Iubiţi fraţi şi surori, un autor cunoscător al vieţii sfântului Augustin, istoric din epoca patristică, a Sfinţilor Părinţi, spune că sfântul Augustin obişnuia să citească de multe ori psalmul pe care l-am ascultat astăzi la Sfânta Liturghie, Psalmul 32 (31). El şi-a copiat psalmul acesta, l-a pus deasupra patului unde se odihnea, şi totdeauna în fiecare seară privea textul acesta, îl recita cu adâncă încredere în cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Psalmului, cu adâncă încredere în milostivirea lui Dumnezeu. Psalmul acesta e o cântare a fericirii celui iertat de Dumnezeu: „Fericit este omul căruia Dumnezeu i-a iertat păcatul, / Fericit este omul căruia Dumnezeu i-a acoperit fărădelegea, / Fericit este omul căruia Dumnezeu ia uitat parcă nelegiuirea”. Şi continuă psalmul: „Doamne, eu îţi mărturisesc păcatul meu / şi nu-ţi ascund fărădelegea mea” (Ps 32(31),1-2.5).
Psalmul acesta pe care, nu numai, dar în mod deosebit, sfântul Augustin l-a meditat îndelung, psalmul pe care l-am recitat şi noi la Sfânta Liturghie ne permite să interpretăm boala leprei, despre care vorbeşte prima lectură şi Evanghelia, să o interpretăm în mod spiritual. Şi rugăciunea Sfintei Liturghii, rugăciunea de la început, este o implorare de la Dumnezeu de a ne da harul ca să trăim în inima noastră totdeauna harul său. Iată, privind la imaginea pe care ne-o descrie evanghelistul Marcu, aceea în care un lepros se apropie de Isus, cade în genunchi în faţa lui, şi îi spune: „Dacă vrei, Doamne, poţi să mă cureţi” (Mc 1,40). Nu spune: „să mă vindeci”, căci convingerea era aceasta, că lepra, mai mult decât o boală, era un semn murdar care îl separa pe om de restul societăţii, şi era, totodată, un semnal că Dumnezeu l-a îndepărtat pe acela de la inima sa, de la iubirea sa.
În această icoană a Evangheliei de astăzi ne găsim şi noi, purtând nu boala despre care vorbeşte Evanghelia, dar purtând în noi păcatul, purtând în noi o vinovăţie, adunată din diferite feluri, purtând în noi o greutate pe care, aşa cum ne sugerează Evanghelia, trebuie şi noi să o ducem în faţa Mântuitorului şi să-i spunem: „Doamne, eu îţi mărturisesc păcatul, nu-ţi ascund fărădelegea”. În faţa lui Isus, deschizându-ne sufletul, aşa cum suntem, aşa cum ne cunoaştem sau aşa cum ne cunoaşte mai bine Dumnezeu, îi cerem darul acesta, al iertării de păcate.
De multe ori Biserica ne propune această invitaţie, a iertării, a spălării păcatelor noastre. Iată, şi ritualul sfinţirii apei şi stropirii cu apă sfinţită de la începutul Liturghiei de astăzi şi din fiecare duminică, ne aminteşte acelaşi lucru: că actul principal desăvârşit înaintea oricărui dialog cu Dumnezeu este acela al cererii de iertare pentru vinovăţiile noastre. De aceea, la începutul Liturghiei, la începutul rugăciunii Sfintei Liturghii, iată, primim apa sfinţită pentru a ne aminti că avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, ca să putem, cum spune şi textul Liturghiei, „celebra cu vrednicie Sfintele Taine”. Mai târziu, tot în cadrul Liturghiei, preotul îşi spală mâinile spunând: „Spală-mă, Doamne, de vinovăţia mea şi curăţă-mă de păcatul meu”. Spune aceste cuvinte şoptindu-le, însă, preotul le spune în numele tuturor: Spălă-mă, Doamne, de vinovăţia mea, curăţă-mă de păcatul meu. Prin vocea preotului, întregul popor imploră de la Dumnezeu iertare ca să se stabilească în har, în har, adică în bunăvoinţa şi în ajutorul lui Dumnezeu.
Ieri, Sfânta Biserică a sărbătorit-o pe Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes. Mesajul pe care toate arătările Maicii Domnului de la Lourdes şi, în întregime, fenomenul de la Lourdes, putem spune, are în nucleul său acest cuvânt, al convertirii, al rugăciunii de pocăinţă pentru iertarea păcatelor. Iată că ceea ce un lepros a făcut în faţa lui Isus, o putem face şi noi nu numai astăzi, dar în fiecare zi, prin actul acesta de iertare cerută de la Dumnezeu, prin actul de mărturisire a păcatelor, a vinovăţiilor noastre, prin actul în care Dumnezeu ne atinge cu bunăvoinţa, cu iubirea sa, aşa cum Isus l-a atins pe cel lepros. Este harul pe care Dumnezeu ni-l dă de fiecare dată când împreună, iată, împreună cu cuvintele Psalmului, mărturisim în faţa lui Dumnezeu vinovăţiile noastre, ştiute şi neştiute, implorând vindecarea sa. Şi atunci se va verifica cu fiecare dintre noi fericirea de care vorbeşte Psalmul: „Fericit omul căruia Dumnezeu îi iartă păcatul, / Fericit omul căruia Dumnezeu îi acoperă fărădelegea” (Ps 32(31),1-2). (www.arcb.ro).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu