Mihai Eminescu - medalion. |
Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850.
Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit
dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici,
născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la
Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală
libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o
evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind băiat…” sau "O,
rămâi").
Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la
Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi după
care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în
1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse
instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa
Tardini-Vlădicescu.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui
Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii
scot o broşură, "Lăcrămioarele învăţăceilor
gimnazişti” , în care apare şi poezia "La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminovici. La 25 februarie
/ 9 martie pe stil nou debutează în revista "Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă
numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi
membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în "Familia” încă 5 poezii.
Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul
Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin
contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor
româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează
proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi
sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I. L. Caragiale.
Continuă să publice în "Familia",
scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,"Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.
Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor
extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la
alte facultăţi. Activează în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte
cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la
"Convorbiri Literare”; debutează
ca publicist în ziarul "Albina”
din Pesta.
Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă
o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate
două semestre, dar nu se prezintă la examene.
Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E
director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru
judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi“. Continuă să publice în "Convorbiri Literare”. Devine bun prieten
cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este
nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este
redactor, apoi redactor-şef la ziarul "Timpul“.
Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă
sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile,
Luceafărul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind
internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. În
decembrie îi apare volumul "Poezii”
, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum
tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui
Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.
În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic
deloc.
Mihai Eminescu se
stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe
surse la 15 iunie 1889 (15 iunie, în
zori – ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat la
Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la
Şcoala Normală de Institutori.
În "Viaţa lui
Mihai Eminescu” (1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte
despre moartea poetului: "Astfel se
stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l
va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul
îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer
în depărtări, până când acest pământ sa-şi strângă toate sevele şi să le ridice
în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale".
Rugăciune
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupra-ne coboară,
O, maica prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupra-ne coboară,
O, maica prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maica prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
Umbra facem pamântului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maica prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu