Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos, scrisă de pr. dr. Isidor Chinez. Cartea apare în colecţia „Disertaţii doctorale”, în formatul 17x24, are 316 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 25 lei.
„Georges Bernanos (1888-1948) face parte din acea pleiadă de scriitori – Leon Bloy, Charles Pégui, Paul Claudel, François Mauriac, Julien Green – care a dat o mare strălucire literaturii secolului al XX-lea. Scriitor catolic, ne-a lăsat un întreg ansamblu de opere în care, păstrând mereu simţul echilibrului creştin, a propus cu tărie dimensiunea religioasă a existenţei umane, teatru al confruntării continue dintre bine şi rău, dintre Dumnezeu şi Satana, unde fiecare clipă a sărmanei noastre vieţi este marcată de teribila prezenţă a divinului”. Acesta este unul dintre motivele pentru care părintele Isidor Chinez şi-a ales ca temă de doctorat opera scriitorului Georges Bernanos, mai exact „Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos”. Cu această disertaţie doctorală a fost promovat doctor în teologie la Universitatea din Bucureşti (2011).
Lucrarea este structurată în trei capitole: „Omul în scrierile lui Geoeges Bernanos” (capitolul I), „Omul în faţa păcatului în scrierile lui Georges Bernanos” (capitolul al II-lea) şi „Omul între păcat şi har” (capitolul al III-lea).
În prefaţa cărţii, cu titlul „Mergeţi la Georges Bernanos”, pr. dr. Wilhelm Dancă spune: „lucrarea părintelui Isidor Chinez completează un gol şi lansează o provocare. Mai întâi completează un gol la cititorii lipsiţi de educaţie religioasă, poate fără voia lor, care descoperă acum subiecte tabu în literatura contemporană, subiecte ce au fost interzise de mentalitatea corectitudinii politice a secularizării literare, cum ar fi sfinţenia, harul, supranaturalul, păcatul, Satana, infernul şi altele (...) Totodată, cartea lansează o provocare ce vizează condiţia umană, în sens larg”. De asemenea, părintele îşi manifestă speranţa ca această carte „să fie suficient de stimulatoare încât să conducă la traducerea în limba română a altor romane ale lui Georges Bernanos”, aceasta deoarece până acum, în limba română au fost traduse doar două dintre romanele acestuia, „Jurnalul unui preot de ţară” şi „O crimă”.
Cartea este recomandată tuturor celor care vor să descopere mesajul evanghelic reluat şi „tradus” într-un mod original de Georges Bernanos, care „a propus cu tărie dimensiunea religioasă în mijlocul unei lumi secularizate. Este romancierul vieţii spirituale creştine” (pr. Isidor Chinez, capitolul al III-lea).
Isidor Chinez, Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos, Iaşi 2012, 316 p., 17x24, ISBN 978-606-578-049-1, 25 lei.
|
miercuri, 9 mai 2012
Apariţie editorială: Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos, scrisă de pr. dr. Isidor Chinez
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu