Ispita lui Cristos (1901-1903) - de Ilya Repin
|
Evanghelia – Marcu
1,12-15: Şi, îndată, Duhul l-a dus în pustiu. Iar în pustiu a stat timp de
patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo era împreună cu fiarele, iar
îngerii îi slujeau. După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea,
predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: “S-a împlinit timpul şi împărăţia
lui Dumnezeu este aproape! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”.
Fragmentul evanghelic din prima duminică din Postul Mare se poate împărţi
în două: povestirea despre ispitire (Mc
1,12-13), care se leagă strâns de scena precedentă a botezului în Iordan şi
introducerea în ministerul public al lui Isus (Mc 1,14-15) care conţine imperativul ce constituie programul
întregului Post Mare: convertiţi-vă.
Spre deosebire de Matei şi Luca, Marcu nu povesteşte nimic despre cum a
fost ispitit şi despre desfăşurarea ispitirii. Îl interesează să spună, simplu,
că Isus a fost ispitit. Din acest punct de vedere povestirea sa este incompletă
şi face trimitere la restul evangheliei: acum evanghelistul se mulţumeşte să
spună că Isus, ca răspuns la botezul său, a început o viaţă marcată de
confruntarea cu Satana şi în acelaşi timp de ajutorul lui Dumnezeu („îngerii îl
slujeau”). Marcu a legat strâns botezul de ispitire („şi imediat după”) pentru
a arăta că Duhul, dăruit la botez, nu-l separă pe Isus de istorie şi de
ambiguitatea sa: dimpotrivă, îl plasează pe Isus în cadrul istoriei şi al
întregii lupte care are loc în ea. Povestirea lui Marcu este o invitaţie de a
citi evanghelia în continuare. Şi din cele ce urmează nu este greu să
reconstruieşti ispitirea pe care Isus a trebuit să o suporte nu numai în
pustiu, dar de-a lungul întregii sale vieţi: de a parcurge drumul sugerat de
Cuvântul lui Dumnezeu sau de a prefera sugestiile oamenilor care par scurtături
mai sigure şi convingătoare?!
În acest punct aplicaţiile sunt clare: cine îl urmează pe Isus trebuie să
ştie că va întâlni la tot pasul tentaţia. Există tentaţia de a face să coincidă
proiectul lui Dumnezeu cu proiectul construit de om. Există tentaţia de a
pretinde de la Dumnezeu semne clare şi convingătoare, care să domine, şi dacă
Dumnezeu nu le dă, nu rareori oamenii sunt tentaţi să le împlinească în locul
lui. Şi mai este dincolo de toate tentaţia de a se folosi de logica lumii
pentru a face mai uşoară venirea Împărăţiei.
Postul Mare se caracterizează printr-o temă deosebit de importantă:
convertirea. Dar pentru a înţelege convertirea, ucenicul trebuie înainte să
înţeleagă ce este vestea bună anunţată de Isus. Pentru Marcu vestea bună este
proclamarea că solidaritatea lui Dumnezeu este definitivă şi stabilă. Dumnezeu
s-a apropiat aşa de mult de noi că s-a făcut om, fratele nostru: a intrat în
istorie, implicat în aventura noastră fără să-i pară rău. Dumnezeu nu se mai dă
înapoi. Această solidaritate a lui Dumnezeu cu noi este universală: Cristos
iubeşte orice om. Declară dărâmate toate barierele. Confruntându-se cu această
veste bună creştinul trebuie să-şi refacă toate relaţiile sale. Este o veste
bună aproape de noi, la îndemâna noastră, dar trebuie să întindem mâna să o
prindem: întocmai, trebuie să ne convertim.
(pr. Bruno Maggioni [05.03.2006]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu