Profetia Ratzinger despre viitorul Bisericii

Biserica Catolică din Orșova,

județul Mehedinți, România.

O Biserică redimensionată, cu mult mai puţini adepţi, constrânsă să-şi abandoneze o parte din lăcaşurile de cult construite de-a lungul secolelor. O Biserică Catolică minoritară, puţin influentă în deciziile politice, irelevantă social, umilită şi constrânsă să „repornească de la origini”.

Dar şi o Biserică care, prin această „mare schimbare”, se va regăsi şi va renaşte „simplificată şi mai spirituală”. Este profeţia despre viitorul creştinismului pe care a făcut-o acum 40 de ani un tânăr teolog: Joseph Ratzinger. […]

Profeţia a fost făcută la finalul unor serii de lecţii radiofonice pe care profesorul de teologie Ratzinger le-a susţinut în 1969, într-un moment decisiv al vieţii sale şi al Bisericii. Erau anii tulburi ai contestării studenţeşti, ai călătoriei pe Lună, dar şi ai marilor dispute despre Conciliul Vatican al II-lea, care se încheiase de câţiva ani. Ratzinger a fost unul dintre protagoniştii conciliului.

Ca teolog, a fost izolat după ce nu a mai fost de acord părerea „progresiştilor” Küng, Schillebeeckx şi Rahner despre conciliu. În acea perioadă şi-a consolidat prietenia cu teologii Hans Urs von Balthasar şi Henri de Lubac, cu care va da viaţă unei noi reviste Communio. În această revistă vor scrie preoţi tineri „ratzingerieni”, astăzi toţi cardinali consideraţi „papabili” (potenţiali papi) înainte de alegerea papei Francisc: Angelo Scola, Christoph Schönborn şi Marc Ouellet.

În cinci discursuri puţin cunoscute – republicate cu ceva timp în urmă de Ignatius Press în volumul Faith and the Future – viitorul papă trasa încă din 1969 viziunea sa asupra viitorului omului şi a Bisericii. Mai ales în ultima lecţie, citită în ziua de Crăciun la microfonul radioului „Hessian Rundfunk”, a prevăzut viitorul Bisericii.

Ratzinger era convins că Biserica trăia o epocă asemănătoare celei ulterioare iluminismului şi Revoluţiei Franceze. „Ne aflăm în momentul unei cotituri imense în evoluţia speciei umane. Un moment pentru care trecerea de la Evul Mediu la timpurile moderne pare nesemnificativă”. Profesorul Ratzinger asemăna era actuală cu cea a papei Pius al VI-lea, care a fost răpit de trupele Republicii franceze şi a murit în închisoare în 1799. Biserica se afla în conflict cu o forţă care dorea distrugerea ei pentru totdeauna. Bunurile ei şi cele ale ordinelor religioase fuseseră confiscate.

O situaţie nu cu mult diferită ar putea să se întâmple şi cu Biserica de astăzi, ameninţată, după cum spune Ratzinger, de tentaţia de a-i reduce pe preoţi la „asistenţi spirituali”, iar misiunea lor la o simplă prezenţă politică. „De la criza de astăzi”, spunea tânărul teolog, „va ieşi o Biserică care va pierde multe”.

Va deveni mică şi va trebui să plece aproape de la începuturi. Nu va mai fi capabilă să locuiască în clădirile pe care le-a construit în timpurile de prosperitate. O dată cu scăderea numărului credincioşilor, va pierde o mare parte din privilegiile sociale. Va reporni de la grupuri mici, de la mişcări bisericeşti şi de la o minoritate care va repune credinţa în mijlocul experienţei. „Va fi o Biserică mai spirituală, care nu-şi va aroga mandatul politic flirtând cu Stânga sau cu Dreapta. Va fi săracă şi va deveni Biserica săracilor”.

Ceea ce Ratzinger prevedea era „un proces lung, dar când tot travaliul va trece, va lua naştere o mare putere a unei Biserici mai spirituale şi mai simple”. În acel moment oamenii vor descoperi că trăiesc într-o lume „de singurătate inimaginabilă” şi că nu mai ţin cont de Dumnezeu, „vor descoperi oroarea sărăciei lor”.

Atunci şi doar atunci, încheia lecţia teologul Ratzinger, vor vedea „acea mică turmă de credincioşi ca fiind ceva total nou: vor descoperi acest lucru ca o speranţă pentru ei înşişi, răspunsul pe care l-au căutat în secret”.

(Bardazzi Marco într-un atricol din e-communio.ro; traducere: Andrei Hrişman; sursa: vaticaninsider.lastampa.it).