Pentru mica mea nepoţică Gigi,
căreia nu-i plac decât versurile cu rimă
Păşteam cu alţii gâştele-n arinişti.
Cu gângurit de aur îmi venea câte-un boboc
şi îmi prindea cu prietenie-n cioc
sfârcul urechii,
şi plopii tremurau, străvechii.
Când toropit priveam prin gene
cum boii se mişcau prin flori de sânziene
pe sub sălcii,
mă miram că ei nu văd
cu vârful coarnelor ca melcii,
şi boii – boii-şi rumegau căldura pe sub sălcii.
Când mă trânteam în pajişte pe spate
cu ochii către bolta în senin,
mă-nchipuiam întins cu foalele pe cer,
lin
răzimat pe coate.
Şi-mi mai aduc aminte:
într-un lan de cânepă
o sperietoare pestriţă de paseri
se sprijinea
în par, ca vânturi s-o alinte.
Ciorchine de turbări avea cercei,
o vrabie-şi făcuse cuib în pălăria ei.
Râdeau copiii toţi de ea,
dar mie mi-era milă
şi-o iubeam.
Eram mic
şi singur socoteam: ea mi-e aproapele
şi o iubeam.
Şi mă credeam un mucenic.
[1921]
de Lucian Blaga, Pașii
profetului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu