Predica Papei Francisc la Liturghia de inaugurare a pontificatului

Piaţa San Pietro, marţi, 19 martie 2013

 

Iubiţi fraţi şi surori,

 

Îi mulţumesc Domnului că pot celebra această Sfântă Liturghie de începere a slujirii petrine în solemnitatea sfântului Iosif, soţul Fecioarei Maria şi patron al Bisericii universale: este o coincidenţă foarte bogată în semnificaţie, şi este şi onomasticul veneratului meu Predecesor: suntem aproape de el cu rugăciunea, plină de afecţiune şi de recunoştinţă.

 

Îi salut cu afecţiune pe fraţii cardinali şi pe episcopi, pe preoţi, pe diaconi, pe călugări şi pe călugăriţe şi pe toţi credincioşii laici. Le mulţumesc pentru prezenţa lor Reprezentanţilor celorlalte Biserici şi Comunităţi ecleziale, precum şi reprezentanţilor comunităţii ebraice şi ai altor comunităţi religioase. Adresez salutul meu cordial Şefilor de Stat şi de Guvern, Delegaţiilor oficiale din atâtea ţări din lume şi corpului diplomatic.

 

Am ascultat în Evanghelie că “Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-o la sine pe soţia lui” (Mt 1,24). În aceste cuvinte este deja cuprinsă misiunea pe care Dumnezeu o încredinţează lui Iosif; dar este o grijă care se extinde după aceea la Biserică, aşa cum a subliniat fericitul Ioan Paul al II-lea: “Sfântul Iosif, aşa cum a avut grijă cu iubire de Maria şi s-a dedicat cu angajare bucuroasă educării lui Isus Cristos, tot aşa păzeşte şi ocroteşte trupul său mistic, Biserica, pentru care Sfânta Fecioară este figură şi model” (Exortaţia apostolică Redemptoris custos, 1).

 

Cum exercită Iosif această ocrotire? Cu discreţie, cu umilinţă, în tăcere, dar cu o prezenţă constantă şi o fidelitate totală, chiar şi atunci când nu înţelege. De la căsătoria cu Maria până la episodul cu Isus în vârstă de doisprezece ani în templul din Ierusalim, însoţeşte cu grijă şi cu toată iubirea fiecare moment. Este alături de Maria, soţia sa, în momentele senine şi în cele dificile ale vieţii, în călătoria la Betleem pentru recensământ şi în orele trepidante şi fericite ale naşterii; în momentul dramatic al fugii în Egipt şi în căutarea neliniştită a fiului în templu; şi apoi în viaţa de zi cu zi a casei din Nazaret, în laboratorul unde l-a învăţat meserie pe Isus.

 

Cum trăieşte Iosif vocaţia sa de ocrotitor al Mariei, al lui Isus, al Bisericii? În atenţia constantă faţă de Dumnezeu, deschis la semnele sale, disponibil la proiectul său, nu atât la proiectul propriu; şi este ceea ce Dumnezeu îi cere lui David, aşa cum am ascultat în prima lectură: Dumnezeu nu doreşte o casă construită de om, ci doreşte fidelitatea faţă de Cuvântul său, faţă de planul său; şi însuşi Dumnezeu e cel care construieşte casa, dar din pietre vii însemnate de Duhul său. Şi Iosif este “ocrotitor”, pentru că ştie să-l asculte pe Dumnezeu, se lasă condus de voinţa lui, şi tocmai pentru aceasta este şi mai sensibil faţă de persoanele care-i sunt încredinţate, ştie să citească evenimentele cu realism, este atent la ceea ce-l înconjoară şi ştie să ia deciziile cele mai înţelepte. În el, dragi prieteni, vedem cum se răspunde la chemarea lui Dumnezeu, cu disponibilitate, cu promptitudine, dar vedem şi care este centrul vocaţiei creştine: Cristos! Să îi purtăm de grijă lui Cristos în viaţa noastră, pentru a-i ocroti pe alţii, pentru a ocroti creaţia!

 

Însă vocaţia de a ocroti nu se referă numai la noi creştinii, are o dimensiune care precede şi care este pur şi simplu umană, se referă la toţi. Este ocrotirea întregii creaţii, a frumuseţii creaţiei, aşa cum ne este spus în Cartea Genezei şi aşa cum ne-a arătat sfântul Francisc de Assisi: înseamnă a avea respect faţă de orice creatură a lui Dumnezeu şi faţă de mediul în care trăim. Înseamnă a-i ocroti pe oameni, a avea grijă de toţi, de orice persoană, cu iubire, în special de copii, de bătrâni, de cei care sunt mai fragili şi care adesea se află în periferia inimii noastre. Înseamnă a avea grijă unul de altul în familie: soţii se ocrotesc reciproc, apoi ca părinţi se îngrijesc de copii şi cu timpul şi copiii ajung să aibă grijă de părinţi. Înseamnă a trăi cu sinceritate prieteniile, care sunt o ocrotire reciprocă în încredere, în respect şi în bine. În fond, totul este încredinţat grijii omului şi este o responsabilitate care ne priveşte pe toţi. Aveţi grijă de darurile lui Dumnezeu!

