmai atunci, cinci franciscani obţinuseră victoria martiriului în Maroc, unde ajunseseră pentru evanghelizarea păgânilor. Fernando le-a văzut trupurile neînsufleţite, transportate în Portugalia în anul 1220, şi s-a decis să meargă pe urmele lor, intrând la fraţii cerşetori de la Coimbra, cu numele de Antonio Olivares.
În timpul călătoriei din Maroc, unde a putut să stea doar câteva zile din cauza hidropiziei sale, o furtună a împins ambarcaţiunea spre coastele siciliene. A rămas câteva luni la Messina, în conventul franciscan, al cărui stareţ l-a luat cu sine la Assisi pentru Adunarea generală. Astfel, Anton l-a cunoscut în persoană pe "rapsodul lui Dumnezeu", Francisc. A fost repartizat în provincia franciscană a Romagnei şi a dus viaţă de pustnic într-un convent de lângă Forli. Destinat îndatoririlor umile de bucătar, fratele Anton a trăit în umbră până când superiorii săi, dându-şi seama de extraordinarele sale calităţi de predicator, l-au scos din pustiu şi l-au trimis prin Italia de nord şi în Franţa pentru a predica în zonele în care era mai răspândită erezia albigenzilor.
Anton a avut, în sfârşit, locuinţă fixă în conventul de la Arcella, la un kilometru de zidurile Padovei. De aici, mergea oriunde era invitat să predice. În anul 1231, anul în care predica sa a atins culmea intensităţii şi a fost caracterizată de conţinuturi sociale, Anton a fost lovit de boală şi, din conventul de Camposampiero, a fost dus la Padova pe un car de fân. A murit la Arcella, la 13 iunie 1231. "Sfântul" - aşa cum era deja cunoscut de toţi, după cum a fost numit la Padova - a fost canonizat la Rusalii în anul 1232, la doar un an după moarte, ca urmare a marii sale popularităţi. (M. Sgarbossa, L. Giovannini, Sfântul zilei, Paoline, 1978, trad. pr. I. Agiurgioaei).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu