A bătut la uşa ta...

A bătut la uşa ta
cineva...
şi n-a răspuns nimenea.
În tăcerea negrei nopţi
stă un om şi plănge...
Faţa lui e numai răni,
pieptul numai sânge.

- Cine eşti, străin pribeag?
Cine eşti?
De-a cui jale pribegeşti?
Pentru cine te-au brăzdat
bice fără număr?
Ce povară ţi-a lăsat
rana de pe umăr?

- Eu sunt robul ce slujesc
tuturor...
Un om al durerilor...
Nimeni plată nu mi-a dat...
Numai spini şi ură.
Numai roşii trandafiri
pieptul mi-l umplură.

- Eu sunt Pâinea ce s-a frânt
lumii-ntregi.
Şi sunt vinul noii legi!
N-am venit să-ţi plâng în drum
răni usturătoare...
Plâng pe cei ce pierd acum
ultima chemare.

A bătut la uşa ta
cineva...
Şi n-a deschis nimenea.
Poate niciodată
mâna lui la uşa ta
n-are să mai bată!

Costache Ioanid