 

Şi atunci când omul nu ţine cont de această responsabilitate de a ocroti, când nu ne îngrijim de creaţie şi de fraţi, atunci găseşte spaţiu distrugerea şi inima se usucă. Din păcate, în fiecare perioadă a istoriei există “Irozi” care plănuiesc proiecte de moarte, distrug şi desfigurează faţa bărbatului şi a femeii.

 

Vă rog, aş vrea să le cer tuturor celor care ocupă roluri de responsabilitate în domeniul economic, politic sau social, tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă: să fim “ocrotitori” ai creaţiei, ai planului lui Dumnezeu înscris în natură, ocrotitori ai celorlalţi, ai mediului; să nu lăsăm ca semne de distrugere şi de moarte să însoţească drumul din această lume a noastră! Însă pentru “a ocroti” trebuie să avem grijă şi de noi înşine! Să ne amintim că ura, invidia, mândria murdăresc viaţa! A ocroti înseamnă deci a veghea asupra sentimentelor noastre, asupra inimii noastre, pentru că tocmai de acolo ies intenţiile bune şi rele: cele care construiesc şi cele care distrug! Nu trebuie să ne fie frică de bunătate, ba chiar nici de duioşie!

 

Şi aici adaug, deci, o altă observaţie: faptul de a avea grijă, faptul de a ocroti cere bunătate, cere să fie trăit cu tandreţe. În Evanghelii, sfântul Iosif apare ca un om puternic, curajos, muncitor, dar în sufletul său iese în evidenţă o mare tandreţe, care nu este virtutea celui slab, ba dimpotrivă, denotă tărie a sufletului şi capacitate de atenţie, de compasiune, de adevărată deschidere spre celălalt. Nu trebuie să ne fie teamă de bunătate, de tandreţe!

 

Astăzi, împreună cu sărbătoarea sfântului Iosif, celebrăm începerea slujirii noului Episcop de Roma, Succesor al lui Petru, care comportă şi o putere. Desigur, Isus Cristos i-a dat o putere lui Petru, dar despre ce putere este vorba? După tripla întrebare a lui Isus adresată lui Petru despre iubire urmează tripla invitaţie: paşte mieii mei, paşte oile mele. Să nu uităm niciodată că adevărata putere este slujirea şi că şi Papa pentru a exercita puterea trebuie să intre tot mai mult în acea slujire care îşi are apogeul său luminos pe Cruce; trebuie să privească la slujirea umilă, concretă, bogată în credinţă, a sfântului Iosif şi asemenea lui să deschidă braţele pentru a avea grijă de întregul Popor al lui Dumnezeu şi a primi cu afecţiune şi tandreţe întreaga omenire, în special pe cei mai săraci, pe cei mai slabi, pe cei mai mici, pe cei pe care Matei îi descrie în judecata finală cu privire la caritate: cel căruia îi este foame, sete, cel care este străin, gol, bolnav, în închisoare (cf. Mt 25,31-46). Numai cine slujeşte cu iubire ştie să ocrotească!

 

În lectura a doua, sfântul Paul vorbeşte despre Abraham, care “sperând împotriva oricărei speranţe, a crezut” (Rom 4,18). Sperând împotriva oricărei speranţe! Şi astăzi în faţa multelor trăsături de cer cenuşiu, avem nevoie să vedem lumina speranţei şi să dăm noi înşine speranţa. A ocroti creaţia, pe fiecare bărbate şi pe fiecare femeie, cu o privire de duioşie şi iubire, înseamnă a deschide orizontul speranţei, înseamnă a deschide o breşă de lumină în mijlocul atâtor nori, înseamnă a aduce căldura speranţei! Şi pentru cel care crede, pentru noi creştinii, ca Abraham, ca sfântul Iosif, speranţa pe care o aducem are orizontul lui Dumnezeu care ne-a fost deschis în Cristos, este întemeiată stânca ce este Dumnezeu.

A-l ocroti pe Isus cu Maria, a ocroti întreaga creaţie, a ocroti orice persoană, în special pe cea mai săracă, a ne ocroti pe noi înşine: iată o slujire pe care Episcopul de Roma este chemat s-o împlinească, dar la care cu toţii suntem chemaţi pentru a face să strălucească steaua speranţei: Să avem grijă cu iubire de ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu!

 

Cer mijlocirea Fecioarei Maria, a sfântului Iosif, a sfinţilor Petru şi Paul, a sfântului Francisc, pentru ca Duhul Sfânt să însoţească slujirea mea, iar vouă tuturor vă spus: rugaţi-vă pentru mine! Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.03.2013
Publicarea pe acest sit: 19.03.2013 (http://www.magisteriu.ro/predica-la-inaugurarea-pontificatului-2013/).