„Auzindu-ne vorbind, s-ar putea crede de multe ori
că noi propovăduim pe Dumnezeul spiritualiştilor,
Fiinţa supremă,
sau mai ştiu eu ce, care, în nici un caz,
nu seamănă cu Domnul,
pe care ne-am deprins să-l cunoaştem
ca pe un minunat prieten viu,
care suferă durerile noastre,
pe care bucuriile noastre îl mişcă,
şi care va împărtăşi agonia noastră,
ne va primi în braţele sale, la pieptul său”
(G. Bernanos, Journal d'un curé de campagne,
în G. Bernanos, Oeuvres romanesques suivies
de Dialogues des Carmélites,
Edition Plon, Seuil, Gallimard 1961, 1051).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu