Predica Papei Francisc - în parohia Sf. Ana din Vatican (17 martie 2013)

Este frumos lucrul acesta: mai întâi, Isus singur pe munte, rugându-se. Se ruga singur (cf. Ioan 8,1). După aceea, a mers din nou în Templu şi tot poporul mergea la El (cf. v. 2). Isus în mijlocul poporului. Şi apoi, la sfârşit, l-au lăsat singur cu femeia (cf. v. 9). Acea singurătate a lui Isus! Dar este o singurătate rodnică: aceea a rugăciunii cu Tatăl şi aceea, atât de frumoasă, care este tocmai mesajul de astăzi al Bisericii, aceea a milostivirii Lui faţă de această femeie.

 

Există diferenţe în rândul poporului. Tot poporul mergea la El; El s-a aşezat şi a început să îi înveţe: vedem poporul care dorea să audă cuvintele lui Isus, poporul cu inimă deschisă, care avea nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu. Erau apoi alţii, care nu auzeau nimic, nu puteau să audă; şi sunt aceia care au mers cu acea femeie: Ascultă, Învăţătorule, aceasta este aşa şi pe dincolo… Trebuie să facem ceea ce Moise ne-a poruncit să facem cu aceste femei (cf. v. 4-5).

 

Cred că şi noi suntem un astfel de popor care, pe de o parte, dorim să îl auzim pe Isus, dar pe de altă parte, uneori, ne place să îi dojenim aspru pe ceilalţi, să îi condamnăm pe ceilalţi. Şi mesajul lui Isus este acesta: milostivirea. Pentru mine, o spun cu umilinţă, este mesajul cel mai puternic al Domnului: milostivirea. Însă El însuşi a spus-o: Eu nu am venit pentru cei drepţi; drepţii se îndreptăţesc singuri. O, Doamne Sfinte, fă Tu aceasta dacă poţi, eu nu pot să o fac! Dar ei cred că pot să facă aceasta. Eu am venit pentru cei păcătoşi (cf. Marcu 2,17).

 

Gândiţi-vă la discuţia care a urmat după chemarea lui Matei: Dar acesta merge cu păcătoşii! (cf. Marcu 2,16). Şi El a venit pentru noi, atunci când noi recunoaştem că suntem păcătoşi. Dar dacă noi suntem ca fariseul acela, care spune în faţa altarului: Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că nu sunt ca toţi ceilalţi oameni, şi nici măcar ca acela care este la uşă, ca vameşul acela (cf. Luca 18,11-12), atunci nu cunoaştem inima Domnului şi nu vom avea niciodată bucuria de a simţi această milostivire! Nu este uşor să ne încredinţăm milostivirii lui Dumnezeu, pentru că acesta este un abis incomprehensibil. Dar trebuie să o facem!

 

“Oh, părinte, dacă dumneavoastră aţi cunoaşte viaţa mea, nu mi-aţi vorbi aşa!” “De ce? Ce ai făcut?” “Oh, am făcut nişte grozăvii!” “Nici o problemă! Du-te la Isus: Lui îi place dacă îi povesteşti aceste lucruri!” El iartă; El are capacitatea specială de a ierta. Iartă, te sărută, te îmbrăţişează şi îţi spune doar: “Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8,11). Îţi dă doar acest sfat. După o lună, suntem în aceeaşi situaţie… Să ne întoarcem la Domnul! Domnul nu încetează niciodată să ierte: niciodată! Noi suntem cei care încetăm să îi cerem iertare. Să cerem harul de a nu înceta să cerem iertare, pentru că El niciodată nu încetează să ierte. Să cerem acest har.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 17.03.2013
(Sursa: http://www.magisteriu.ro/predica-papei-la-liturghia-celebrata-in-parohia-sf-ana-din-vatican-2013/).