Învaţă de la toate

Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori.

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti;

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei...
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
Să-nveţi din tot ce piere - cum să trăieşti pe veci.

(Din lirica norvegiană universală).