Dă-mi chipul tău, granit senin,
dă-mi duhul tău, senină iarbă,în ne'mpăcatul meu destin
nici un tumult să nu mai fiarbă!
Să nu mai spumege în piept,
sub îndoieli ori sub blesteme,nici câte-n pofta mea le-aștept,
nici câte spaima mea le teme.
Vreau taina neștiinței reci
și-a nepăsării voastre, unde,cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoiala nu pătrunde.
Granit, dă-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ți împietrire,pentru-o lumină fără chin
și-o moarte fără răstignire!
Vreau, iarba, 'nțelepciunea ta
de-a nu-ți aduce-n veci aminte,vreau harul tău de-a înfrunta
făr-a privi nimic 'nainte.
Să cresc în timp și infinit
din duhul tău, senina iarbă,din duhul tău, senin granit,
în fericirea voastră oarbă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu