Iob - Leon Bonnat (1833–1922) |
Pierduse tot şi toate îl dureau
Carnea pe trup şi orice amintire
Dar ceva în el crescuse uriaş
Şi-nţelegea că asta e iubire
Părasit de prieteni şi averi
Sugrumat de răni şi de puroaie
Lins de flăcări şi de remuşcări
Sta pe rug cântând în vâlvătaie
Se-ncinsese-n suflarea lui
În adâncul neputinţei sale
Ca un fel de dans mistuitor
Trâmbiţând la ceruri osanale.
Înecat de milă şi de dor
Copleşit de fericiri senine
Iov ştia de moarte c-a scăpat
Şi traia de-acum făra de sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu